Brașovul dă tonul: un simplu garaj transformat într-un lounge cosy-eclectic

Brașovul ne-a cam intrat la inimă de ceva timp, nu numai prin atmosfera sa de vacanță, aerul de munte și baruri&cafenele cool, cât și prin proiectele faine pe care nu vrem să le ținem doar pentru noi. 😉

Vi-l mai amintiți pe Manuel Teicu, proprietarul și designerul Colaj Café? De curând s-a mutat la Londra, dar înainte să plece a terminat amenajarea unui garaj, pe care l-a transformat într-un lounge, o cameră cosy, de familie, perfectă pentru orice anotimp, hobby-uri și petrecerea timpului liber.

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist8

“Proprietarii sunt clienți ai Colaj Café. Le-a plăcut foarte mult amenajarea și m-au rugat să păstrăm o notă apropiată sau, cel puțin, să ne inspirăm la nivel de cromatică și ambianță,” ne spune Manuel.

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist

Taburetul otoman se extinde într-o măsuță de cafea și a fost realizat de echipa lui Manuel, din lemn de pin nordic.

Lorena și Rareș sunt părinți tineri, non-conformiști, cu suflet de exploratori, pe care li-l insuflă și celor două fetițe. Trăiesc într-o casă lângă pădure, într-un cartier rezidențial aflat la ieșirea din Brașov către Sibiu, și au hotărât că vechiul șopron, folosit ca loc de depozitare, poate fi transformat într-o cameră eclectică, atât din punct de vedere al designului, cât și al activităților. Rezultatul este un amestec jucăuș de mai multe tipuri de lemn, culori cu o tentă vintage, o atmosferă de vacanță, relaxată.

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist1

“Garajul, mai degrabă șopronul, deoarece nu avea acces auto, era o construcție cu o singură ușă ce avea rolul de a adăposti uneltele de grădină și toate acele lucruri cărora nu le mai găsești locul în casă,” povestește designerul.

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist13

“Bucățile de mahon ce creează peretele geometric, 3D sunt surplusuri de la o fabrică ce se ocupă cu prelucrarea esențelor exotice (Rareș este chiar directorul fabricii, lucru ce a simplificat mult achiziția), iar tăierea și amplasarea lor a fost executată la fața locului de echipa de tâmplari pe care o folosesc în mai toate proiectele mele,” aflăm de la Manuel.

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist11

Lemnul îmbracă pardoseala, plafonul, cât și peretele principal, atracția geometrică a oricărui privitor “indiscret” care își aruncă un ochi prin ramele verzi ale ferestrei din grădină. La interior, ca prin minune, ramele își schimbă culoarea și devin albastre, căci trebuiau musai asortate cu plăcile ceramice de inspirație orientală.

Canapeaua și taburetul otoman, în tonuri de galben prăfuit, luminează camera și te proiectează direct într-o stare de… briză. Șemineul, al cărui alb este intenționat prăfuit, a fost construit la fața locului și ne amintește de cele vechi, din zona Transilvaniei. Este nu doar practic, ci mai ales un element vizual principal al poveștii artsy în care ne-a introdus Manuel.

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist5Copacul din grădină supraveghează interiorul prin fereastra mare, casetată, realizată de un atelier de tâmplărie din Brașov.Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist16

Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist12Și o perspectivă black&white
Cosy-lounge-garage_Manel-Teicu_Designist10

“Cred că, aici, cel mai mult timp îl petrec cei doi cățeluși ai familei, cel puțin pe timp de vară, când unul dintre pereți se ridică cu totul, și pot intra nestingheriți,” se amuză Manuel.

Știm bine că primăvara este cel mai bun moment pentru plantat copaci și făcut schimbări prin sau în jurul casei, așa că, dacă te decizi să renovezi designist garajul, pregăște-te pentru două luni și jumătate și pune deoparte în jur de 4-5.000 de euro, așa cum au făcut Rareș și Lorena, proprietarii bijuteriei deco de mai sus. Îți garantăm, în schimb, că vara aceasta vei avea cel mai cool loc de petrecut timpul liber, care te trimite instant și în vacanță. 😉

Pe Designist, ți-am mai povestit despre un garaj (de 14 metri pătrați) transformat în birou, de arhitecții Lama Arhitectura.

Fotografii: de Bela Benedek

One Comment

  1. Anca

    Buna, arata superb felicitari pentru proiect. O singura intrebare daca puteti raspunde cu cine s-a colaborat pentru realizarea semineului ?

    Multumesc.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed