SOS conacul Marghiloman din Hagiești

Organizatorii festivalului SoNoRo Conac au pus la cale inițiativa SOS Conac, prin care își doresc să readucă în atenția publicului clădiri importante de patrimoniu aflate într-o stare avansată de degradare, dar care mai pot fi salvate printr-un efort comun al autorităților, societăților private și al comunităților din care fac parte. 🙂 Îți amintești de Conacul Apafi din Mălâncrav?

Inițiativa Asociației SoNoRo se va materializa luna aceasta printr-un concert organizat la Conacul Mihail Marghiloman de la Hagiești, pe 13 iunie, de la ora 20:00.

Un pic de istorie

Moșia Agieștilor (sau Hagieștilor), situată la doar câtiva kilometri de București, a fost atestată documentar la 1624. Spre sfârșitul secolului moșia aparținea familiei Dudeștilor, un secol mai târziu era în proprietatea familiei Suțu, iar la jumătatea secolului al XIX-lea intră în proprietatea familiei Marghiloman, care a stăpânit-o până la naționalizarea din 1949. Deși nu se cunoaște datarea exactă a conacului, acesta a fost probabil construit după jumătatea secolului al XVII-lea, transformat și extins în sec. al XVIII-lea și apoi după jumătatea sec. al XIX-lea. Succesiunea modificărilor poate fi astăzi citită în configurația spațiilor, cu pivnița medievală, parterul brâncovenesc și etajul eclectic.

În prezent, conacul Mihail Marghiloman este proprietatea statului român

Conacul este administrat de Institutul Național al Patrimoniului (INP). După un proiect de restaurare eșuat – întrerupt chiar înainte de finalizare, urmat de falimentul firmei care executa lucrările și de spolierea clădirii – a urmat o perioadă fără inițiative concretizate de recuperare a conacului. În 2016, Institutul Național al Patrimoniului a realizat prima etapă a unui nou proiect de restaurare (faza DALI), avizat de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, iar în prezent se așteaptă aprobarea forului tutelar, Ministerul Culturii, pentru a putea finaliza proiectul și a identifica surse de finanțare pentru punerea lui în aplicare.

“Statul este responsabil pentru protejarea patrimoniului cultural – o datorie legală și morală care deseori nu este pusă în practică. Dar eșecurile statului – nu puține – pot fi prevenite și evitate prin participarea publicului, a comunităților. Aici includem comunitatea locală – care, în cazul nostru, a fost martoră a devastării conacului restaurat; tot aici includem comunitatea profesională sau cea de business. Dorim să subliniem importanța acțiunii comune, în efortul recoperării unei părți din istoria noastră reprezentată în forma patrimoniului architectural de care dispunem”, declară Ștefan Bâlici, manager al Institutului Național al Patrimoniului.

Care este planul de readucere la viață a conacului?

Destinația pe care Conacul Marghiloman o poate dobândi, prin propunerea de proiect, este aceea de centru de expoziții și formare în domeniul artelor. Ideea de bază este de a valorifica acele părți din colecțiile marilor muzee care nu ajung să facă parte din expozițiile permanente și rareori din cele temporare, fiind inaccesibile publicului. Propunerea Institutului Național al Patrimoniului este de a oferi spații adecvate pentru expoziții temporare axate pe aceste colecții „ascunse”, împreună cu spații complementare, pentru ateliere și sesiuni de instruire, experimentare și formare, împreună cu o sală de conferințe și întruniri în subsol și o bibliotecă de studiu în mansardă.

Dacă proiectul va fi pus în aplicare, va urma faza de operare, în care comunitățile vor putea determina succesul proiectului. Astfel, parteneriatele cu initiative, cum este și SOS Conac, ce completează demersul Institutului Național al Patrimoniului și implică publicul, activități ce oferă oportunități variate de experimentare a patrimoniului sunt deosebit de utile și asigură succesul și sustenabilitatea proiectului.

Poți vizita conacul pe 13 iunie, de la ora 20:00

Concertul SoNoRo este o ocazie bună să admiri conacul. Concertul va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Ernst von Dohnányi, Carl Maria von Weber, Edward Elgar, în interpretarea artiștilor Daniel Rowland (vioară), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel), Stian Carstensen (acordeon).

Accesul este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Fotografii: prin SoNoRo

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed