Pe Irina am cunoscut-o la una dintre edițiile Made in RO – Târg de design românesc. Îmi amintesc entuziasmul și pasiunea ei legate de tot ce se întâmpla pe scena designului autohton. Pe atunci, era studentă la Design, la Universitatea Națională de Arte, iar la scurt timp după întâlnirea noastră am aflat că-și va continua studiile în Franța. Pentru o bună perioadă nu am mai știut ce face Irina, asta până când am descoperit, pe final de vară, Tableland și site-ul pe care își prezintă proiectele de design. Vă spunem sincer că am avut o surpriză când am văzut cât a lucrat… în timpul studiilor. Și că are un site pus la punct. Și că toate astea înseamnă că școala de design e cu totul altfel în Franța.

Proiectul ei – Tableland – a fost selectat să participe la expoziția Arts Club din cadrul Consiliului Europei, ce va avea loc în 2017. Iar un alt proiect din timpul studenției – Ensemble c’est tout – face parte din colecția Muzeului Alsacian din Strasbourg.

Tableland by Irina Flore

Numele Irinei apare acum, printre asistenți și interni, pe site-ul designerului Sebastian Kerkner, despre care bineînțeles că v-am povestit pe Designist. A început să lucreze în Frankfurt din septembrie.

Bineînțeles că am vrut să știm cum i-a marcat proiectele experiența de studiu din Strasbourg și cum a fost posibil ca, în timpul studiului, să prototipeze un număr considerabil de piese de design, unele dintre ele selectate în muzee și expoziții.

Irina și al ei taburet Culbuto

De ce designul de obiect?

Eu provin dintr-o familie de meşteşugari. Unul dintre bunicii mei a fost strungar artizan, iar tatăl meu şi celălalt bunic au fost tâmplari şi fabricau mobilier. Ei aveau atelierele lor, iar eu mi-am petrecut copilăria în preajma acestora. Sunt convinsă că de la ei am preluat pasiunea pe care o am, bucuria de zi cu zi şi dorinţa de a lucra în acest domeniu. (Din păcate nici unul dintre ei nu mai este cu mine de foarte mult timp, dar sunt sigură că ar fi fericiţi că am ales calea aceasta).

L lamp – lampă de studiu din lemn recuperat

Ce înseamnă să studiezi design la Strasbourg?

În Strasbourg am ajuns în octombrie 2013, după ce am studiat designul, un an, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Şcoala unde eu am venit să studiez se numeşte Haute école des arts du Rhin (HEAR) şi este compusă din Arts déco – l’École supérieure des arts décoratifs de Strasbourg (unde eu studiez), l’École supérieure d’art de Mulhouse (Le Quai) şi Le Conservatoire de Strasbourg. Anul acesta am obţinut Diploma Naţională în Arte Plastice, secțiunea Design, cu onoruri din partea juriului – Diplôme Naţional d’Arts Plastiques avec Mention (DNAP). Am absolvit în urma unui examen în care am prezentat 16 proiecte, toate realizate în ultimii doi-trei ani; proiectele au fost prezentate într-o scenografie pe care am realizat-o special pentru această expoziţie.

Îmi doream foarte mult să studiez designul şi să fiu într-un mediu fructuos, unde să mă formez, să învăţ şi să experimentez cât pot de mult. Mă consider norocoasă, pentru că din momentul în care am ajuns în Strasbourg şi în această şcoală totul a fost peste aşteptările mele. Am avut parte de profesori extraordinari care m-au coordonat, m-au susţinut şi m-au ajutat să mă formez ca designer.

În cei trei ani petrecuţi aici, am reuşit să lucrez şi să realizez proiecte în diferite ateliere: de ceramică; de sticlă; lemn; metal; atelier de carte; atelier de bijuterie; şi atelier foto. Am învăţat cum să îmi realizez proiectele începând cu schiţarea primelor idei, de la concept, machete, la prelucrarea lor în programe 3D, sau realizarea lor în diferite ateliere, cu diverse materialele sau maşini (maşină 5 axe, maşini de decupat cu laser, imprimante 3D, maşină de frezat, CNC etc.). Tot aici am învăţat cum să îmi prezint proiectele – şi aici mă refer de la fotografia de obiect în studioul foto, la prelucrarea şi editarea imaginilor, până la realizarea website-ului meu sau a book-urilor de prezentare pentru proiecte.

Am lucrat cu profesori de specialitate pentru fiecare dintre etapele enumerate mai sus, de la care am învăţat enorm de multe lucruri. Un alt avantaj pe care l-am avut aici a fost faptul că nimic nu e fictiv. Toate proiectele sunt reale şi sunt realizate în colaborare cu ateliere, cu diferite fabrici sau instituţii de specialitate.

În şcoala noastră se pune foarte mult accentul pe «ce tip designer eşti», ceea ce mi se pare extraordinar. E important să fie cineva lângă tine, care să te asculte şi să te îndrume. Designul e un domeniu vast şi este foarte important să ştim bine ce anume ne defineşte şi unde ne poziţionăm.

Care e povestea Tableland?

Este un asamblu de piese din ceramică, piese care au crăpat natural în momentul în care lutul a fost lăsat la uscat. Este prezentat sub forma unui platou, iar fiecare piesă în parte poate fi utilizată că farfurie.

Proiectul a început cu un voiaj în comuna Betschdorf, în Franţa, care este renumită pentru olărit şi unică în Franţa datorită tehnicilor de preparare a lutului şi realizarea pieselor. Am continuat cu o altă călătorie, de data aceasta în Istanbul, unde am vizitat câteva galerii şi muzee în care am descoperit ceramica de Iznik. Ceramica de Horezu a fost un alt punct pe harta mea. Mi-am prezentat proiectele unuia dintre ceramiştii din Horezu (Viorel Tănăsescu), care a fost tare amabil şi mi-a trimis pigmentul albastru cu care ei lucrează şi două unelte – cornul şi gaiţa – unelte care sunt unice în lume. O ultimă oprire a fost la Delft, în Olanda, unde am vizitat muzeul Royal Delft, cunoscut în întreaga lume pentru ceramică şi albastrul de Delft.

Ceea ce mi-a atras atenţia a fost faptul că fiecare loc în parte e special pentru tradiţie, pentru tehnicile de realizare a obiectelor, dar şi pentru tehnicile de preparare a materialului din care acestea sunt realizate. Doar că noi observăm (cel mult) doar primele două aspecte, nu şi pe cel din urmă. Când ne uităm la o farfurie din ceramică sau la orice alt obiect din ceramică, nu ne întrebăm de unde provine: din ce ţară, din ce regiune?

L-am numit Tableland, pentru că atunci când platoul este aşezat pe masă putem să îl privim şi ca platou geografic. Ideea simplă a acestui proiect a fost «Mâncăm pe pământ». În franceză sună mai bine: «On mange sur la terre». Având în vedere faptul că sunt născută şi crescută într-o altă ţară, atunci când mănânc într-una din farfuriile de la Horezu îmi face plăcere să ştiu că acea farfurie e realizată din pământ românesc. 🙂

Am fost invitată să candidez cu acest proiect la expoziţia de Artă (Arts Club) din cadrul Consiliului Europei, din 2017. În urma selecţiilor, proiectul meu a fost ales să fie expus în cadrul acestei expoziţii. Expoziţia va dura o lună, dar încă nu am datele exacte. Ştiu cu siguranţă că va fi expus în primăvara anului 2017.

Proiectul a fost realizat la Institului European de Arte și Ceramică (Institute Européen Des Arts Céramiques- Guebwiller, Franța)

CoupElle:

“Am fost interesată de poziţia mâinii când e relaxată, când ţinem ceva în palmă şi când degustăm ceva. M-am concentrat pe gestualitate şi pe plăcerea de a degusta, ţinând cont nu numai de receptorii olfactivi şi gustativi, ci şi de cei tactili, atunci când atingem bolul. Pentru proiectul acesta am lucrat aproape un an, timp în care am făcut nenumărate amprente ale mâinii în diferite poziţii, iar atunci când am găsit câteva care păreau să fie rezultatul a ceea ce caut, am început să fac matriţe în ghips şi să fac formele în porţelan. Am experimentat destul de mult chiar şi după ce am avut forma finală. Pentru mine a fost foarte important să observ cum sunt utilizate bolurile, cum pot să fie prezentate şi care este părerea celor care le utilizează.”

Taburetul Culbuto:

“În urmă cu doi ani am lucrat într-un alt proiect unde trebuia să realizez un concept pentru mobilierul din şcoli, pentru elevii din clasele primare. Am vizitat o şcoală unde o profesoară de engleză folosea la orele ei mingi de gimnastică în loc de scaune. Mi-a povestit despre nişte studii din Statele Unite şi despre seminarii la care ea a participat în legătură cu poziţia copiilor la ore, despre cât de mult se mişcă un copil în medie pe minut etc. Am fost invitată să asist la una dintre clasele ei şi să vorbesc cu elevii.

Am fost surprinsă să văd că toţi aveau poziţii corecte când erau aşezaţi pe mingi şi erau şi atenţi la învăţătoare. Mi s-au prezentat şi dezavantajele, unul dintre ele e că atunci când copilul se ridică, mingea fuge. Ideea taburetului o aveam în minte cam de pe atunci. Într-o zi mi-am amintit de jucăria Hopa Mitică (Culbuto, în franceză) şi atunci mi-a venit ideea taburetului. Taburetul Culbuto are forma acestei jucării şi aceleaşi principii. Atunci când este înclinat, datorită centrului său de greutate, revine întotdeauna în poziţia verticală. Atunci când suntem aşezaţi, este necesar să avem o postură corectă şi să ne menținem echilibrul.”

 

Ensemble c’est tout:

“Este un proiect pe care l-am realizat în colaborare cu Muzeul Alsacian din Strasbourg. Acest proiect a început cu un curs de gătit, în care am învăţat ce înseamnă “bredele alsaciene“, (biscuiţii de Crăciun), importanţa pe care ei o au pe masa de Crăciun şi în tradiţia alsaciană.

În perioada respectivă am făcut foarte multe “bredele”, penrtru că mă interesa nu numai forma proiectului, ci şi rezultatul, forma biscuiţilor. Mi-am dorit ca forma să reprezinte familia, să transmită ideea de reuniune familială şi bucuria de a fi împreună de Crăciun. Plecând de la desenele a doi copii, Julia şi Erik, care m-au ajutat în acest proiect, am dezvoltat formele finale. (în book-ul de prezentare sunt poze cu desenele lor).

Expoziţia a durat o lună, în perioada în care a fost deschisă Piaţa de Crăciun (Marchés de Noël) în Strasbourg. Au fost prezentate în jur de 17 proiecte, iar publicul a putut să voteze. Proiectul meu a primit cele mai multe voturi şi a fost ales câştigător. Proiectul a fost cumpărat de către Muzeu, iar acum face parte din colecţiile Muzeului Alsacian şi va fi întotdeauna expus în perioada Crăciunului.”

Va urma…?

Anul acesta am avut un examen de admitere pentru un alt ciclu (ar fi echivalentul masteratului, doar că în Franţa se numeşte altfel), în urma căruia am fost admisă, iar acum mă pregătesc pentru o altă etapă (Diplôme national supérieur d’expression plastique option design) şi lucrez la un proiect mai amplu.

În martie 2017 ar trebui să particip cu un proiect la Bienala de Design de la Saint-Étienne (Biennale Internationale du Design de Saint-Étienne), proiect care va fi coordonat de profesorii mei şi care va fi realizat în echipă.

Din septembrie, am început să lucrez, în Frankfurt, cu Sebastian Herkner, un nume important în designul european şi internaţional.

Suntem siguri că acesta a fost doar primul episod al discuției noastre cu Irina. Și că vom mai auzi de proiectele ei. Îi ținem pumnii și o felicităm!

Vezi toate proiectele pe irinaflore.com.

Foto: prin Irina Flore