Artă cu un scop: Can Art&Design Festival susține reciclarea creativă a dozelor din aluminiu. Înscrie-te în concurs!

Asociația Alucro, organizație care desfășoară în România programul european Every Can Counts, anunță lansarea celei de-a 10-a ediții a Can Art&Design Festival, un concurs inedit dedicat promovării reciclării creative a dozelor din aluminiu.

Lucrare Grecu Viorel, Can Art&Design Festival ediția 2021

Artiștii și amatorii creativi sunt invitați să participe la această manifestare artistică transformând dozele de băutură folosite în opere de artă uimitoare. Prin inițiativa Can Art&Design Festival, Asociația Alucro își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța reciclării dozelor din aluminiu printr-o platformă inovatoare și captivantă care îmbină conștientizarea de mediu cu expresia artistică.

Competiția oferă participanților oportunitatea de a-și pune în valoare creativitatea și ingeniozitatea în trei categorii interesante: Tablouri M (dimensiuni minime 50 x 70 cm), Tablouri XL (dimensiuni minime 80 x 90 cm) și sculpturi sau instalații (dimensiuni minime H 100 cm). Pentru toate cele trei categorii, participanții pot reprezenta o idee proprie sau pot realiza o replică / reinterpretare a unei opere celebre, materialul esențial folosit în realizare fiind doza din aluminiu. Fie că sunt artiști la început de drum, profesioniști experimentați sau amatori entuziaști, competiția este deschisă tuturor celor care doresc să își prezinte talentul și să contribuie în același timp la încurajarea valorificării resurselor.

„Can Art&Design Festival este o încununare atât a creativității, cât și a responsabilității pentru mediu. Reciclarea dozelor din aluminiu este un pas crucial către construirea unui viitor mai durabil, iar acest concurs invită artiștii să aibă un impact pozitiv prin contribuțiile lor artistice.”, spune Adina Magsi, Director General Asociația Alucro, Country Manager Every Can Counts România.

Lucrare Petrariu Maria, Can Art&Design Festival ediția 2021

Regulament pe scurt:

  • Secțiuni:
    1. Tablouri M – participanții vor realiza tablouri cu dimensiuni minime de 50 x 70 cm, folosind doze de aluminiu;
    2. Tablouri M – participanții vor realiza tablouri cu dimensiuni minime de 80 x 90 cm, folosind doze de alumini;
    1. Instalații / Sculpturi: participanții pot explora aspectul tridimensional prin realizarea de instalații sau sculpturi din doze, cu dimensiuni minime de H 100 cm);
  • Înscrierea se face după realizarea lucrării, prin completarea formularului disponibil pe site-ul canartdesignfestival.ro/inscriere, oferind o descriere tehnică și artistică a lucrării, însoțită de imagini ale acesteia.
  • Termenul limită pentru înscriere este 17 septembrie 2023.

Juriul, format din specialiști în arte vizuale și acțiuni de mediu, va evalua propunerile pe baza creativității, a tehnicii folosite și a relevanței pentru tema concursului. Câștigătorii vor fi recompensați cu premii în valoare totală de 6.000 euro (3 premii x 500 euro secțiunea Tablouri M; 3 premii x 700 euro secțiunea Tablouri XL; 3 premii x 800 euro secțiunea Instalații / Sculpturi), cât și prin expunerea lucrărilor în mai multe orașe din România, în cadrul unei expoziții itinerante.

Lucrare Daniel Loagar, Can Art&Design Festival ediția 2022

Asociația Alucro și partenerii acestei ediții, Reciclad’OR și ALRO S.A., încurajează pasionații de artă, sculptură, ecologie, să participe la Can Art&Design Festival și să contribuie la un efort comun de promovare a conservării resurselor și refolosirii acestora, aluminiul fiind un material care se reciclează la nesfârșit fără a-și pierde proprietățile.

Lucrare Asociatia Atelierul Wood Be Nice – Can Art&Design Festival ediția 2022

„Ne bucurăm să fim alături de Asociația Alucro la o nouă ediție a concursului Can Art & Design Festival, dedicat reciclării creative din doze de alumniu. Proiectul reușește, încă de la lansare, să atragă atenția în rândul publicului larg asupra importanței colectării separate, reciclării și refolosirii deșeurile de ambalaje, prin modalitatea de a transforma dozele de aluminiu în adevărate lucrări de artă. Reciclad`OR este o companie de referință pe segmentul sustenabilității în România, care susține și inițiază astfel de proiecte care au ca scop informarea și conștientizarea asupra problemelor de mediu, importanței reciclării și schimbărilor climatice. În cei cinci ani de activitate, Reciclad`OR a dezvoltat și participat la peste 150 campanii de CSR cu impact la nivel național”, spune Adriana Calcan, PR & CSR Reciclad`OR.

Detalii despre categoriile competiționale, calendar și premii sunt disponibile pe site-ul competiției www.canartdesignfestival.ro și pe canalele de social media asociate: Facebook și Instagram.

Fotografii: prin Asociația Alucro

One Comment

  1. Eugenia

    Fantastic! Aceasta initiativa incurajeaza artistii si amatorii creativi sa devina parte a procesului de reciclare si reutilizare, folosind materialele de gunoi pentru a crea opere de arta uimitoare. Cu totii ne dorim sa traim intr-un mediu curat si sanatos, iar acest festival le ofera ocazia atat oamenilor creativi sa se exprime artistic, cat si sa isi puna amprenta in salvarea planetei deseurilor.Incurajez toata lumea sa participe si sa joace un rol activ in salvarea mediului inconjurator!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed