De vorbă cu Flavia Marele şi Ildiko Mureşan, de la Harem6, despre creaţiile lor cu artă şi tâlc
A fost o vreme când pentru noi numele Harem6 era legat de colajele foto suprarealiste pe care le vedeam în expoziţiile de la Anaid Art Gallery. Nu după mult timp, am descoperit însă pe blogul studioului creativ din Cluj-Napoca, format din Flavia Marele şi Ildiko Mureşan, cum colajele 2D se transformă în 3D, sub forma unor personaje misterioase, artiste şi nemapomenit de grafice, multe dintre ele conturate dintr-o pastă ceramică, a cărei formulă a dezvoltat-o chiar Flavia. Ildiko Mureşan şi Flavia Marele într-un portret asortat personajelor pe care le creează De la Flavia şi Ildiko am aflat povestea personajelor şi a obiectelor cu iz suprarealist care îmbină arta, designul şi grafica cu semnele unei lumi din (i)realitatea imediată. Un lucru ştim sigur: că ne-am înconjura de ale lor Art Dolls şi obiecte-decor de agăţat pe pereţi. Ar ieşi un cadru impregnat de personalităţi puternice, cu tâlc. Pentru noi, numele vostru era legat de colajele ireale, ca nişte poveşti surparealiste pe care le-am văzut acum câţiva ani la Anaid Art Gallery. Cum s-a întâmplat trecerea de la colaje la păpuşi, Art Dolls, şi la celelalte obiecte? Flavia: Într-adevăr am început cu fotografie și colaje cu desen, însă după ceva vreme ne gândeam deja să facem niște lucrări tridimensionale. Această evoluție de la o tehnică la alta nu e neapărat căutată, ci apare pur și simplu, pentru că lucrând începi să dezvolți tot felul de idei care nu sunt puse în practică imediat. În timp, ele se tot transforma până când se definesc foarte clar ca o necesitate de a trăi o experienţă nouă. Ceea ce e important pentru un artist, credem noi. Unii evoluează în aceeași tehnică, dar alții simt nevoia de new media. Art Dolls sunt lucrate dintr-o pastă ceramică specială, creată de Harem6. Personalitatea fiecăreia e conturată prin desene şi accesorii diferite. Unele dintre ele pot fi agăţate, altele stau singure în locul pe care l-ai rezervat ori visat. Magazinul lor on-line, unde poţi vedea mai toate creaţiile şi de unde le poţi comanda, e pe Etsy. Cum şi când au apărut, de fapt, Art Dolls? Art Dolls au apărut acum vreo trei ani, dar nu sunt neapărat o continuare a ceea ce făceam înainte. Cum vă împărţiţi voi rolurile în acest duo creativ? Ildiko: Ideea de a face aceste obiecte de artă tridimensionale a apărut când lucram la o colecție în care mai degrabă ne familiarizam cu pasta modelatoare și făceam numai păpuși, însă cu totul alt gen – erau pictate. Eu, fiind grafician, îmi doream mult să pot desena pe păpuși și animale, dar nu găseam nicicum modalitatea. Materialele cumpărate nu rezistau la dimesiunile pe care le doream și nici nu se putea desena pe suprafața lor. Flavia a reușit să facă o pastă pe care să o modelăm și s-o desenăm. La început Flavia modela toate obiectele, iar eu le desenam. Acum Flavia modelează toate păpușile, iar restul obiectelor sunt modelate atât de mine, cât și de ea. Desenul e făcut în mare parte de mine, însă mă bucur că și Flavia a început să deseneze după multe încurajări. Mie mi-a plăcut mereu desenul ei, dar ea nu avea încredere și a tot amânat momentul. Fustele păpuşilor sunt create dintr-o faţă de masă vintage, pe care au brodat apoi manual motive tradiţionale româneşti. Fustele sunt astfel lipite încât stau pe poziţie tot timpul şi dau stabilitate păpuşii. S-a întâmplat ca cei care îşi doreau o păpuşă sau o decoraţiune pentru perete să vrea să se implice în povestea creării ei, cu sugestii, idei? Şi cum s-au derulat până la final lucrurile? Ildiko: Cel mai adesea s-a întâmplat ca un client să își dorească un obiect pe care nu îl mai aveam. Noi nu facem lucrări în serie și e destul de dificil de convins clientul că un obiect este cu atât mai valoros atunci când nu are “clonă”. Îi spunem că putem crea ceva asemănător sau, dacă e păpușă, îl întrebăm ce anume i-a plăcut cel mai mult la ea pentru a încerca să recreăm într-un mod asemănător acel detaliu. Se mai întâmplă să primim sugestii legate de culoare sau personaj, sunt şi persoane care doresc un anumit animal pe care îl putem desena cum dorim. De pus pe perete: portretul care spune I would do anything for you. A fost desenat pe aceeaşi pastă ceramică, creată de Harem6. Decor pentru perete Dogs in Love, desenat pe ceramică. Portrete de agăţat Un arici So in Love se va lipi de perete sau va sta agăţat de orice alt colţişor din casa ta. În ce stil s-ar încadra poveştile pe care le spuneţi prin Art Dolls, bijuterii, tablourile voastre animate sau decoraţiunile artistice? Care este firul roşu care leagă toate aceste personaje? Să zicem că ar fi puţin suprarealiste, ca idee. Oricum, nu ne prea plac catalogările şi nici nu credem că sunt importante. Şi pentru că voi aveţi magazinul pe Etsy, cum se vede comparaţia între reacţia pieţei de afară şi cea a celei autohtone? Flavia: Ne bucurăm de feedback-ul pozitiv pe care l-am avut până acum. Americanii și cei din Europa de Nord sunt foarte receptivi la ceea ce facem noi. Cei mai mulți din clenţii noștri sunt din afara țării, deoarece în România nu există putere de cumpărare și nici interes sau o anumită cultură pentru a iubi și a plăti pentru un obiect de artă. Ne pare rău să spunem asta, dar este adevărat. Persoanele din afara țării care cumpără un obiect, desene sau o bijuterie nu sunt mari experți în artă, sunt persoane care au diverse meserii și preocupări, dar au totuși simț estetic și dorința de a-și decora spațiul cu ceva frumos sau preferă o bijuterie unicat. Credem că totul ține de educația în acest sens, cultivarea frumosului și a bunului gust. Shroomboy & Gunhild, the Chemistry Teacher – portrete decor Portret Girl Rabit Strange relationship este un desen pe hârtie, nu pe suport ceramic. Desenele Harem6 dau extrem de bine într-un cadru contemporan! Tot în magazinul lor online, pe lângă desenele pe hârtie, veţi găsi disponibile şi printuri cu păpuşi. Din ce cărţi, muzici, filme, arte adie inspiraţia pentru personajele voastre? Inspiraţia poate veni de oriunde, nu-i poţi pune frâie. Dintr-un gând, dintr-o culoare, dintr-o călătorie recentă… Există bineînţeles autori preferaţi: Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Julien Green, Dostoievski; muzică bună: Tom Waits, Mariza, Queen; regizori pe care îi iubim: Lynch, fraţii Cohen, Cronenberg, Haneke; artişti care ne inspiră: Christina Bothwell, Lisa Clague, Bruno Walpoth, Cristina Cordova, Francis Bacon şi mulţi mulţi alţii. Bijuterii Harem6, din ceramică, sub formă de căsuţe
Unde ne putem întâlni în România faţă în faţă cu personajele Harem6? În prezent, în România avem lucrări la Art Yourself, în Bucureşti. Care ar fi designerul sau artistul cu care v-ar plăcea să colaboraţi şi proiectul ideal care să vă pună în valoare creaţia? Cel mai mult ne-ar plăcea să avem două colaborări, una pe partea de obiecte de artă, care să îmbine munca noastră cu cea a încă unui artist, și o colaborare cu un artist bijutier. Este minunat să poți îmbina mai multe idei care să vină și de la un alt artist și poate și tehnici noi. În ceea ce privește artistul, încă nu știm. Dacă e să vină o idee în sensul ăsta, vom găsi și artistul sau ne va găsi el pe noi. Şoarece suprarealist de pus pe perete sau de agăţat oriunde în cameră. Le puteţi contacta pe Flavia şi Ildiko prin blogul Harem6 şi pagina de facebook. Tot aici puteţi vedea şi toate creaţiile lor, de la desene şi colaje la obiecte de artă. Garantăm că vizita se va prelungi 🙂 Sculpture Dolls, printre creaţiile recente Harem6 Fotografii: Harem6 |