De vorbă cu arh. Arthur Țințu

Arhitecții Arthur Țințu, Dana Boștină și Vlad Boștină alcătuiesc biroul de arhitectură Arhidot. Acum doi ani, au decis să pornească într-o nouă aventură creativă și au lansat brand-ul de ceasuri No Time. De atunci, secundarul ticăie silențios, dar hotărât în favoarea lor: au apărut modele și dimensiuni noi, culori noi, idei noi. Au în plan chiar să lanseze un nou brand, de mobilier și accesorii. Arhidot știe cât e ceasul, cum ar spune unii folosind un argou urban, de București. Subscriem. 🙂

Cum a început totul? Cum s-a conturat brand-ul de ceasuri No Time?
A început cumva dintr-o necesitate. La vremea când a început totul, adică acum doi ani, era destul de greu să găsim pentru amenajările noastre soluții decorative variate pentru perete. În felul ăsta ne-a venit ideea să începem să producem noi astfel de piese. Și cum nu am dorit să fie doar simple elemente de decor, am decis să creăm un obiect care să fie și decorativ, și funcțional.

Path îți amintește că viața este o spirală prin care treci culegâng înțelepciune. Este din plexiglas, 400 x 400 mm, preț 115 euro fără TVA.

De ce numele No Time?
Nu ești prima persoană care ne pune întrebarea asta… Nu am avut o idee clară de la început. Am căutat în primul rând un nume sonor, cu o anume rezonanță și ușor de reținut, iar din moment ce piesele noastre se vor a fi mai mult decât simple instrumente de măsurare a timpului, am vrut ca numele să inspire cumva acest lucru, să fie poate și o ironie la adresa funcțiunii lor, camuflată cumva de latura decorativă.

Ce v-a inspirat? Ați avut un model anume?
În afară există mai multe branduri care produc piese similare. Noi însă vrem să avem o identitate proprie, cu elemente și idei care să ne scoată în evidență. Cred că și în ziua de azi, chiar dacă nu mai poate inventa nimeni roata, se mai pot găsi întotdeauna variațiuni pe această temă. E loc pentru mai mult.

Silly Fish este ceasul care îți transmite că nu trebuie neapărat să te lași dus de val. Este din compozit aluminiu lăcuit și plasic. 400 x 400 mm, preț 165 euro fără TVA.

Știu că la început ați desenat un număr mai mare de modele. Cum ați hotărât care dintre ele vor intra în producție?
Da, inițial am creat un număr foarte mare de modele și am făcut o primă triere, care a ținut cont de mai multe aspecte: design, fezabilitate în execuție, potențial de vânzare etc. Apoi am început să trimitem prietenilor și cunoscuților o listă cu finalistele, pentru a afla care sunt cele mai apreciate și cu un real potențial de vandabilitate. În urma acestui sondaj, am făcut selecția finală pentru producție. Un an și jumătate am mers cu gama respectivă. Acum însă am redus lista de modele, ținând foarte mult cont de succesul pe care l-au avut până acum.

Bănuiesc că ceasurile reprezintă un început. V-ați dori să continuați ideea și cu alte obiecte?
Nu dorim să rămânem cantonați în această categorie de obiecte. Avem planuri să ne extindem domeniul de activitate și să reușim să producem piese din toată gama de decorațiuni și mobilier. Purtăm deja discuții cu câțiva producători de piese de mobilier, așa că sperăm deja la mai mult și la mai bine!

Duchess te cucerește cu dantelăria sa, de epoci trecute. Este din plexiglas, 400 x 400 mm, preț 160 euro, fără TVA.

Ce elemente din componența ceasurilor importați?
Importăm mecanismele de ceas, pentru că la noi a fost imposibil să găsim unele care să nu facă zgomot. Internetul este sfânt, așa că am căutat un furnizor pentru așa ceva în străinătate. Doar în Anglia am găsit unul care să și corespundă cerințelor noastre de calitate și preț, așa că am ajuns să le aducem tocmai de acolo.

Pe ce canale le vindeți? Vă ocupați singuri de partea de marketing și PR?
Probabil că nu este greu să te promovezi, dacă îți permiți să investești în asta. Dar cum bugetele noastre sunt destul de reduse la acest capitol, a trebuit să ne descurcăm cum putem și de cele mai multe ori singuri. Avem totuși un avantaj la acest capitol, pentru că suntem suficient de versatili încât să abordăm cu relativă ușurință domenii conexe arhitecturii, precum grafica publicitară, web design, detalii de producție etc. Tot mediul online este cel care ne ajută cel mai mult să ne facem cunoscute ceasurile. Am avut și apariții în reviste, diverse expoziții și evenimente, dar nu foarte multe.

Braille reușește subtil și tactil să lege vârfurile degetelor tale de curgerea timpului. Este din compozit aluminiu lăcuit și plastic. 400 x 400 mm, preț 165 euro, fără TVA.

Cum e să faci design de produs în România?
Principalele dificultăți sunt ridicate de partea de producție și achiziționare a pieselor componente. Problema cu producția constă în nivelul scăzut al calității execuției livrate de producătorii de la noi, de aceea am și ales ca o parte din manoperă, partea de asamblare, să o facem chiar noi. Și chiar avem de ce să ne lăudăm, pentru că produsele ies mult mai bine așa.

Ce obstacole trebuie să treacă un designer de produs în România?
Principalul obstacol îl reprezintă costurile foarte mari de producție și calitatea în general redusă a pieselor executate. Pot să menționez aici și o foarte mare lipsă de interes și viziune a producătorilor autohtoni. Ei nu oferă deloc suport unui designer, care de cele mai multe ori are foarte multe idei bune, dar nu și mijloace pentru a le produce și promova.

Ceasul Nautilus este elegant, cu formă organică, inspirat de natură. Este din plexiglas, 400 x 321 mm, preț 135 euro, fără TVA.

Ce crezi că-i lipsește peisajului autohton pentru a putea accelera designul de produs românesc?
Cred că doar o educare mai serioasă și o rafinare a gusturilor publicului potențial consumator pot spori cererea și implicit și oferta unui design de calitate. Degeaba există oferte la noi, dacă oamenii nu sunt în stare să aprecieze și să înțeleagă că prețul unui produs de design conține în el, dincolo de calitatea materialelor folosite, o componentă esențială și foarte greu de cuantificat: ideea și imaginația unui artist.

Lollipop e vesel și poznaș și aduce amintiri din copilărie. Este din plexiglas, 400 x 250 mm, preț 135 euro, fără TVA.

Numește 3 calități pe care trebuie să le aibă un designer de produs pentru a reuși în România.
Mult talent și inspirație, resurse financiare semnificative și o foarte mare doză de tenacitate. Trebuie să te lupți foarte mult și cu foarte multe mori de vânt până vei reuși să răzbați dincolo de opacitatea multora dintre cei implicați într-un asemenea demers.

WOOD-E e foarte simpatic și stă oriunde: pe perete sau pe birou. Poate fi al tău, dacă participi la acest concurs. Este din lemn de bambus, 180 x 180 mm, preț 75 euro, fără TVA.

Ați lansat de curând o colecție nouă sau urmează?
Nu pot spune că este o colecție nouă în totalitate sau în adevăratul sens al cuvântului. Este nouă în primul rând prin faptul că s-a mai maturizat și s-a mai rafinat prin noi culori, dimensiuni disponibile și o prezentare mai închegată. Nu știu nici pe viitor dacă vom realiza o întreagă colecție nouă de ceasuri. Mai degrabă vom lansa modele noi succesive, pentru a le testa comprtamentul pe piață.

Motto-ul ceasului Time Card este “Time is money”, așa că nu lăsa timpul să zboare. Este din compozit aluminiu lăcuit și plastic, 480 x 350 mm, preț 165 euro, fără TVA.

Care sunt reacțiile cumpărătorilor?
În general, reacțiile sunt pozitive, oamenii se arată încântați de ceasurile noastre, dar mai puțini cumpără, pentru că nu ne permitem să avem cele mai accesibile prețuri de pe piață pentru această categorie de produse. Noi nu putem concura ca preț cu producători mari din afară, pentru că producem în serie mică. Oamenii trebuie să înțeleagă (iar unii dintre ei chiar au reușit) că valoarea unui obiect de design de serie mică este dată și de faptul că, nefiind produs în masă, este o piesă rară.

Ce vis aveți legat de No Time?
Să crească, să devină cât mai cunoscut, să dea cât mai multe piese de calitate, să devină un etalon pe piața de profil și, de ce nu, să-i inspire și pe alții să facă lucruri smilare. Îmi doresc ca designul românesc să aibă oportunitatea să-și atingă adevăratul potențial, să cunoască maturitatea și să depășească ușor-ușor granițele.

Paint îți transmite că atunci când se scurge încet, timpul lasă urme de culoare. Este din plexiglas, 325 x 325 mm, preț 95 euro, fără TVA.

Ai un designer de produs care te inspiră?
Sunt foarte mulți pe care îi apreciez și de la care am încercat să învăț câte ceva, dar dacă este să dau un nume acela ar fi poate Dieter Rams. Din punctul meu de vedere, omul acesta reprezintă pentru design-ul contemporan același lucru pe care îl reprezintă Mies van der Rohe pentru arhitectura modernă.

Eclipse încearcă o discretă și fină eclipsare a trecerii timpului. Este din MDF vopsit, 600 x 600 mm, preț 245 euro, fără TVA.

Care e cel mai recent lucru cu care se laudă No Time?
Ne lăudăm cu noul Eclipse, cu diametrul de 90 cm, care arată chiar spectaculos! Deja ne pregătim să-l introducem pe listă ca și produs standard oferit de noi. 🙂

Poți comanda ceasurile aici.

6 Comments

  1. Dan

    Foarte frumoase ceasurile. Felicitari!

  2. Elis Popescu

    Si noua ne plac, Dan! Path si Eclipse sunt in top. 🙂

  3. grig
  4. frumos, bine lucrate

  5. […] luându-i la întrebări despre designul de obiect şi experienţa lor pe piaţa din România pe No Time, Anca Fetcu, Cai verzi pe pereţi, Mânadelucru, YaU şi Next Design. În curând veţi putea citi […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed