Funky și cheeky! Nu vorbim despre o formație pop, ci despre un birou din Tel Aviv :)
Și nu orice fel de birou, ci unul amenajat în stil industrial pentru compania high-tech israeliană Dynamic Yeald. Așa cum te-am obișnuit atunci când vorbim despre birouri cool din Tel Aviv, de design s-a ocupat echipa Roy David Arhitecture, pe care deja ți-am prezentat-o ca autoare a unor proiecte de amenajare cool, cu accent pe materiale naturale, pe sustenabilitate și pe răspunsuri pragmatice la dorințele clienților. De data aceasta, lucrările funky au fost realizate în colaborare cu Setter Architects și au mizat mai ales pe spații deschise, care rotunjesc ideea de colaborare și egalitate 🙂 . Biroul împărțit pe 200 mp și două etaje se află în centrul eterogen al orașului, printre clădiri istorice în stil Bauhaus și zgârie-nori moderni. Este vorba, de fapt, despre un pas designist intermediar al companiei: un spațiu în care echipa s-a stabilit provizoriu, în timp ce se mărește și evoluează, dar care trebuie să reflecte identitatea organizației. Arhitecții Roy David au hotărât să păstreze zidurile interioare de beton netratat și să le încălzească vizual cu panouri ilustrate, cultură urbană și piese în culorile companiei. Arhitecții au pornit de la rădăcinile start-up ale Dynamic Yeald, lipsite de formalitățile birourilor tradiționale, așa că au ales un “layout” continuu, fără secționări, care să respingă ierarhiile. Și ca totul să fie cu adevărat relaxat, prin birou sunt răspândite spații de lucru și de “hangout”. Un layout de hangout, carevasăzică 🙂 . Cabinele free-standing sunt preferatele noastre din întreaga amenajare: puțin claustrofobice, dar atââââât de simpatice 🙂 Covorul opulent pare că bruiază un pic stilul industrial, dar aduce un strop de personalitate locală.O partiție de ciocolată?! 🙂 Mobilierul de lemn masiv este unul dintre laitmotivele biroului Dynamic Yeald. Suficient de rezistent cât să nu pară copleșit de zidurile de beton și suficient de “cald” cât să mai îmblânzească stilul industrial. Se repetă și în bucătărie – așa cum vezi în imaginea de mai jos, unde e contrabalansat de dulapurile gri și de nișa pentru frigider care preia griul din birou. Corpurile de iluminat dantelate și delicate din sala de mese ne-au dus cu gândul la un picnic în grădină 🙂 . Gata și cu plimbarea prin acest birou israelian. Acum înapoi la lucru în birourile proprii 🙂 . Fotografii: Yoav Gurin pentru Roy David Studio |
Foarte interesant design-ul, multumesc pentru postare.
Foarte interesant, chiar mi-a placut.