Blocul nou din București unde… nu mai ești în București.

La ce te gândești când auzi “bloc nou în București”? Cumva la un ansamblu rezidențial, construit oarecum corect, dar fără personalitate? Ca să fim sinceri, nouă în zona aceasta ni se derulează imaginile – blocuri în culorile celor proaspăt termoizolate de pe bulevardele orașului, cu multe balcoane, chiar și cu mai multe etaje, care nu reușesc să iasă din “modernismul” înghețat în vremuri trecute. Și asta pentru că cele mai multe dintre blocurile noi, ansamblurile sau complexele rezidențiale, nu au venit cu inovații arhitecturale, nu și-au propus o abordare care să schimbe neapărat fața orașului. Și-au propus, însă, în majoritatea cazurilor, un număr cât mai mare de apartamente, finisaje nu întotdeauna dintre cele mai bune și, de prea multe ori, distanțe nu tocmai prietenoase față de centrul orașului.

Nu stăm în blocuri noi, tocmai pentru că ne place să fim cât mai în mijlocul lucrurilor în oraș. Și nu, nu ne place să petrecem mult timp în trafic. Însă pentru mult timp ne-am întrebat: oare e posibil să le ai pe toate – și design, și arhitectură, și calitate, și panoramă, și centru? Nu ca să cumpărăm Acum, vorba reclamei, ci ca să fim împăcați că se poate și altfel, așa cum visăm.

exterior KV_POST PRO v2

Una dintre “activitățile” preferate, în zilele blânde de weekend, e să luăm străduțele centrului istoric la pas, să trecem câteodată pe lângă aceleași fațade pe care le vedem de fiecare dată altfel, să ne amintim împreună că “uite, tot părăsită a rămas căsuța asta”, să repetăm poveștile, să ne contrazicem pe aceleași ornamente – pe scurt, să vedem orașul vechi la pas, fără ghid, cotind pe unde vedem cu ochii. Ținem bine minte cum într-una dintre aceste plimbări, în jurul străduțelor pe de lângă Strada Frumoasă (și nu degeaba îi zice așa!), am trecut pe lângă clădirea de mai sus.  Și ținem așa bine minte pentru că ne-am contrazis: ba că e de birouri, ba că nu, uite, balcoanele alea așa frumoase, cu traforuri, par de rezidențial…

PV - exterior 2

A trecut aproape un an de la dilema noastră și, în sfârșit, toamna aceasta, am făcut o vizită. Dar înainte de a intra în povestea casei monument-istoric, care se cotinuă cu un bloc pentru locuințe ce te transportă în alt București (da, se poate să le aibă pe toate și să fie și în centru!), am zis să încheiem cum se cuvine discuția despre blocurile noi din capitală. Pe lângă excepția mult apreciată și deja premiată a arhitecților de la ADNBA , prietenii de la Igloo tocmai au lansat un al doilea volum al locuințelor colective, arhitecturale din oraș. Așadar, știm că mai sunt și excepții, însă cea mai impresionantă, cum se vede și din album, și de pe stradă, este clădirea pe care v-am arătat-o deja: se află pe strada Gheorghe Manu, la numărul 7 – Parisian Views.

ap 5 - living si hol_POST PRO

5Urban Office - Designist

Proiectul rezidențial Parisian Views înglobează casa restaurată a lui Spiru Haret. Înainte de a fi cumpărată de investitorii proiectului, casa, aflată într-o stare destul de serioasă de degradare, a stat pe piață (la vânzare) timp de 10 ani. Soluția arhitectului Lilian Captari (Urban Office), premiat cu medalia de bronz în cadrul American Architecture Prize, ediția de anul acesta,  a fost continuarea casei cu blocul destinat apartamentelor, însă cele două clăriri rămân separate printr-o curte interioară, unde contrastul dintre fațada neobarocă și aluminiul geometric al blocului nou e un spectacol în sine.

1Urban Office - Designistsom_3128_agfa_streets_056Casa-monument și blocul rezidențial au însă o suprafață “în comun”, prin care blocul de apartamente pare să se ancoreze în clădirea veche fără a-i afecta arhitectura: e vorba de un etaj retras, ai căui pereți din sticlă mată (U glass) îi asigură și lumină, și discreție, și ieșirea pe o terasă generoasă.

Chiar ne-am întrebat ce se întâmplă acum în interiorul casei, pe care l-am și vizitat, dacă tot eram în zonă curioși să vedem proiectul. Am aflat că în spațiul renovat urmează să se instaleze un birou creativ, care ține la stil.

Spiru Haret a fost reformatorul învățământului românesc, iar aceasta este casa pe care a construit-o și în care a trăit împreună cu soția sa, Ana.

4Urban Office - Designist

picture_1130

Intrarea în bloc se face pe o alee de pe latura din dreapta casei și tot pe aici înaintezi și spre parcare.

parking_POST PRO

Ce individualizează însă și mai mult proiectul, dincolo de contrastul structural nou-vechi, este că pereții vitrați ai apartametelor dau spre fațada extraordinară a fostei Școli de Balet – Casa Niculescu-Dorobanțu, proiectată de arhitectul Grigore Cerchez și construită între 1896-1911. Este terenul pe care soția omului politic liberal Ilie Iorgu Niculescu-Dorobanțu, Tatiana Brătianu (fiica lui I.C. Brătianu), îl primise ca zestre. Clădirea, în stil neorenascentist francez, se spune că a fost inspirată de castelul Louis XII, de pe Valea Loirei.

În perioada interbelică, aici a fost sediul Partidului Național Liberal.

Este singurul loc din oraș de unde îi poți studia îndeaproape ferestrele, arcadele, acoperișul, curtea verde din spate, copacii seculari ce ajung până la etajul 4 al clădirii… E atât de frumos să simți liniștea din alte vremuri a micului castel de vizavi.

ap 4 - dormitor_POST PRO som_3128_agfa_streets_043

Fiecare dintre cele 16 apartamente din Parisian Views este denumit după un loc sau un monument important din capitala Franței. Iar lumina care te învăluie atunci când intri, indiferent de ce nume franțuzesc te invită de pe ușa de la intrare, te proiectează instant în acel joie de vivre, pe care Parisul știe să-l exploateze atât de fermecător.

E atât de multă lumină, încât, fără exagerare, și ție îți va ieși o fotografie la fel de bună: nu există colțuri întunecoase… nici când e nor.

ap 4 - living 2_POST PRO

Nu are rost să vă povestim despre cât de spațioase și aerisite sunt apartamentele: imaginile sunt cât se poate de grăitoare. Ce ne-a plăcut este că, deși puteau câștiga metri pătrați buni la interior, au preferat să păstrezele terasele cât mai generoase – terase care înconjoară practic apartamentul și pe care poți ieși și din living, și din dormitoare. Și care sunt bordate de copacii seculari din curtea fostei Școli de Balet.

Pe terasa unuia din apartementele pe care le-am vizitat puteai organiza liniștit o cină pentru 10 persoane, care ar fi putut și dansa un pic, la o adică, mai ales că proprietarii castelului de vizavi nu par să fie acasă. Aniversările cu siguranță le vei serba de-acum acasă.

ap 4 - balcon_POST PRO

Fațada folosește un sistem cu profile Schüco, din aluminiu, vopsite în culori diferite la interior și la exterior.

3Urban Office - Designist

Odată ce intri, primul impuls este să mergi spre terasă, de unde, ca și cum cineva ar fi făcut ordine în perspectivă, ți se desfășoară calcanele și acoperișului orașului vechi… până la Intercontinental. Parcă e alt oraș – mai visător – și, din start, te scoate din zona urbană anostă, pe care încerci zi de zi s-o îndulcești cu mici insule în care te simți altfel: mai cosmopolit, mai boem sau pur și simplu mai liniștit. Doar trăim într-un oraș recunoscut pentru arhitectura brutalistă.

Apoi, te întorci la interior și începi să observi detaliile: textura plăcilor ceramice Kerlite, fără rosturi orizontale, din baie, sau a parchetului din lemn triplustratificat de la Barlinek, radiatoarele din living înglobate în pardoseală pentru a nu obtura suprafețele vitrate, sistemul de ventilație încastrat pentru a nu mai vedea pe pereti aparate pe care le-am vrea înlocuite cu obiecte de decor, radiatoarele atât de cool, mate, de la Purmo Plan Compact, sau corpurile de iluminat minimaliste de la IdeaLux.

Merită să vezi lista dotărilor, ce-ți dezvăluie brandurile și produsele folosite: este un etalon al calității sau asigurarea pentru un lifestyle de calitate.

ap 4 - living 1_POST PRO

ap 6 - baie v1_POST PROParisian Views rămâne blocul nou cu cea mai frumoasă perspectivă, în care am intrat până acum în București. Dacă am putea, ne-am muta aici Acum, dar, din păcate, încă nu putem. Vă rugăm însă să ne promiteți că, dacă voi reușiți, ne veți primi în vizită măcar 10 minute pe terasă, să mai privim de-aproape ferestrele Casei Niculescu-Dorobanțu și să vedem cum se conturează orașul vechi în zare, cu mult cer pe fundal.

Rămâne valabil și dacă vă mutați biroul în Casa-Monument Spiru Haret, da?

Pentru vizite, găsești aici toate detaliile.

2Urban Office - Designist

Pentru că întotdeauna e mai greu când trebuie să închizi ușa, nu să o deschizi, vă lăsăm cu un scurt video ce surprinde detaliile pe care le poti vedea de acasă:

Fotografii: prin Parisian Views și Urban Office

One Comment

  1. iulia

    personal nu imi place deloc.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed