Casele zburătoare ale francezului Laurent Chehere
Laurent Chehere este un fotograf pasionat de arhitectură, iar casele vechi ale Parisului nu-i puteau scăpa. L-au inspirat mai ales cele din cartierele (arondismente, cum le spun ei) Belleville şi Menilmontant, case vechi, uitate, pe care ochiul trecătorului nu ajunge să le mai distingă pe străduţele aglomerate. Aşa că le-a ridicat la cer, individualizându-le şi atrăgând atenţia asupra tuturor detaliilor. Ceea ce nu mai poate fi diferenţiat la nivelul ochilor trebuie ridicat la un alt nivel, exact ce a făcut Chehere. Fotografiile sale sunt aproape suprarealiste: case desprinse din context, proiectate pe cerul unei după-amieze înnorate. Însă te duc cu gândul la toate poveştile cu case zburătoare şi călătoare şi le redau acestor clădiri vechi, uitate frumuseţea sau interesul cu care au fost cândva privite. Un mod artistic de a învăţa să priveşti mai bine casele vechi şi să-ţi imaginezi diverse scenarii pornind de la detaliile lor, care chiar nu ne strică, la câte străduţe cu căsuţe uitate, odată frumoase, avem. Expoziţia lui Laurent Chehere va fi deschisă la Paris, la Galeria Paris-Beijing, de pe 25 octombrie până pe 4 decembrie. Prin urmare, dacă vă găsiţi prin oraş, mergeţi la casele zburătoare. Am citit despre expoziţia Flying Houses pe Trendland şi Huffington Post. Fotografii: Laurent Chehere |
Prima mi se pare un colaj. Oare chiar exista o casa cu asemenea fereastra?!
E posibil sa fie un colaj din elemente surprinse de el in plimbarile prin cele doua cartiere cu case vechi. Desi din descrierea proiectului rezulta ca voise ca individualizeze casele uitate, in sine… Insa mai multe elemente adiacente caselor (picioare pe fereastra etc.) dau indicii clare ca au fost colate.