Când totul e perfect balansat: sau cum arată o casă de lângă București!

Am fost extrem de fericiți la începutul acestei primăveri să fim oaspeții unei case extraordinare, de lângă București, a cărei poveste ne-a făcut să exclamăm: “senzația aceasta de armonie deplină se întâmplă doar când totul e perfect balansat!”. Ne-a învăluit armonia fiecărui colțișor, texturile calde și tonurile naturale, moi, încât simțeam că plutim într-un decor fără cusur, impresionant, dar totuși aproape: o casă care nu te intimidează, ci te atrage în liniștea și relaxarea ei.

Casa La Maison - Designist (8)

De la designerul de interior Martine Claessens, care s-a ocupat de acest proiect împreună cu proprietarii La Maison: Cristina și Patrick Zelmat, am aflat că amenajarea a fost finalizată în 2009. Surpriza noastră a fost și mai mare ca după 4 ani,  aici locuind o familie cu doi copii, decorul să arate impecabil, ca nou, de parcă amenajarea fusese terminată cu o săptămână înainte de ședința foto.

Casa La Maison - Designist (5) Continuitatea e dată de tonuri și pattern-uri. De exemplu florile mari ale tapetului din zona de la intrare au migrat și pe pernuțele canapelei, și pe draperiile diningului. Iar pentru că despre impactul culorilor în personalitatea unui interior trebuie discutat pe larg, te invităm la un workshop de design interior (Colour & Interior Design) pe această temă, susținut chiar de Martine Claessens, designerul belgian care semnează acest proiect.

Casa La Maison - Designist (6)

 Toate piesele de mobilier din zona de zi și corpurile de iluminat vin de la magazinul La Maison. Nuanțele naturale și contrastele moi au fost instrumentele prin care designerul Martine Claessens a îmblânzit spațiile mari.

Casa La Maison - Designist (11)

Casa are o suprafață mare, vorbim de 600 mp (suprafață utilă), iar amenajarea ei, pentru că s-a început de la o construcție la roșu, a durat aproape 2 ani. Spațiile sunt foarte ample, suprafețele vitrate la fel, și totuși decorul este unul cosy, cald, te învăluie subtil.

Casa La Maison - Designist (9) Casa La Maison - Designist (10)O privire de ansamblu, de pe scara ce duce la etaj, asupra zonei de zi

Casa La Maison - Designist (16)Dulap cu vinuri, în continuarea livingului  

Zona noastră preferată, trebuie s-o recunoaștem, este bucătăria 🙂 Și nu ne-a fost deloc ușor să alegem colțul preferat: veți vedea de ce imediat, când urcăm la etaj, unde veți descoperi dormitorul matrimonial și baia.

Casa La Maison - Designist (12)Bucuroși că putem zburda într-o bucătărie atât de generoasă, am uitat să mai scriem cu creta pe tăblița de lângă chiuvetă 🙂

Casa La Maison - Designist (13) Casa La Maison - Designist (14)Bucătăria a fost realizată pe comandă, din lemn, de echipa La Maison . Plăcuțele de faianță sunt Delft, originale, iar aragazul vintage vine de la brandul Falcon, prin La Maison.

Casa La Maison - Designist (15)

Zona de la parter e formată din: living, dining, bucătărie, 2 dormitoare pentru oaspeți, 3 băi și un birou. Într-un articol ce va apărea curând pe Designist vă vom povesti și despre cele 2 dormitoare pentru oaspeți, ce au o personalitate mixtă: melanj fin de provensal cu accente british. Veți vedea 🙂

Casa La Maison - Designist (3)Biroul

La etaj, de fapt la mansardă, se află dormitorul matrimonial, două camere pentru copii și două băi. Vom pune accentul acum pe dormitorul și baia matrimonială, iar despre dormitorul diafan al micuților vom vorbi într-un alt articol: în curând pe Designist. ro 🙂

Casa La Maison - Designist (24) Bârnele patinate ale mansardei, tapetul delicat și candelabrul retro fac din acest dormitor, foarte amplu, un cadru cât se poate de intim, un budoar scenografic & feminin. Peretele tapetat separă un mic salon, aflat la intrarea în dormitor, de zona patului.

Casa La Maison - Designist (25)

Casa La Maison - Designist (1)Salonul de la intrarea în dormitor, canapeaua e IKEA.

Casa La Maison - Designist (26)Acesta este dressingul în care se intră din dormitor. Este un spațiu în sine, cochet până în cele mai mici detalii. Există cineva care să nu-și dorească un astfel de dressing? 🙂 A fost realizat pe comandă de echipa La Maison, iar piesele de decor vin tot de la acest showroom.

Baia este o operă de artă, și o spunem fără exagerare. Secretul scenografiei, ne spune Martine, au fost tocmai piesele mai neconvenționale pentru acest decor: un sfeșnic antique, obloane la fereastră, o oglindă bogat decorată, un candelabru și… cada îmbrăcată în metal. Pentru noi, este un cadru de film parizian, în splendoarea dimineții.

Casa La Maison - Designist (17) Casa La Maison - Designist (18) Casa La Maison - Designist (19)Corpul în care a fost încastrat lavoarul este o piesă veche descoperită de Martine în Belgia și restaurată special pentru acest proiect.

Casa La Maison - Designist (20)Până și săpunurile se asortează!

Casa La Maison - Designist (22)

Zona de duș, sub șarpantă, în cealaltă încăpere a băii matrimoniale.

Micul lobby de la mansardă, de unde se intră în camerele copiilor și în dormitorul matrimonial, e atins de acceași tușă feminin diafană – pare o mini recepție dintr-un castel provensal.

Casa La Maison - Designist (2)

Martine Claessens, designerul acestei case atât de rafinate, va susține sâmbătă, pe 18 Mai, un workshop despre impactul culorii în personalitatea unui interior. Mai multe detalii despre workshop-ul “Colour & Interior Design” aici.

Workshop Colour & Interior Design Designist 03

Fotografii: Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designist.ro.
Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru.

All rights reserved.

6 Comments

  1. […] « Previous / Next » By Mădălina Georgescu / April 26, 2013 / Arhitectură & Design interior, Case din România / No Comments […]

  2. CM

    Wow! Toate inceperile sunt superbe!

  3. CM

    *incaperile

  4. […] cele mai frumoase proiecte de amenajare din ţară. Ţi-am prezentat recent câteva dintre ele (aici şi […]

  5. […] proiectele celor de la La Maison ți-am povestit în mai multe rânduri: amenajări superbe, cum rar vezi în România; mobilier pe care îl realizează la comandă pentru cele mai exigente […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed