Ceasul olfactiv pune piciorul pe frână într-o lume a vitezei
Câți dintre voi își mai amintesc că acum 20 de ani, dacă voiai să știi ora exactă, sunai la un număr de telefon cu vreo trei-patru cifre, unde un mesaj automat îți spunea ora și minutul cu precizie? Acum, știm aproape oricând care este ora, cu exactitate, dar nu prea mai avem timp. Într-o lume a vitezei, cei mai mulți dintre noi nu ne mai lăsăm timp ca să observăm… trecerea timpului. Cu acest lucru în minte, designerul Patrick Palcic a gândit ceasul olfactiv „There is something in the air”, creat la întâlnirea dintre design de obiect, artă și simțuri. Aflat la intersecția dintre “ceea ce pare” și “ceea ce se relevă”, după ce te găsești în preajma sa la câteva ore fixe, ne-am decis să îi spunem povestea în cadrul rubricii Design Hibrid, unde ai mai citit și despre lămpile din lemn și rășină de la Guideco, și, recent, tot despre timp, pus în contexte “real time” de celebrul designer olandez Maarten Baas. Aparent, nu este mai mult decât o farfurie decorativă de cupru. De fapt, este un ceas care difuzează la fiecare oră altă esență de parfum, măsurând astfel trecerea timpului. Micile și discretele perforații prin care parfumul se prelinge sunt așezate pe locul în care s-ar afla orele la ceasurile obișnuite. La ora exactă, o picătură de parfum alunecă printr-o mică gaură, și apoi se scurge spre centrul încălzit al ceasului, lăsând în urma sa, datorită procesului de oxidare, o dâră mai deschisă la culoare. O oră mai târziu, procesul se repetă. Patrick Palcic și-a prezentat prima oară ceasul anul acesta la IMM Köln, unde a adunat numeroase exclamații de încântare și a pus la treabă o serie de receptori olfactivi surprinși la rândul lor de această idee ingenioasă. Pentru că am vrut să aflăm mai multe despre cum a ajuns la aceast concept inedit, l-am luat la întrebări pe mail (nu, nu ne-am văzut la Köln). A ieșit un interviu-fulger pentru că teza de masterat îl ține pe designerul german mai degrabă cu ochii pe ceasul de la smartphone decât cu nasul în aer, la cel olfactiv. 🙂 Care a fost sursa de inspirație în crearea ceasului „There is something in the air”? Cum ai ajuns la ideea de a măsura timpul cu ajutorul parfumului? Ceasul este o reinterpretare a ceasurilor străvechi, elementare, precum cel cu foc din China. Bețișoare parfumate erau aprinse cu scopul de a ține o evidență exactă a trecerii timpului. Am putea spune că ceasul cu parfum le cere utilizatorilor să fie mai „prezenți”, tocmai datorită naturii sale volatile? Trăim într-o societate care se mișcă cu repeziciune. Ceasul ar trebui să fie o decelerare a vieții de zi cu zi. Nu trebuie să determine timpul exact, pentru că, pentru asta, tot ce trebuie să faci este să te uiți la smartphone. Cum sunt alese cele 12 arome care stau în spatele ceasului tău? Dimineața, ceasul difuzează un parfum revigorant. În timpul zilei, unul stimulator. Iar seara, aromele sunt narcotice și erotice. Cine va folosi acest ceas ? Oricine cu un simț al mirosului fin – cu un nas bun. Suntem cu toții înzestrați cu 350 de receptori olfactivi, dar am uitat să îi folosim. Ceasul tău presupune ca utilizatorul să își folosească mai mult decât simțul olfactiv – contează la fel de mult și capacitatea sa de a urmări dârele pe care parfumul le lasă pe suprafața de cupru. Nu ar trebui ca designul să facă lucrurile mai simple? Multă lume mi-a spus că e dificil să distingi 12 esențe diferite de parfum. Bineînțeles! Dar după o vreme, ajungi să le observi și să le diferențiezi mai ușor. Efectul Proust te va ajuta. Un pic surpinzător, nu-i așa, ca tocmai un designer german să ne reamintească faptul că simțul olfactiv oferă scurtături în memorie spre acțiuni, oameni și momente plăcute? Spre fapte trăite, aflate în depozitarul memoriei, așteptând să fie reactivate. Cert e că, pentru cei mai nostalgici dintre noi, un ceas care funcționează după principiul madlenei lui Proust ar putea să fie pretextul perfect să ne rupem, temporar, de agitația lumii. Designul hibrid în România Îți spuneam la începutul articolului că ceasul olfactiv este în linia unei serii de obiecte pe care ți le-am prezentat în rubrica noastră „Design Hibrid” și nu strică să-ți reamintim primul proiect cu care ți-am atras atenția asupra acestui domeniu. Ți-am prezentat cu ocazia ediției de anul trecut a Romanian Design Week una dintre instalațiile-cheie ale secțiunii Design Hibrid – Fangai, by Martin Balint, care a fost susținută de glo iFUSE. Asta și pentru că, apropo de noutăți și de integrarea designului hibrid în viața de zi cu zi, în 2016 România a fost prima țară din lume în care s-a lansat glo iFUSE – produs hibrid, cu design futurist, care combină tutunul cu tehnologia electronică de ultimă generație. Inovația constă în capsulele cu tutun și lichid cu nicotină. Tutunul nu arde, astfel atât utilizatorii produsului, cât și cei din jurul lor se pot bucura de o altfel de experiență: fără fumul, scrumul și mirosurile asociate fumatului. În plus, pentru că tot vorbim de experiența prin parfum și arome, noile capsule Neopods sunt disponibile în 3 noi arome: Blue Wave (îmbină tutunul special selecționat cu o aromă dulce și răcoritoare pentru o explozie neașteptată de savoare în tonuri văratice), Rich Amber (combină mai multe tipuri de tutun în nuanțe bogate cu o aromă intens tomnatică pentru un gust nobil și complex) și Ruby Swirl (mixează tutunul delicat cu o aromă dulce și florală pentru o delectare a simțurilor asemenea unei veri roșiatice și târzii). Dispozitivul arată într-adevăr smart, asemenea unui gadget, iar atât capsulele Neopods, cât și dispozitivul glo iFUSE sunt disponibile pe piață prin intermediul platformei www.exploreglo.com și a altor magazine selectate din București. Fotografii ceas olfactiv: prin Patrick Palcic |
Sunt o adevărată groupie a site-ului vostru și, nu o dată, m-am bucurat să aflu lucruri noi – și frumoase, însă ideea ceasului cu parfum m-a lăsat pur și simplu cu gura căscată! Wow!
Draga Maria, îți mulțumim și îți dedicăm special acest articol :).
[…] Via: designist […]