Ce produse noi cuceresc imprimeurile picturale Marie Nouvelle? Acum și piese home&deco!
Vă povesteam de curând despre cum fragmente din picturile artistei Maria Dermengiu ajung imprimate pe bluze, rochii, genți, huse pentru tabletă, carcase de telefon etc. Dar aplicațiile ei artistice cuceresc acum produse noi. Și pentru că sezonul cadourilor bate la ușă, am zis că e bine să știți care sunt noutățile Marie Nouvelle. Husa de iPad Infinity e prea frumoasă ca să stea ascunsă în geantă – e de defilat cu ea prin birou, dar și prin oraș, la întâlniri. 🙂 Ne place că pe lângă aspectul artistic, are un design foarte practic – devine suportul perfect pentru tabletă. O poți comanda aici. Însă atunci când husa de iPad va sta în geantă, cred că sunteți de acord că geanta trebuie să fie pe măsură. Maria a creat și o geantă soră – Infinity Bag, pe care o găsiți deja pe site-ul Marie Nouvelle. Geanta Infinity costă 230 lei. Și pentru că vom vorbi mult în luna care urmează despre cutii de cadouri, vă prezentăm noutatea noastră preferată Marie Nouvelle: cutii de plexiglas, ce au imprimat pe capac fragmente din picturile Mariei. Le și vedem pe noptiere sau etajere, ori ascunzând daruri șic. Le vei putea comanda după 1 decembrie de pe site-ul Marie Nouvelle. Maria are în pregătire 13 modele de cutii. Încă o noutate din zona home&deco sunt abajururile imprimate. Și ele vor putea fi comandate după 1 decembrie de pe site-ul Marie Nouvelle. Noutățile semnate de Maria Dermengiu te vor aștepta și la Made in RO – Târg de design românesc, pe 20 și 21 decembrie, la Impact Hub Bucharest. Iar pentru a fi la curent cu ce mai pregătește Maria Dermengiu, urmărește și pagina de facebook. Suntem siguri că v-am colorat și luminat ziua. 🙂 Fotografii: prin Marie Nouvelle |