Cum poți amenaja o casă eco, de 48 mp, din București?
Cu mai puțin de o lună în urmă, îți arătam fotografii și îți povesteam despre evenimentul OPEN HOUSE, pus la cale și prezentat de noi, echipa DESIGNIST, împreună cu ELLE Decoration. Inauguram Casa Soleta zeroEnergy ONE. Nu știm câți dintre voi au ajuns între timp să viziteze această casă-prototip (pentru că încă de pe 18 septembrie ea are ușile deschise pentru vizitatori), însă mobilată, decorată și accesorizată ca în seara petrecerii, așa cum ne-am imaginat că i-ar plăcea unui cuplu pasionat de lucruri frumoase, nu o poți vedea online decât la noi. Casa are 48 de mp utili și 9 mp în supantă, este micuță, dar cochetă, din lemn lamelar, destinată unui cuplu tânăr, ideală pentru rolul de reședință de vacanță. Însă noi o vedem foarte bine și în oraș, ca reședință permanentă, într-o zonă verde, cu puțini vecini în jur, dar asta e mai greu de găsit, cel puțin în București. Pe terasă, am agățat de grinzile din lemn câteva colivii, în care la o adică poți pune plante curgătoare. Coliviile și felinarele (după cum vezi ne-am folosit de un număr impresionant pentru a pregăti grădina pentru petrecere) pot fi închiriate de la Maison Dadoo pentru orice tip de eveniment. Mobilierul este de la Hansen, iar masa iluminată, împreună cu lampa Penelope a creat seara o atmosferă de poveste. Soleta zeroEnergy ONE este doar unul dintre modelele familiei de case Soleta, cu suprafețe locuibile cuprinse între 48 și 250 mp. De ce zeroEnergy? Pentru că toate au la bază principiile ecologice asumate de Fundația pentru Inventică și Tehnologii Sustenabile Justin Capră. Casele pot fi dotate cu tehnologii eficiente energetic care, pe de o parte, minimalizează pierderile, iar pe de altă parte asigură energia necesară din surse neconvenționale regenerabile (de exemplu, energia solară), fără a afecta mediul înconjurător. Casa are o structură modulară, ceea ce înseamnă că îi poți adăuga ulterior (dacă familia se mărește și nevoile tale de locuire se modifică) spații în plus: terasă, verandă, pergolă, seră, piscină, magazie, saună, garaj etc. Paharele și carafa sunt de la IKEA. Dar să trecem la interior, care până în ziua inaugurării casei era gol-goluț. Împreună cu Andreea Mureșan, Ileana Răducanu și Liana Vasilescu (colegele de la ELLE Deco) am pus la cale un posibil scenariu deco, cu obiecte selectate din magazine din București, care să-i vină mânușă acestei case a viitorului, dar care păstrează liniile tradiționale. Ne-am imaginat un interior cald, de inspirație scandinavă, cu atmosferă familială și relaxată, în care să-ți vină să te cuibărești și să răsfoiești o revistă pe acorduri de Pink Martini și Nouvelle Vague. Culorile alese sunt naturale, senine, mixate coerent cu nuanța de miere a lemnului, care a cerut pe alocuri și accente de culoare. Așa ar arăta în închipuirile noastre cele mai fericite casa unui cuplu tânăr din București, care se plimbă, se informează, participă la evenimente urbane, este pasionat de design de obiect și citește designist.ro. 🙂 Cuierul Tree, brand Swedese, vine de la Intro. Am presărat și câteva obiecte semnate de designeri români, acelea care s-au integrat coerent în decor și care au fost mai ușor de adus la locul faptei din punct de vedere logistic. Cine știe, poate urmează să acceptăm marea provocare: o casă decorată de la A la Z cu obiecte made in Romania. Rămâneți aproape, o vom face și pe asta. Designist susține designerii români. 🙂 Cuierul Hang it all, design Charles si Ray Eames, brand Vitra – prin Intro. Scaunul 2 SEAT, din lemn stratificat de fag, este semnat de designerii români Codrin Stănciulescu & Mira Ene. Pernă îmbrăcată în bumbac brodat manual – Atelier Anda Roman. Pătură Designers Guild, din lână – Casara. Vase decorative din tablă – IKEA. Colțul nostru preferat. 🙂 Banchetă din piele, cu picioare din lemn neprelucrat – Atelier Anda Roman. Pernuțele cu flori și cea cu pisică sunt de la Designers Guild și vin tot de la Atelier Anda Roman. Pernele tricotate sunt de la Casara. Setul de măsuțe Pebble Nest of Tables, din stejar lăcuit mat, design Lucian Ercolani, brand Ercol – Intro. Set de bile din lemn – La Maison. Covor din lână 100% – Casara. Fotoliu din lemn și piele ecologică, design Tudor Bălănean. Lampa Last – Intro. Tablou Charlie Chaplin – IKEA. Pernă din lână și tafta – Casara. Fotoliu – La Maison. Ceas Eclipse, din MDF vopsit – design Arthur Țințu, Dana Boștină și Vlad Boștină – NO TIME. Decorațiune Flamingo, din metal, și vase din sticlă – Casara. Etagère coulissante (lungimea este reglabilă între 61,1 cm și 109,6 cm), design Sebastian Bergne, brand Tolix – Intro. Păsări din metal antichizat – Casara. Sfeșnice metalice – IKEA. În dining am folosit o masă slim și sleek, din sticlă și metal, model Helsinki – Intro. Scaunele Chaise A, design Xavier Pauchard, din metal galvanizat, sunt brand Tolix și vin de la același magazin. Farfurie, bol mare și bol mic, din colecția Mormor Blue (stânga), design Gry Fager, brand Normann Copenhagen – Intro. Restul veselei și tișlaifărele vin de la IKEA. Scara are un rol bine gândit și bine ascuns din motive de spațiu: sub ea sunt dulapuri încăpătoare, iar ușa de lângă perete duce către baie. Treptele late te îndeamnă să mai adaugi obiecte decorative: fotografii înrămate, vase etc. Bucătăria este mică, dar îți oferă spații de depozitare suficiente și un blat de lucru mulțumitor. Am accesorizat-o în așa fel încât să pară că cineva tocmai se pregătește penru cină. Alimentele vin de la Casara Gourmet, iar accesoriile și vesela sunt de la IKEA și Casara. Acesta este dormitorul – ascunziș: adică o saltea confortabilă, multe perne moi, cărți ca să evadezi în universul tău, la care se adaugă priveliștea parterului și a grădinii. Mai încape și o noptieră într-un colț, unde poți să-ți ții câteva obiecte utile. Baia e luminoasă. Obiectele sanitare și bateria sunt de la Kludi. Oglinda vine de la Maison Dadoo, mănunchiul de crengi și paharele de la IKEA. Seara am dat o petrecere în grădină! Am aprins lumânările și masa de la Hansen și am avut o atmosferă feerică. Casa este deschisă pentru vizitatori, iar dacă dorești s-o vizitezi, e bine să suni înainte la numărul de telefon: 0723.300.301 Fotografii: Alex Boghian |
Perfecta pentru cei care considera spatiul de locuit ca o a doua piele. Eu una m-as simti inconfortabil intr-o casa prea mare, ar fi ca si cum as purta haine extrem de largi. Imi place transparenta, lemnul, imi plac detaliile colorate, dar cel mai mult imi plac coliviile fara pasari.
Perfect de acord cu tine, Ada! Ne bucuram ca rezonezi cu spatiul amenajat asa cum ne-am imaginat noi 🙂
E super vesela si luminoasa casa, intocmai ca un om. E fte umana, as putea spune 🙂 Delicioasa
Noi ne-am muta acolo mâine 🙂
Abia astept sa vad noi proiecte!
foarte frumos! felicitari! 🙂
casa e foarte frumoasa! unde se poate vedea? e de vinzare? cam la ce pret ar iesi? ma gnidesc ca daca pe linga ecologica e si ieftina, e ideala!
Buna Linda! Casa nu e scumpa, dar asta pentru ca e si de mici dimensiuni. Ea se afla in incinta complexului Euro Garden Center, din Baneasa: in finalul acestui articol exista un numar de telefon de contact si harta : http://designist.ro/2012/09/17/open-house-o-casa-sustenabila-care-are-usile-deschise-pentru-vizitatori/.
Sunand la numarul publicat de noi in articolul linkat vei afla toate detaliile de pret necesare. Multumim!
Multumim 🙂
Proasta rezolvare ati gasit pentru interior iar masa de afara lasa de dorit:).
In rest, toate bune!
scarile duc la un loft bedroom? love the idea
Da, scarile duc la un dormitor mic, dar foarte cosy. E vorba de o platforma unde poate fi pusa o saltea pentru doua persoane. Esti in lumea ta acolo sus si admiri gradina prin ferestrele mari. 🙂
este superba,cat costa?puteti sa imi raspundeti si pe e-mail
Pentru a afla cat costa si multe alte detalii, va rugam sa-i contactati pe constructorii casei: http://soleta.ro/
Ce te faci daca ai copii? unde se culca? Pare a fi o rulota. Va ganditi la o varianta cu o suprafata mai mare?
[…] a fost astfel creat odată cu lansarea Casei Soleta, despre care puteți citi […]
care este costul casei?
Pentru costuri si vizitare, va rugam sa contactati echipa Casa Soleta – http://soleta.ro/.
Exista si modele de dimensiuni mai mari, pentru familii cu copii. Pentru detalii vizitati acest site http://soleta.ro/ si contactati constructorii la numarul de telefon de la Contact.
Foarte frumos proiectul! Imi plac la nebunie toate toate decoratiunile realizate de designerii romani!
Arhitectura casei e superba. Ma bucura faptul ca e modulara, deci se poate extinde. Terasa este o frumusete. In ceea ce priveste mobilierul, nu prea e pe gustul meu. Mi-ar fi placut un mobiler rustic din lemn sau un mobilier din bambus. Felicitari pentru proiect!