Asta pentru că, săptămânile acestea, răbdarea și capacitatea de adaptare reprezintă colacul de salvare. Și când spunem săptămânile acestea nu vorbim propriu-zis despre pandemie – lăsăm specialiștii să o facă, firește – ci mai degrabă despre efectele carantinei asupra creativității și despre soluțiile cerute de problemele nou apărute. Cât ajută rutina și lipsa de libertate de mișcare în lumea creativă? Când dăunează informarea și când îi motivează ea pe designeri să meargă mai departe? Ce înseamnă, de fapt, mai departe?

Adaptabilitatea pare răspunsul. Ne-au arătat-o mai jos cei 6 designeri și echipe de creativi care ne-au spus cum fac față carantinei și cum li s-a transformat modul de lucru în ultimele săptămâni. Îi cunoști deja pe toți de la Made in RO, așa că prezentările sunt deja făcute. 🙂 Citește mai jos poveștile lor – unele mai optimiste, câteva condimentate cu haz de necaz, toate însă pline de sensibilitate.

Te poftim în atelierele lor mai noi, mai vechi, mai improvizate 🙂 !

*Apropo de transformări, un mare wooow din partea noastră și pentru designerii de la NOAH (Ruben Perju și Iosif Harasemiuc, pe care i-ai cunoscut la Made in RO – foto jos), care și-au transformat atelierul în care creau ceasuri din lemn în linie de producție a vizierelor pentru unități medicale! Potrivit Forbes Life, echipa NOAH, sprijinită de voluntari care s-au alăturat proiectului, produce zilnic aproximativ 2.000 de viziere (la începutul lunii depășiseră deja 10.000) pe care le distribuie în mod gratuit spitalelor din întreaga țară. ❤️

Joined by Fire Studios

Artista ceramistă Andreea Badragan și designerul de bijuterie Florin Chiuță (aka Joined by Fire Studios) spun că sunt firi introvertite, destul de antisociale, așa că existența lor în general este una similară carantinei. Sunt unii dintre cei mai populari creatori de la Made in RO-urile din ultimii ani – fiecare nouă colecție este o combinație admirabilă de minuțiozitate, tehnici noi și artă.

Citește și: Despre bijuteriile kinetice Joined by Fire Studios

“În primele 10 zile de carantină nu ne-am dat seama foarte bine ce se întâmplă. Evenimentele de primăvară se încheiaseră doar de câteva zile, din cauza asta fuseserăm prinși într-o bulă dominată de lucru care ne protejase de știrile din lume, eram încă epuizați și aveam o listă destul de lungă de comenzi. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne mutăm alarma cu o oră mai târziu; al doilea, să ne contactăm clienții pentru a verifica dacă mai doresc să își păstreze comenzile. Apoi am început să lucrăm în tihnă, acordându-ne un răgaz pe care în mod obișnuit nu ni l-am fi permis. Asta ne-a dat un ritm de lucru mai aproape de natura noastră și de ritmul la care ne permiteam uneori doar să fantazăm. Obiectele lucrate în aceste zile sunt o combinație de seninătate, nostalgie și mult detaliu”, ne spun Andreea și Florin.

Au încheiat cea mai mare parte din comenzi, și-au consumat entuziasmul și seninătatea venită dintr-o liniște după care chiar tânjeau de ceva timp, apoi a urmat sentimentul inevitabil al temerii față de ceea ce urmează. În perioada asta, e o ușurare că nu au de achitat chiria unui atelier, acesta fiind chiar acasă la Florin.

“Facem tot posibilul să ne păstrăm activi, să conștientizăm și să verbalizăm des cât suntem de norocoși: carantina a venit după evenimentele de primăvară, așa că nu ne apasă dificultăți financiare imediate, putem fi zilnic în atelier, care se află în casa lui Florin și foarte aproape de casa mea, avem planuri și pasiuni care nu ne vor permite să ne plictisim nicicum (deși au trecut aproape 3 săptămâni, abia dacă am avut o zi cu adevărat liberă), avem clienți și colaboratori fantastici și, deloc în ultimul rând, noi și ai noștri suntem sănătoși și bine”, adaugă Andreea.

I-am întrebat și ce se întâmplă cu vânzările în contextul în care oamenii încep să aibă o reticență în a mai cheltui pe lucruri care nu sunt absolut necesare în această perioadă.

“În legătură cu încurajarea vânzărilor, trecem printr-o dilemă morală. Suntem amândoi firi empatice și emoționale și simțim că întreaga lume este în doliu, că este ceva imoral în a invita oamenii să achiziționeze bijuterie sau artă. Scriam săptămâna trecută într-o postare că, în sensul acela al supraviețuirii, arta este complet inutilă. În piramida nevoilor a lui Maslow, arta se încadrează undeva în vârf, în zona nevoilor transcedentale, și apare abia dupa ce ne împlinim nevoile imediate.

În situația actuală, nevoile de frumos, de autoactualizare și de transcendență rămân pe ultimul plan. Prin urmare, ne așteptăm ca ce facem noi să devină inutil o vreme. Pe de altă parte, pentru noi arta nu ține doar despre exprimare personală, ci și despre a aduce bucurie celor care intră în contact cu ea. Și sunt încă oameni care își doresc mici bucurii pentru ei sau, mai ales, vor să aducă bucurie celor apropiați. În momentul acesta suntem recunoscători celor care aleg să susțină micile business-uri locale și încercăm să ținem legătura cu ei prin canalele de social media, atât cât considerăm că este decent, și să îi încurajăm oferind reduceri”, continuă designerii.

Andreea și Florin nu au amânat niciun proiect; din contră, se ocupă în continuare de cele care își așteptau rândul.

“Cred că putem spune că este parte din strategia noastra de a ne păstra într-o rutină oarecare și de a păstra ceva din normalitatea zilelor pre-carantină. A doua parte a strategiei este să copleșim pisica atelierului cu atenție. Ea nu pare (încă) deloc deranjată de asta. Vrem, de asemenea, să folosim experiența lui Florin din zona de fine jewelry pentru a dezvolta o direcție pe care până acum am lucrat-o doar la comandă și pe care o avem în vedere de aproape 2 ani, de când am început să lucrăm împreună: verighete și inele de logodnă în stilul Joined by Fire”.

Lia Pfeiffer și Atelierul de pufoșenii

Lia este o ființă solară. E limpede: probabil că, dacă nu ești senin și nu dai voce copilului liber din tine, nici n-ai cum să devii un toy designer capabil să creezi emoții subtile prin răsuciri textile și secrete ascunse printre cusături. Prin urmare, am fi crezut că izolarea nu i se potrivește neapărat, așa că am fost încântați să aflăm că e la fel de capabilă să scormonească după veselie și acum 🙂 .

Citește și: Lia Pfeiffer nu creează doar jucării pentru copii (mici și mari)

“Eu îmi prețuiesc tare libertatea, mai ales libertatea de mișcare, iar țintuirea asta m-a ciufuțit în primele zile. Apoi, am zis “săru’mâna” că stau la casă cu curte și cu verde și ușa atelierului e la fix 17 pași și 3 trepte distanță de ușa casei. Cumva, a fost un loc de refugiu și un spațiu în care epidemia de panică (mult mai periculoasa decât cea de virusuri) nu pătrunde foarte ușor”, ne spune Lia.

Cât despre avantajele carantinei, Lia ne spune că, în cazul ei, aceastea nu prea sunt.

“Avantaje ale carantinei… nu prea-s. Nu am încetinit și nu m-am odihnit în multitudinea de minute și ore libere, pentru că nu le am. Și mă bucur enorm că sunt printre puținii care nu apucă să se plictisească. Mă bucur de Pfeiffer (n.r.: soțul Liei) mai mult acum, pentru că ne vedem și petrecem mai mult timp unul cu celălalt.  Am mai trecut noi prin furtuni și izolări, dar faptul că acum și restul lumii trece prin același lucru face treaba mai greu de suportat. Îmi pare rău și mă bucur în aceeași măsură că nu sunt în prima linie. Mi-ar plăcea să ajut și să pun umărul acolo unde arde cel mai tare, dar și responsabilitatea cred că îți poate rupe umerii”, adaugă Lia.

La capitolul amânări, o colaborare pe care Lia o pusese la cale cu Tikki Shoes e momentan în stand by: “Ne chinuim să ținem lucrurile la nivel de plutire, dar cum nu avem nici cu ce lucra pentru că materia primă vine din Italia… e tare greu. Sperăm să reluam meșteritul cât de curând și oamenii să își bage picioarele în papuceii și sandalele noastre în continuare.”

