De vară insulară: Sun of a Beach, invadatorii simpatici ai plajelor
Acum vreo lună și ceva, ne-am întors din Grecia nu doar relaxați și bronzați, ci și cu o colecție generoasă de surse de inspirație și branduri cool, made in Greece. Ocazie perfectă să pornim un nou miniserial de sezon în care îți povestim despre descoperirile noastre cu design inclus. 🌞 Sun of a Beach (ha!) este primul pe lista noastră, un brand care ne face cu ochiul relaxat, fără să se ia prea tare în serios: prosoape din bumbac, genți de plajă și costume de baie pe care ne-ar plăcea să le vedem și pe pestrițele plaje românești, cât să mai ridice nivelul estetic al litoralului. Povestea Sun of a Beach a apărut în Mykonos, în 2011, când fondatoarele lui, Melina și Elli, au avut revelația că prosoapele de plajă erau cei mai numeroși și mai diverși „locatari” din jurul lor. Totuși, nicăieri în Grecia, țara celor 6000 de insule, nu exista la acel moment un brand local gândit să funcționeze ca un discurs al senzațiilor de care avem parte cu toții de-a lungul verii: libertate, bucurie, energie și creativitate. N-ai cum să nu profiți de ideile bune venite în vacanță, nu? 😊 Citește și: Prosopul Suprarealist de plajă Melina și Elli au decis să îndrepte situația: au dat un refresh potențialului prosoapelor de plajă și le-au transformat în adevărate piese de lifestyle, o materializare și popularizare a ideii abstracte de „vară grecească”. Astăzi, Sun of a Beach sunt prosoape din bumbac produse local, în Grecia, întotdeauna handmade, care din 2012 au „călătorit” pe 5 continente, în 96 de țări și peste 1.000 de orașe. Chiar dacă, la început, designul Sun of a Beach se limita la estetica minimalistă a Cicladelor, la istoria și cultura grecească, o mulțime de alte elemente au pătruns în colecțiile brandului de atunci: de la muzică, artă contemporană sau fashion la călătoriile exotice pe care cele două fondatoare le visează. De exemplu, prosopul de mai sus este inspirat de vegetația abundentă din Hawaii 🌺. Citește și: 5 case care se integrează în relief și îl fructifică arhitectural Nouă ne-au plăcut mult printurile exuberante, care nu se feresc de culoare și formă, cum sunt cele din colecția de prosoape WWF, create să atragă atenția asupra speciilor marine în pericol de dispariție în Marea Mediterană… …dar nu le-am spune nu nici celor cu mesaj inclus (hm, oare cum sună corespondentul lui dolce far niente în limba greacă? 😎). Între timp, brandul și-a extins plaja (hehe) de produse cu alte elemente esențiale pentru o zi de vară insulară: costume de baie… …genți de plajă… …și diverse produse adiacente și impermeabile… Abia așteptăm să vedem și lista ta de surse de inspirație summer-related după vacanță 😉. Fotografii: prin Sun of a Beach |