Când destinația de vacanță poate deveni acasă: Jade Tower de pe Costa del Sol

Ne e dor de vacanțe fără restricții, de sentimentul acela de “aș rămâne aici, nu vreau să mă întorc”. Cu câțiva ani în urmă, pentru a stinge un dor nebun de sudul Spaniei, vizitam Costa del Sol și ne imaginam cum ar fi să căutăm un apartament aici și măcar 6 luni pe an să lucrăm de la distanță. Nordicii migrează spre sud în căutarea soarelui, dar de ce nu am face și noi același lucru, poate mai puțin pentru soare și mai mult pentru confort, pentru spații generoase, pentru un alt stil de viață. 😊

De fapt, catalizatorul deciziei de a te muta (fie temporar, fie permanent) în locul unde altădată mergeai doar în vacanță este atât de diferit pentru fiecare în parte. Totuși, dacă și tu privești cu jind spre sudul Spaniei și albastrul Mediteranei, îți povestim astăzi despre un proiect rezidențial descoperit recent, care pe noi ne-a făcut să visăm: Jade Tower urmează să fie ridicat într-una dintre cele mai căutate zone din sudul Spaniei: orașul Fuengirola, pe Costa del Sol 🏖.

Jade Tower este o construcție sustenabilă, în conformitate cu standardele internaționale BREEAM pentru eficiență energetică, consum redus de apă și electricitate, emisii de carbon scăzute și izolație acustică. 

Probabil că ai privit această randare fotorealistă și ai crezut că am postat imaginea unui hotel? În niciun caz: Jade Tower este o oază rezidențială premium care împrumută din relaxarea tipic mediteraneană. 

Intrăm în culise

Înainte de orice, hai să facem un tur de backstage, ca să cuprindem întregul context al poveștii. Jade Tower este proiectul pilot în Spania al companiei Cordia, unul dintre cele mai mari grupuri de dezvoltare rezidențială din regiunea Europei Centrale și de Est și membru al Grupului Futureal.

Dacă îți sună cunoscut, este pentru că tot Cordia este dezvoltatorul ansamblului rezidențial Parcului 20 din București, despre care o să-ți povestim tot toamna asta, în cazul în care cauți să te muți mai degrabă… local. 🙂

De-a lungul celor peste 20 de ani de experiență, Cordia și-a condus proiectele în direcția regenerării și îmbunătățirii urbane, a eficienței energetice și a dezvoltării comunitare. Astfel, și-a format un adevărat palmares internațional: printre distincțiile primite se numără Best Mixed-Use Project in Europe, ULI Global Awards for Excellence, Best Purpose Built Project Worldwide, acordat de Federația Internațională pentru Afaceri Imobiliare.

Location, location, location: o adevărată fiesta solară

Dacă localizarea și vecinătățile sunt factori diferențiatori cheie pe care îi trecem în revistă mereu în poveștile despre proiecte rezidențiale, Jade Tower și a lui Costa del Sol ne-au ușurat simțitor eforturile: coordonatele geografice sunt atât de norocoase că nu mai cer niciun argument suplimentar 😊. Iată că am schematizat mai jos, ca să le cuprinzi dintr-o privire:

😎 Ai avea parte de 320 de zile însorite anual;
🏝 La o temperatură medie anuală de 19° C, ai pune doar o jachetă pe tine în sezonul rece;
🏖 Ai locui la 100 de metri distanță de Marea Mediterană!! ➡️ ți-ai bea cafeaua pe plajă;
🚗 Fuengirola se află la 20 de minute distanță de Málaga, orașul în care s-a născut Picasso.

E nevoie doar de un zoom in pe randările fotorealiste ca să-ți dai seama că Jade Tower va fi un tablou al echilibrului: delimitările vor fi subtile, mascate de fâșii de vegetație, și rotunjimile construcției vor crea senzația de continuitate fără obstacole.

🔔 Apropo, proiectul a primit toate autorizațiile și va intra curând în etapa de construcție, deci nu mai amâna foarte mult o eventuală vizită în Fuengirola 😎.

“Arhitectura proiectului se rupe de trecut și pariază pe inovație, progres și durabilitate. Arhitectura și construcția sunt, în opinia noastră, ca niște opere de artă, iar Jade Tower va schimba orizontul Fuengirola, devenind o parte integrantă a comunității orașului“, ne-a spus echipa Cordia.

Jade Tower va avea o structură de beton, cu izolație din vată minerală și pereți interiori de compartimentare din cărămidă izolată fonic. 

Sneak peak în interior

Regimul de înălțime al Jade Tower va fi P+7, iar clădirea va fi formată din 116 apartamente și penthouse-uri cu terase uriașe, garaj și boxe de depozitare. Apartamentele au unul, două sau trei dormitoare, cu un design ultramodern și bine gândit, ce se împletește armonios cu terasele mari și împrejurimile spectaculoase.

Construcția va fi gata până la sfârșitul anului 2023 și dacă vei fi unul dintre proprietari, își vei lua în primire noul tău apartament în primul trimestru al lui 2024 .

Apartamentele din Jade Tower se remarcă atât prin camerele spațioase, open plan, cât și prin faptul că lumina naturală are un rol principal. Terasele mari sunt spații destinate relaxării pe tot parcursul anului și definesc stilul de viață mediteraneean autentic.

Dacă la exterior Jade Tower va arăta ca o destinație de vacanță, adevărata fiesta a luminii va continua la interior, așa cum ne arată randările fotorealiste: ferestrele și vitrajele vor fi uriașe, încăperile generoase și deschise, iar cromatica va fi neutră, așa că îți va lăsa libertate maximă în ceea ce privește amenajarea.

Bucătăriile și băile vor veni complet mobilate și utilate: le poți cere detalii agenților Cordia despre toate opțiunile disponibile.  

Băile vor avea încălzire în pardoseală și plăci ceramice by Porcelanosa. 

Cafeaua de dimineață la înălțime, privind linia orizontului și conturul piscinei, într-o atmosferă autentic mediteraneană: poate fi un story pe Instagram de pe una dintre terasele Jade Tower, un alt bonus spectaculos al proiectului. Mai ales că poți profita de el pe tot parcursul anului: e nevoie să mai spunem încă o dată că sudul Spaniei are 320 de zile însorite pe an?  😎

🔔 Jade Tower va avea și o aplicație inteligentă dedicată, prin care rezidenții vor putea să își gestioneze apartamentele inclusiv de la distanță, prin telefonul mobil, și vor putea cere servicii suplimentare de concierge: curățenie, masaj, un private chef sau babysitting.

Lifestyle în comunitate

Votăm întotdeauna pentru coerență, fie că e a stilului, a detaliilor arhitecturale sau a conceptului unui proiect, iar Jade Tower pare că e de aceeași părere cu noi: senzația de relaxare estivală despre care vorbeam mai devreme se reflectă în tot ceea ce înseamnă serviciile create exclusiv pentru rezidenții proiectului.

De la piscina outdoor…

…la spa și saună, care își propun să readucă în contemoran avantajele apelor termale…

…la gastrobar…

…sală de sport…

…ba chiar și un spațiu de co-working, pentru momentele când cobori în viața reală 🙂

Adaugă aici și stațiile de încărcare pentru mașinile electrice, nota eco de care era nevoie pentru un proiect polivalent premium.

Înainte să ne luăm rămas bun de la Jade Tower și Costa del Sol, te mai anunțăm doar că poți descărca aici broșura proiectului ca să afli și mai multe informații. Apoi, programează-ți discuția cu unul dintre agenții de vânzări ai proiectului: găsești aici formularul de contact.

Imaginile sunt randări fotorealiste și ne-au fost furnizate de Cordia.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed