Fie ele prințese sau exploratoare. Sau – de ce nu? – ambele. Și mult mai mult de atât: solare, exuberante, retrase, vocale, jucăușe, uneori delicate, adeseori intense, expresive, cu emoții puternice, boeme și de multe ori la ani lumină distanță de trendurile fashioniste ale hainelor pentru femei. Lea et Maru a apărut tocmai din dorința de a crea hăinuțele care să cuprindă toată această revărsare de energie, în toate formele ei. Le vei vedea (și pe standere, și în acțiune) la Made in RO #14, pe 23-24 noiembrie, la Impact Hub Bucharest (Splaiul Unirii 165, Timpuri Noi Square).

Iar ca să conturăm întreaga filozofie a brandului, am stat de vorbă cu Gabriela Tabacu, cea care a “croit-o” după chipul și asemănarea fetițelor ei (Lea și Maru) și ale prietenelor lor. Recunoaștem, plănuiserăm inițial să compunem noi întreaga poveste, dar nu am rezistat răspunsurilor plastice și sincere ale Gabrielei, așa că le-am lăsat să curgă liber 🙂 . Pregătește-te pentru o discuție fără cosmetizări, în care materialele și imprimeurile vorbesc, fetele dansează, merg pe bicicletă, se cațără în copaci, râd și plâng, iar pasiunea, curajul și prietenia se strecoară în fiecare scenă (iar noi adăugăm un thumbs up pentru discursul cu nuanțe feministe 🙂 ).

  Lea, Gabriela și Maru

Citește aici informații despre Made in RO #14.

Înainte să intrăm în povestea Lea et Maru, spune-ne un pic despre tine – cu ce te ocupai înainte? Cum a apărut ideea?

Întotdeauna am avut o atracție către textile, către culori și printuri, către croiuri atipice, către zona grafică și artele vizuale în general. De altfel, pentru mine a privi și a avea timp de privit este, cumva, esențial pentru starea de bine interior.

Am terminat filologie, însă am lucrat în domeniul resurselor umane vreme de 16 ani, mai întâi într-o companie internațională de recrutare și consultanță, apoi, deloc întâmplător, într-o companie binecunoscută, care are foarte mult de-a face cu zona vizuală. După concediul de maternitate, am hotărât că e vremea pentru o etapă nouă în viața mea.

Dacă ar fi să sumarizez, două lucruri importante m-au făcut să virez către această aventură, pe lângă, desigur, veșnica mea pasiune pentru haine. Primul a fost convingerea mea că oamenii pot face mai multe lucruri într-o viață, că au multiple talente și cărări de explorat și este păcat, plictisitor și va sfârși prin a fi frustrant să rămână pe șoseaua principală, doar pentru că se află deja acolo și e un loc “bine luminat și sigur”. Al doilea este dorința de a petrece mai mult timp fizic alături de fetele mele și, mai ales, de a fi mai disponibilă mental pentru ele atunci când suntem fizic împreună. Desigur, se întâmplă să fiu și o fată foarte norocoasă: nu aș fi putut să iau niciodată această decizie fără să am suportul financiar (indispensabil) și moral (cu adevărat neprețuit) din partea soțului meu.

În general, în perioada aceasta simt că am nevoie de mai mult timp pentru Lea et Maru. Poate și pentru că sunt la început și sunt multe de pus la punct, iar eu sunt singura care se ocupă – sau nu se ocupă – de toate cele. Câteodată, însă, și din aceeași pricină, am senzația că hăinuțele astea îmi fură atenția așa cum o făcea până nu demult jobul meu corporatist. Uneori, la culcare, când o țin de mână ca să adoarmă pe Maruca, fetița mică, mă surprind, că mintea mea rumegă o idee de fustiță, o problemă legată de atelier, o comandă viitoare și tot soiul de alte gânduri și planuri. Și atunci, recunosc, mă cam supăr pe mine, pentru că îmi aduc aminte că tot ce vreau, de fapt, este să fiu prezentă acum și aici și să mă bucur de mâna mică din palma mea.

Dar numele brandului? A fost prima ta alegere?

Trăiesc printre copii de 8 ani de zile. În general, printre fete, ale mele și ale altora, căci Lea, cea mare, petrece dintotdeauna mult timp cu prietenele. Există o poezie, un soi de muzică vizuală a copilăriei mici, o frumusețe pe care o percep mai degrabă dinamic decât static. Sigur, copiii sunt frumoși oricum, oricând, dar sunt cu adevărat strălucitori când nu se uită la cameră, atunci când spiritul lor se desfășoară liber, când fac jocuri de rol cu orice au la îndemână și povestea evoluează surprinzător, când își îmbrățișează pasional prietenii, când aleargă sau se cațără împreună în același copac, în fiecare zi, când râd în hohote până fac pipi pe ei sau când plâng în fiecare seară, pentru că se despart până a doua zi. Îmi doresc ca brandul meu să reflecte această percepție personală asupra primilor 10 ani din viața unei copile. Acest spirit exuberant, jucăuș, colorat, uneori delicat, adeseori intens, cu emoții puternice, cu ecouri de poveste, cu gândire magică, un spirit boem, atemporal și fără nicio legatură cu trendurile fashioniste ale hainelor pentru femei.

Inițial, aveam în minte niște variante de nume de brand care să le vorbească fetițelor pe limba lor. Și, desigur, să se lege de lucruri dragi mie, să invoce imaginea copilăriei așa cum o percep eu. Ceva solar, cu siguranță sau poate ceva dulce, legat de miere, inspirat din Winnie de Pluș, pe care fetițele mele îl adoră și îl cântă la nesfârșit… M-am trezit că sunt foarte aproape de prima mea participare la un târg. Trebuia să scriu ceva pe etichete. Într-un final am realizat că varianta prozaică, deși foarte la îndemână, este cea mai onestă, căci până la urmă fetele mele, Lea și Maruca, sunt sursa mea de inspirație, motivație și feedback.

Ulterior, când am creat entitatea juridică, în numele oficial al firmei am inclus și prietenii. Pentru că – da! – prietenia este un ingredient principal în viețile lor, dar și în ale noastre și cu siguranță în evoluția Lea et Maru. Am găsit în breaslă oameni minunați, care mi-au întins o mână de ajutor, care mi-au deschis uși, care mi-au dat din timpul lor pentru ca eu să reușesc să deslușesc drumul mai repede, mai simplu. Le sunt profund recunoscătoare. Acel friends este și despre ei. Și despre toate prietenele mele și ale fetelor mele care ne sunt alături.

Sloganul de pe pagina voastră de Facebook este prințese și exploratoare ❤️️. Povestește-ne mai mult despre stilul Lea et Maru. 

Când eram mică, aveam doar câteva rochițe. În jur de 4-5. Încă mi le amintesc, în special pe una dintre ele: albă, cu imprimeu floral, albastru, cu volane pe poale și bretele. O iubeam intens. Și am foarte clar în minte și acum un “costumaș” roz, îndelung purtat – tricou și pantaloni scurți – destinat “ieșitului afară”(adică în fața blocului, la joacă). Ieșitul afară în rochie era ceva de neconceput pentru mamele noastre în acele vremuri. În sezonul rece, rochiile și fustele pur și simplu dispăreau. Rămânea doar sarafanul uniformei, îmbrăcat și el peste pantaloni groși. 🙂

Am început să port fustă târziu și mai degrabă forțată de împrejurări, de eticheta din mediul de lucru din consultanță. Ani de zile m-am simțit “apretată”, cumva imobilă, “gătită”, când purtam rochii sau fuste. Urmarea este că fetele mele sunt foarte rar îmbrăcate doar în pantaloni. Așa e natural pentru ele. Ideea de a fi activă nu o exclude pe cea de rochie sau fustă. Lea chiar are o vorbă: rochie de bicicletă – o rochie mai scurtă, pe care o poartă cu colanți, când iese cu bici.

Aceasta este, însă, doar o fațetă a sloganului. De fapt, este un concept mai adânc aici, care are de-a face cu dorința mea de a da fetițelor încredere în puterea lor de a explora și cuceri lumea. Fetițele visează să fie prințese. O vreme, am avut o problemă serioasă cu asta. Cu ideea de roz și cu toate clișeele induse de mass marketing și media, cu ideea că fetele trebuie să fie frumoase, să fie salvate, să se mărite și, în general, să șadă frumos, cuminți la poză. Știți voi – și mai ales voi, mamele de fete- all that feminist, progressive stuff.

La un moment dat, însă, mi-am dat seama că pasiunea pentru prințese, sclipici, roz este doar o etapă, un mod de exprimare a feminității lor instinctive. Și este OK. Firească și parte dintr-un proces evolutiv, de formare estetică a identității lor. Am încercat să le arăt fetelor mele, în special celei mari, că frumusețea are mii de fețe și puține standarde. Dincolo de prințese, știu că fiecare fetiță are multiple pasiuni și fiecare, în felul ei, mai introvert sau mai zvăpăiat, este o exploratoare. Și acest spirit de exploratoare este ceea ce cred cu tărie că trebuie să încurajăm și să susținem în copilele noastre. De la vârstele mici, când sunt niște aventuriere ale spațiului fizic, și continuând cu vârstele mai mari, când explorarea se mută în zone mai abstracte și începe să contureze viitorul adult.

Așa că îmi propun să creez haine de fiecare zi, comode, moi, lejere, rezistente și care să le aducă, în același timp, bucurie când le îmbracă, să aibă acel ceva (detaliu, culoare, imprimeu) care le transformă în rochițele preferate. Am foarte multe de învățat, este o industrie nouă pentru mine și, deși se numea cândva ușoară, nu e nimic ușor în contextul ei actual.

Așa că, da, sunt conștientă că nu îmi iese de fiecare dată așa cum îmi propun și sunt conștientă ca nu fiecare piesă Lea et Maru va reuși să-și atingă în întregime obiectivele. Dar unul din lucrurile pe care le-am învățat din cultura nordică în care am respirat atât de mulți ani este că cel mai important este să încerci și să pui tot sufletul în încercarea ta.

Targetul pieselor…Știu că, de fapt, mă adresez mamelor care au fetițe în grupa mea de vârstă – 2-10 ani – și care îmi împărtășesc ideea de estetică vestimentară atemporală, cu influențe vintage, cu volane, cu imprimeuri florale sau cu personaje care te duc cu gândul la cărțile ilustrate pentru copii. Care nu cred că fetițele lor trebuie să fie mini me-uri. Care s-au săturat de uniformitatea și calitatea îndoielnică oferită de hăinuțele din vitrinele mall-urilor și care, pe de altă parte, înțeleg că un produs lucrat în serie mică, într-un atelier din România, cu materiale de calitate, nu poate nicicum concura cu prețurile acelor produse, așa că sunt dispuse să plătească un pic mai mult pentru un produs care oferă, la rândul lui, mai mult. Și nu mă refer doar la beneficiul individual, de a te bucura de un produs de o calitate bună și viață mai lungă, ci si de a susține astfel o industrie care se află în declin în România, de a contribui la plata salariului și implicit a pensiei doamnelor minunate, de multe ori în pragul pensionării, care lucrează în atelierele unde se cos aceste hăinuțe.

Care este traseul unei piese Lea et Maru – de la idee, la tipar și la producție?

De cele mai multe ori pornesc de la un material care vorbește cu mine. Rareori știu clar ce voi face cu el, dar știu că îmi place mult. Apoi apare și o idee/imagine care se tot rafinează pe parcurs, mă hotărăsc în cele din urmă fie asupra unui tipar deja existent, care suferă invariabil diverse ajustări sau, dacă mă simt pe deplin aventurieră, construiesc unul de la 0, pe măsura copilului mare, urmând să apelez la ajutorul atelierului pentru gradare.

Apoi, când începem lucrul la prototip, cu atelierul, modelul suferă o nouă serie de mici modificări. Asta pentru că, odată ce capătă formă fizică, îmi dau seama că ceva nu se leagă, imaginea nu e fluidă sau nu îmi place cum iese sau ar fi și mai fain dacă i-am adăuga un element nou. Apoi este feedback-ul pe care îl primesc de la copilul-tester-model de tipul: “mă deranjează cusătura asta; mă ține mâneca aici; nu prea îmi place rochia asta pentru că….”. Reluăm lucrul cu modificările respective, facem prototipul nr 2, de cele mai multe ori copilul este mulțumit, mama răsuflă ușurată, dă OK-ul în atelier pentru producția seriei.

Uneori, se întâmplă să ajungem și la prototipul nr. 3 și sunt convinsă că, dacă aș avea propriul atelier, ar exista muuult mai multe etape de testat și experimentat între idee și produsul final. Odată agreat prototipul, nu-mi rămâne decât să sper că totul va merge conform planului inițial, pentru că am învățat că lucrul cu atelierul înseamnă că mă aflu undeva pe o listă de așteptare foarte volatilă și că orice deadline este, practic, o estimare optimistă.

Care sunt principalele materiale cu care lucrezi?

Bumbac, bumbac și iar bumbac: sub formă de material țesut, adică pânză, poplin sau catifea reiată, sau sub formă de tricot (knit), adică jerse sau velour, acestea din urmă conținând și câteva procente de material sintetic, căci, din păcate, elasticitatea și lejeritatea nu se pot obține altfel 🙂 . Și zilele acestea flirtez pentru prima oară cu lâna. Sper să se înfiripe o relație trainică până la Made in RO.

Calitatea materialelor textile este foarte importantă pentru mine și asta înseamnă și costuri pe măsură: lucrez cu materiale certificate, cu materiale care au fost gândite special pentru copii, deseori sunt chiar materiale din colecții de designer. Pe toate le testez (a se citi le dau copilului la purtat și apoi le spăl la temperatură mai mare decât recomandă producătorul și fără prea multe menajamente) înainte de a lansa producția. Iar dacă în teste copilul a reușit să se împiedice și de niște pete, este cu atât mai bine, căci văd dacă materialul permite și o curățare cu produse mai agresive.

O calitate bună aduce o mulțime de beneficii: produsul are o ținută bună, pe care o păstrează și după spălare, are culori care rezistă la spălat, este plăcut la atingere și rezistă bine la purtat intensiv.

Povestește-ne despre tiparele ajustabile – cam cât de…ajustabile sunt?

Da, hăinuțele care durează mai mult de un sezon sunt una dintre ambițiile mele. Se leagă de ideea de sustenabilitate: copiii cresc repede, câteodată au pusee de creștere care te lasă cu garderoba goală în doar câteva luni. Încerc să gândesc hainele astfel încât să permită o folosire mai îndelungată. Este cel mai ușor la rochițele de vară, pentru că lucrez cu ajustare din bretele, benzi elastice și croiuri care permit o marjă mai mare de lejeritate. Astfel, o rochiță poate trăi câțiva ani în bună pace cu fetița și poate deveni din rochie, tunică purtată cu colanți. Vorba Leei: rochie de bicicletă. Încerc să gândesc astfel fiecare piesă, dar nu este întotdeauna la fel de ușor. Acum, de pildă, lucrez la provocarea paltoanelor. Dar am o idee de testat.

Ce o să găsim la standul vostru de la Made in RO?

Am lucrat mult cu roșu toamna aceasta, nu știu bine de ce. Totul a început de la o jachetă (da, pe ea o veți găsi la Made in RO) și s-a extins asupra celorlalte piese. Poate e contagios! 🙂 Sunt într-o perioadă în care mi se pare că roșul este o culoare potrivită, chiar reprezentativă pentru vârsta copilăriei. Poate că vine și ca o reacție semi-conștientă la multitudinea de haine negre și gri pentru copii pe care le-am tot văzut prin vitrine în ultimele luni. 🙂 Poate e pur și simplu pentru că într-o zi m-am îndrăgostit de o bucată de catifea reiată, roșie și moale, și a trebuit să fac această jachetă, care a chemat o rochie, care se chinuie acum să cheme un sarafan, care strigă după o cămășuță, care are nevoie de un paltonaș. Rochia cu mânecă lungă pe care am pozat-o în weekend, la o partidă de joacă, este pe post de sneaky peek.

Ce urmează pentru Lea et Maru?

Am deja materiale destinate colecției de primăvară și câteva idei pentru colecție. Și un website în lucru. Și o mulțime de idei pentru colecții și produse noi, showroom și multe alte nebunii, idei de colaborări și experimente. De altfel, unul din lucrurile la care muncesc din greu în perioada aceasta este încercarea constantă de a mă tempera și de a mă focusa pe urgent și important. Sunt la început, e o lume întreagă de idei de explorat, dar trebuie să iau lucrurile unul câte unul și să construiesc încet și solid un brand care sper să crească organic, pentru că nu există nicio perspectiva a vreunei moșteniri neașteptate sau a vreunui câștig fabulos la loto. Dar, da, recunosc, mă simt de multe ori ca într-o cofetărie uriașă, cu muuuulte prăjituri-posibilități în vitrină. 🙂 Și mă bucur de asta. Feelingul acesta aduce cu el o energie bună, ca la începutul unei cărți care promite o aventură extraordinară.

Te vei întâlni cu Lea et Maru la Made in RO #14 pe 23 și 24 noiembrie, la Impact Hub Bucharest (Splaiul Unirii 165, Timpuri Noi Square, Clădirea 2, etajul 1).

Fotografii: prin Lea et Maru