Designul hibrid al timpului sau ceasurile lui Maarten Baas

În 1721, compozitorul italian Antonio Vivaldi punea pe note trecerea timpului prin seria de concerte pentru pian “Anotimpurile”. În 1931, pictorul suprarealist Salvador Dali surprindea lumea artistică cu lucrarea “Persistența memoriei”, în care timpul, sugerat prin cele 3 ceasuri topite, apărea ca un element maleabil, dar care se scurge, necruțător, împotriva voinței noastre. Iar în 1993, timpul e de neclintit pentru personajul lui Bill Murray din “Ziua cârtiței”, exasperat de repetarea aceleiași zile geroase, de care numai un pic de dragoste îl salvează.

Totuși, noi zicem că ne mai poate salva ceva de galopul, sau, dimpotrivă, de lenea timpului: creativitatea care să-l pună în contexte distincte, chiar dacă tot subiective. De pildă, poveștile hibride pe care le creează designerul olandez Maarten Baas.

Relația lui Baas cu timpul, transpus în proiecte de design hibrid, a început în 2009, când a lansat seria de proiecte video Real Time, care combină teatrul, arta, filmul, mobilitatea pură și designul în ceasuri…să le spunem neconvenționale, cu o latură puternic experimentală.

“Nu am o definiție a designului. Definind lucrurile, le plasezi într-o categorie și exact asta vreau să evit în munca mea. Vreau să deschid granițele fixe. Cum am spus, cred într-o manieră organică de a vedea lucrurile (…)”, ne spune Maarten.

Primul dintre proiectele Real Time, lansate în 2009 la Salone del Mobile din Milano, este Sweepers Clock. Exact cum îi spune numele, doi bărbați îmbrăcați în uniforme albastre mătură gunoaie vreme de 12 ore și redesenează timpul pe măsură ce el trece.

Mărturisim că, dacă la început, ni s-a părut întrucâtva comic demersul Sweepers Clock, după ce ne-am uitat hipnotizați la film, am avut acea senzație de “sublim” pe care am simțit-o atunci când punga de plastic din American Beauty dansa pe ritmul vântului. “Ca și cum există această întreagă viață în spatele lucrurilor”, așa cum îi spune Ricky Fitts lui Jane Burnham.

O a doua secvență Real Time, în care analogul și digitalul se întrepătrund și se confundă, poartă numele – atât de clar! – de AnalogDigital. Un film în care “mecanismul” ceasului este un om care pictează cifrele digitale.

Filmul a fost transformat într-un app care costa doar 99 cenți – design hibrid democratic. Găsiți aplicația în App Store, cu numele “Analog Digital Clock”.  

Ajungem la Grandfather Clock – un proiect prin care Maarten Baas se întoarce un pic în trecut. Un bărbat este filmat în timp ce pictează din interior limbile unui ceas de podea. Bass a extins această serie cu piesele Grandmother, Bell and Self Portrait Clocks. Colecțiile se găsesc la Rijksmuseum în Amsterdam, la Victoria Museum în Melbourne și la Maison Rouge în Paris.

“Real time este un termen folosit în industria cinematografică. Înseamnă că durata unei scene este exact aceeași cu timpul consumat filmând-o. Mă joc cu acest concept în ceasurile mele Real Time arătând filmulețe în care mâinile timpului sunt literalmente mișcate în timp real”.

În seria Self Portrait Clocks, Baas însuși joacă rolul omului din ceas, iar vizitatorii îl pot vedea mâncând, bând, ba chiar și sărbătorind cu o sticlă de șampanie. 🙂

Poate cel mai cunoscut proiect Real Time este însă mai recentul ceas din aeroportul Schiphol din Amsterdam, pe care Baas l-a creat anul trecut. Ca să intre în spiritul terminalului, cutia uriașă a ceasului care atârnă de tavan găzduiește un om în salopetă albastră, cu o găleată roșie și o lavetă galbenă, exact ca cei pe care îi vezi ștergând continuu culoarele dintr-un aeroport. Pentru a sublinia depersonalizarea prin uniformă, omul nostru exact asta face și în ceas: șterge fiecare minut trecut, după care îl desenează pe următorul și tot așa.

Combinația de roșu, galben și albastru reprezintă un omagiu adus de Baas celor mai importanți artiști olandezi ai secolului trecut: pictorul Piet Mondriaan și architectul Gerrit Rietveld.

În fiecare an, 15 milioane de oameni se perindă prin Lounge 2 – normal că ceasul lui Baas a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale sale. 

“Designul poate ocupa o poziție unică printre o mulțime de discipline. Poate să suprapună josul și susul, stânga și dreapta, negrul și albul, unicitatea și masele, masculinul și femininul, arta, mobilierul, teatrul, muzica, dansul, spectacolul”, mai adaugă Maarten Baas.

Designul hibrid în România

Să nu uităm că, pe scena designului local, capitolul Design Hibrid a fost deschis la ediția de anul trecut a Romanian Design Week, iar una dintre instalațiile-cheie ale secțiunii – Fangai, by Martin Balint, a fost susținută de glo iFUSE. Povestea Fangai ne-a inspirat în alegerea temei noastre de astăzi, mai ales că acum câteva luni zăboveam în fața ceasului cu om de pe aeroportul Schiphol.

Apropo de noutăți și de integrarea designului hibrid în viața de zi cu zi, știai că România a fost prima țară din lume în care s-a lansat glo iFUSE – produs hibrid, cu design futurist, care combină tutunul cu tehnologia electronică de ultimă generație? Inovația constă în capsulele cu tutun și lichid cu nicotină. Tutunul nu arde, astfel atât utilizatorii produsului, cât și cei din jurul lor se pot bucura de o altfel de experiență: fără fumul, scrumul și mirosurile asociate fumatului.


Dispozitivul arată într-adevăr smart, asemenea unui gadget, iar atât capsulele KENT Neopods, cât și dispozitivul glo iFUSE sunt disponibile pe piață prin intermediul platformei www.exploreglo.com și a altor magazine selectate din București.

Fotografii Real Time Clocks: prin maartenbaas.com
Fotografii glo iFUSE: prin British American Tobacco

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog