Cum amenajezi o bucătărie custom, în formă de L? Tips & tricks care îți fac alegerile mai simple.
Suntem în București, într-o bucătărie inaugurată anul acesta, de Paște, cu o rețetă de cozonaci dolofani. 😊 Și pentru că proiectarea unei bucătării nu e o treabă simplă, mai ales atunci când ai o fereastră în mijlocul frontului principal de lucru și o centrală termică de integrat în mobilier, am zis să facem un articol de tipul “Nota Bene” și să extragem trucuri, ponturi, surse, furnizori. Stai cu noi până la final – cât crezi că a costat această bucătărie?
Un articol semnat de arh. George Barbu (Arhistation – birou de arhitectură & design interior) pe care l-am invitat să ne povestească în continuare cum a proiectat această bucătărie și ce alegeri a făcut împreună cu beneficiarii săi. 👇 ——- Vorbim despre o bucătărie deschisă spre living, de 13 mp, în care racordurile de apă și canalizare, precum și prizele erau deja prevăzute, astfel că brief-ul clienților mei conținea câteva direcții clare:
După mai multe vizite la câțiva furnizori de mobilier custom made, alegerea noastră a fost determinată de un cumul de factori, pe care i-am regăsit la kimor: calitatea produselor, execuția corpurilor de mobilier (sunt fabricate în Germania și vin finisate, găurite (pentru mânere) și parțial asamblate încă din fabrică – eliminând astfel erori de montaj), termenul de livrare (a fost gata în două luni), raportul calitate-preț și, nu în ultimul rând, partea de client service și etapizarea clară a lucrărilor. Totul a mers lin, conform calendarului stabilit și chiar am primit more for your kitchen (sloganul lor). Citește și: Mulți ani înainte, mulți ani înainte în… bucătăria ta de la kimor Cum am ales elementele și culorile? Proprietarii își doreau ca bucătăria să fie un element de contrast, dar totuși suficient de neutră – așa am ajuns la o combinație de Aqua blue-grey pentru fronturile din MDF + alb/gri pentru blat și contrablat + nuanța de stejar pentru etajere și nișă. Am adăugat un 5% negru – mânerele și plinta, care reiau din nodurile negre ale parchetului și din culoarea tâmplăriei exterioare. Cuptorul și plita, singurele electrocasnice aflate la vedere, sunt tot negre, de la Samsung, și le-am ales nu doar datorită calităților tehnice (despre care povestesc mai jos👇), ci și datorită designului sleek, minimalist. Am ținut ca blatul și contrablatul să fie din același material – pentru un aspect unitar, nu ne doream prea multe culori sau finisaje. Blatul melaminat este alb-gri, texturat și slim, am găsit această variantă la kimor, ceea ce face ca aspectul general al bucătăriei să fie mai rafinat. “Vrem o chiuvetă mare, adâncă și frumoasă”, mi-au spus clienții. Am găsit-o la neakaisa.ro, împreună cu întregul kit de accesorii negre, metalice: sifon, dozator de detergent și un suport special pentru buretele de vase. Deși era disponibilă și pe negru, am mers pe varianta gri-beton – culoarea reia din nuanțele blatului de lucru texturat și nu contrastează cu acesta în plan orizontal. Chiuveta, de la brandul Deante, este din material compozit, adâncă, superîncăpătoare – îți încape în ea chiar și tava mare a cuptorului! Bateria Hansgrohe e neagră, înaltă și coordonată cu celelalte elemente negre din plan vertical – vine tot de la neakaisa.ro. Citește și: Am vizitat noul showroom Neakaisa.ro și am descoperit orice îți poți imagina pentru baia ta Detalii care fac diferența Fără doar și poate, detaliile despre care îți povestesc în continuare au avut un cuvânt greu de spus în alegerea de a lucra cu cei de la kimor. Urmărește cu atenție detaliile din fotografiile de mai sus ☝️ Foto o1 + Foto 02 ➡️ Observă canturile finisate în aceeași nuanță de stejar, folosită și pentru etajere și contrablatul nișei. Aceasta a fost o opțiune standard, sugerată de echipa lor, nu a însemnat un cost suplimentar. Foto o3 ➡️ Cele două blaturi sunt îmbinate fără profil (de obicei metalic) – îmbinarea este aproape insesizabilă, pare un blat continuu. Foto 04 ➡️ Nu am dorit înălțător – ar fi arătat inestetic în contextul în care avem o diferență de 2 cm între nivelul blatului de lucru și glaful ferestrei. Soluția a fost un profil special din silicon gri deschis, aproape insesizabil, dar care etanșeizează optim. Un alt detaliu ➡️ benzile LED sunt încorporate în etajere prin frezare, iar intensitatea și temperatura luminii pot fi selectate printr-o simplă apăsare de buton. Plită, cuptor, combină frigorifică – toate smart, de la Samsung Samsung este un brand care investește constant în inovație și design și am avut mereu experiențe foarte bune cu produsele lor. Prin urmare, alegerile au venit cumva firesc, astfel încât să ne încadrăm cu electrocasnicele într-un buget rezonabil (mediu). De ce plită cu inducție și nu pe gaz? În primul rând, a fost cea mai practică și rapidă alegere, ținând cont că ar fi fost nevoie de un proiect special pentru a trage o țeavă de gaz până în zona plitei. Apoi, această țeavă ne-ar fi împins câțiva centrimetri buni în față cu mobilierul, ceea ce nu era posibil în cazul nostru. În al doilea rând, se curăță extrem de ușor, mâncarea se gătește mai repede… Și încă un lucru important: aveam contrablat melaminat, iar focul și acest material nu sunt cei mai buni prieteni. 🔥 Proprietarii au ales plita cu inducție NZ64M3NM1BB/OL de la Samsung, în primul rând pentru că arată foarte bine – e neagră, simplă, exact cum ne doream. 👌 Însă trebuie să știi și câte lucruri smart poate să facă:
Cuptorul este, desigur, tot electric. Am ales de la Samsung modelul de cuptor încorporabil Bespoke Dual Cook, 76 L, NV7B5645TAK/U2. Are un look minimalist, cu un singur buton principal de selecție a programelor + afișaj digital. Bespoke este gama de electrocasnice de la Samsung care oferă bucătăriei un aspect frumos, elegant și unic – cuptorul fiind disponibil într-o varietate de culori și finisaje. Citește și: Când te-ai entuziasmat ultima dată la vederea unui frigider? Iată ce mai poate să facă acest cuptor și cât de smart este:
Proprietarii nu au folosit încă prea mult bucătăria, dar cozonacii de Paște, când am făcut și sesiunea foto, au ieșit perfecți – pe modul Conventional, la 180 de grade Celsius. Combina frigorifică încorporabilă este tot de la Samsung – model BRB30600FWW/EF, 298L, clasa F, Twin Cooling. Ce i-a făcut pe beneficiari s-o aleagă a fost nu doar capacitatea (298 l) mai mare a acesteia (tehnologia SpaceMax™ are ca rezultat pereți mult mai subțiri, dar foarte bine izolați, creându-se astfel mai mult spațiu de stocare), ci și o caracteristică inteligentă: Cool Select Plus, care e de mare ajutor… ⤵️ ✔️ Pe scurt, poți transfoma congelatorul în frigider, adică poți modifica temperatura congelatorului, astfel încât să funcționeze ca un frigider! În felul acesta, proprietarii au un frigider mult mai încăpător și își vor achiziționa, separat, un congelator (au și o cămară, unde poate fi depozitat). Deasupra combinei frigorifice, a rezultat un extra spațiu de depozitare pentru tăvi. Alte plusuri ale acestei combinei frigorifice No Frost de la Samsung:
Și acum iată care a fost costul: bucătăria a costat 9.970 euro (include: moblierul și accesoriile sale, chiuveta + accesoriile, bateria, toate electrocasnicele – combina frigorifică, plita, cuptorul, hota, mașina de spălat vase, montajul). Nu fii surprins, dar nimic nu mai costă cât costa în 2019-2020. Din păcate. În rolurile principale: Dacă și tu îți amenajezi bucătăria, îți dorim alegeri line și inspirație! 💪 Fotografii: Designist.ro / Samsung |