Am fost la un pas de deveni colegi de birou cu Joe
|
Nu a trecut de “interviu”, pentru că ne-am împotmolit la buget. Altfel ar fi fost candidatul ideal pentru cărți, reviste și alte obiecte, într-una dintre camerele biroului Designist, cu tavane la peste 3 metri înălțime. Știm, te tot amenințăm că-l vom prezenta în curând pe site. Va veni primăvara asta și acea zi. Și nu, nu îți vindem pielea ursului din pădure. 🙂 După ce săptămâna trecută ți-am povestit despre oița poloneză premiată, continuăm seria de articole Design Animal (episodul #2) cu Joe, o altfel de bibliotecă, care vine direct din… sălbăticie. Nu de prea departe, că doar avem cea mai mare populație de urși bruni din Europa! Face parte din portofoliul de produse al brandului ibride (la noi, l-am gasit prin Atelier Anda Roman), iar designul este semnat de francezul Benoît Convers. Dacă o iei pe urmele ursului, o să vezi că face parte dintr-o întreagă menajerie de obiecte de design, despre care vom povesti cu altă ocazie.
Fotografii de produs prin ibride. |
Când focul devine design icon: revoluția șemineului suspendat
Șemineul nu mai este de mult doar o sursă de căldură. În viziunea lui Dominique Imbert, designerul francez care a transformat focul într-un obiect sculptural încă din anii 1960, flacăra merită să primească un cadru creator de poveste. ⬇️ Suspendate,

Când mutarea nu e doar logistică, ci și grijă: cum muți o casă întreagă fără să simți haosul?
…sau o companie întreagă? Sau o instituție uriașă, cât Loteria Română*? Indiferent ce tip de relocare ți se arată la orizont, mutările sunt experiențe foarte stresante. Dar dacă, până să ajungi la “Oare o să observe FRAGIL-ul ăla pe care

Cazinoul din Constanța + Art Safari prezintă: Sea Sisters. Povești la malul mării
Sea Sisters. Povești la malul mării: Cazinoul din Constanța și Art Safari celebrează artistele dobrogene ale momentului la Galeriile de Artă ale orașului. Cazinoul din Constanța și Art Safari au anunțat recent un proiect cultural strategic: expoziția EA: Regina și

Când cauți un showroom și descoperi mai mult: un partener de proiect
Într-o piață în care showroom-urile de amenajări interioare tind să fie ori depozite de mostre, ori vitrine de branduri, DAQORA propune altceva: un showroom-experiență, construit în jurul dialogului cu arhitecții, designerii de interior și beneficiarii finali. Pentru că, atunci când

Case salvate, interioare reinventate: lecții de locuire din Botiza, Maramureș
În Botiza, Maramureș, patru case tradiționale și o șură au fost salvate de la dispariție și transformate într-un ansamblu de locuire care respiră istorie fără a renunța la confortul zilelor noastre. Restaurate cu grijă și decorate cu obiecte alese cu

Design pentru căței: cum arată viitorul sustenabil al accesoriilor și jucăriilor pentru câini
Brandul canadian Earth Rated prezintă o colecție de produse sustenabile pentru câini și un limbaj de design care transformă obiectele utilitare în experiențe jucăușe, accesibile și atent construite. Știm noi doi căței care s-ar bucura la maximum de ele. 😊

Cum amenajezi o bucătărie custom, în formă de L? Tips & tricks care îți fac alegerile mai simple.
Suntem în București, într-o bucătărie inaugurată anul acesta, de Paște, cu o rețetă de cozonaci dolofani. 😊 Și pentru că proiectarea unei bucătării nu e o treabă simplă, mai ales atunci când ai o fereastră în mijlocul frontului principal de

Conectivitatea acasă: routerul cu design inclus. Un prieten discret, dar super performant.
Într-o locuință contemporană, conectivitatea a devenit o infrastructură esențială, iar modul în care o integrăm spune multe despre felul în care trăim astăzi. Pentru că o casă care funcționează bine nu înseamnă doar culori, texturi sau mobilier, ci și o

Concurs de design de ambalaje Familia Safir: cine jurizează și cum vor fi selectate noile etichete?
Odată cu lansarea Concursului de Design de Ambalaje, Familia Safir a deschis un dialog direct cu comunitatea creativă din România. Miza este definirea unui nou sistem vizual, într-un moment de tranziție strategică: trecerea de la tăvițele mov opace la ambalaje

În centrul istoric al Timișoarei: Casa cu Atlanți sculptați – un motiv arhitectural rar întâlnit în România
Piața Libertății a fost primul loc în care am ajuns la Timișoara, direct de la aeroport, într-o zi rece, dar însorită. De atunci, a rămas locul nostru preferat din oraș – orice cafea e mai bună acolo, la soare, pe