“În rest, nu mă prea pot gândi la noutăți. Încerc să trimit cât mai multe gânduri bune și să prioritizez proiectele care sunt de mai mare ajutor emoțional. Încerc să ajut unde pot cu abilitățile pe care le am, dar și acolo trebuie gândit puțin înainte. E importantă intenția, dar și rezultatul trebuie să fie de ajutor. Mă rog… poate-s prea critică. În perioadă de criză e binevenit orice ajutor 🙂 “, încheie Lia Pfeiffer.

Design Neaoș

Anul trecut, când i-am cunoscut pe foarte tinerii artiști ceramiști Smaranda Isar și Victor Costache (Design Neaoș), ne-am simțit ca în meme-urile care concluzionează mucalit Faith in humanity restored. Sunt boemi, dar organizați, inspirați de simbolistica veche, dar înfipți bine și în estetica contemporană, sunt artiști, dar și designeri. O să vezi și tu mai jos 🙂 .

Citește și: Design Neaoș, doi tineri artiști ceramiști care știu cum să-și trăiască viața.

“Au trecut 3 săptămâni de când ne-am restrâns spațiul de lucru – ultima perioadă intensă a fost pentru 1-8 martie. În prima săptămână de carantină am continuat să mergem la atelier pentru că aveam câteva proiecte în lucru, însă rapid a trebuit să acceptăm faptul că e mai bine să nu ne mai deplasăm și să stăm acasă, unde ne putem ocupa de lucrurile de care nu ne facem timp în perioadele aglomerate. Vedem această pauză ca un moment pentru noi, pentru schițe, pentru creativitate, pentru documentare, pentru a ne dezvolta pe mai multe planuri artistice, fiindcă așa vom putea aduce prospețime în domeniul nostru de lucru”, ne spun cei doi artiști ceramiști.

Smaranda și Victor ne-au povestit că tot în această perioadă ceva mai liniștită se vor ocupa și de site-ul de prezentare și magazinul online Design Neaoș. În pregătire pentru clienții viitori.

“Deocamdată credem că este o periodă în care nu se mai cumpără atât de mult, dar, chiar dacă vor fi mai puțini bani pentru noi acum, încercăm să privim asta cu înțelegere. O pauză este binevenită, iar atunci când lucrurile își vor recăpăta mersul firesc, care probabil va fi un pic diferit, vom veni cu lucruri care se potrivesc și vom încuraja vânzările. Acum e încă o perioadă prielnică pentru a bea ceai, așa că știm că cei care au setul nostru se bucură de el mai mult ca oricând”.

Proiectele construite în jurul materialelor ceramice sunt puse în așteptare deocamdată pentru cei doi Design Neaoș, dar asta înseamnă doar că au timp ca să adune idei noi.

“Activitatea noastră s-a schimbat: am lucrat câteva tutoriale de desen pentru copii, am reluat niște noțiuni de bază ale desenului, am facut niște studii după obiectele din MNAR, am început un proiect de ilustrații dada cu prietenii noștri și ne-am lăsat imaginația să creeze liber. Cred că această diversificare ne va aduce surprize plăcute atunci când vom reveni în atelier”, concluzionează Smaranda și Victor.

GLŌM

Lui Mircea Struțeanu (GLŌM) îi place să se plimbe prin păduri. Face asta din pasiunea pentru natură, pentru lumină, pentru lemn. Apoi, culege bucățile de lemn care îi spun povești (doar pe cele deja căzute, niciodată tăiate, fie proaspete, fie vechi) și le aduce acasă, unde le tratează manual și minimal și le transformă în lămpi cu nume de zeități din lumi vechi.

“În ultimele săptămâni, cum bănuiesc că a facut mai toată lumea, mi-am pus în balanță toate lucrurile pe care le fac, felul în care le fac și importanța lor. Simt că timpul meu s-a dilatat foarte mult, ceea ce nu pot spune că e rău, dar nici neapărat un lucru ușor de dus. Pare că am mai mult timp de lucru cu lămpile și am și material gârlă. Am tot strâns lemne ca apucatul în ultimul an, așa că acum aș putea să stau, cred, și 6 luni în casă că aș avea de lucru 🙂 . Totuși nu, nu o să stau 6 luni în casă, dar nici imprudențe nu fac”, ne povestește Mircea de la distanță, din atelierul său.

Cum era de așteptat, vânzările au scăzut. “Deși sunt oameni care încearcă să profite de perioada asta, eu nu mă aflu printre ei. Simt să mă promovez mult mai puțin acum, iar motivația pentru asta e mai complexă”, adaugă Mircea.

Asta nu înseamnă că, dincolo de timpul dilatat, care îi permite lui Mircea să se ocupe mai mult de lămpile lui, nu există și alte câteva avantaje adiacente carantinei:

“Vrând-nevrând, lumea petrece mult mai mult timp în casă și mulți își dau seama de importanța unei amenajări armonioase a spațiului. Aici lămpile mele cred că vin mănușă. Un alt avantaj ciudat al carantinei ar fi că am rămas singur în casă cu o mulțime de lămpi care au rămas carantinate și ele cu mine aici, n-au mai plecat nicăieri. Așa că mi s-a înfiripat un fel de îndrăgosteală față de ele. Numărul lor crește ușor, odată cu bucuria mea atunci când le văd”.

De partea cealaltă a baricadei, Mircea ne-a spus că dezavantajele concrete sunt cele de ordin logistic: nu mai poate cumpăra materiale, nu mai poate culege lemne la fel ca înainte și nu se mai poate plimba prin oraș pentru a lăsa lămpile deja create, gata de a fi admirate și cumpărate:

“Totuși, dezavantajul cel mai mare cred că este unul imaterial și nevăzut, dar simțit de mulți dintre noi. Nici nu l-aș numi dezavantaj, de fapt, ci mai degrabă un fel de gust amărui, o senzație surdă de neputință și apăsare, care, pe unii dintre noi, ne cam urmărește. Nu vreau să fiu înțeles greșit, sunt departe de a fi deprimat sau trist sau panicat. Dar apăsat emoțional de toate lucrurile astea sunt”, adaugă Mircea și rezonăm cu el.

Pentru Mircea, proiectele amânate de carantină ating și GLŌM (deschiderea către piața din afara țării), dar și proiectele de fotografie, o altă parte importantă a activității lui zilnice: “Mai exact, un proiect mai mare și mult dorit, pe care am fost nevoit să-l amân: așteptam un album foto despre care momentan nu știu ce să mai spun”.

Atelier Arboritm

Despre piesele lui Cristian Tudor (Atelier Arboritm) îți spuneam iarna trecută, când l-am cunoscut, că au avut un traseu ideal: nevoie personală de obiecte necesare >>> pasiune >>> meserie. Mobilierul lui este lucrat de mână, din lemn masiv și cu îmbinări tradiționale, împrumutate din mobilierul țărănesc, dar stilizate cool-contemporan.

“În mare parte, momentan nu au intervenit schimbări mari, lucrul continuă pentru mine. Mulțumesc foarte mult clienților care au mers mai departe cu proiectele deja începute, însă noi comenzi nu am primit, deci viitorul este cam nesigur”, ne spune Cristian.

Totuși, după ce l-a căutat cu atenție, Cristian a descoperit și un avantaj dulce-amar al carantinei 🙂 : “Lângă atelier se află și casa în care locuiesc, deci sunt carantinat la atelier! La dezavantaje nu mă gândesc: trebuie să ne adaptăm situației și să ieșim cu bine cât mai curând pentru ca lucrurile să revină la normal”.

Ce urmează pentru Atelier Arboritm? “Un nou scaun, lucrări sculpturale și alte obiecte mici utilitare. O schimbare ar fi, poate, să introduc piatra în piesele de mobilier, este un gând pe care îl am de multă vreme”.

Atelier Mari și Mici

Pentru piesele de mobilier Transformo create de Rareș, Mihaela și Luca Sâmpăleanu (Atelier Mari și Mici) nici că s-ar nimeri o circumstanță mai potrivită decât viața în izolare. Au o linie minimalistă și sisteme de fixare mecanică, sunt modulare, deci salvează spațiu, sunt gândite și pentru copii, și pentru adulți – cât să păstreze și armonia, și designul în familie 🙂 .

Citește și: Modulare pentru mai multă ordine: mesele Transformo by Atelier Mari și Mici

“Lucrurile se desfășoară foarte diferit, cu viteză parcă mult mai mică, foarte precaut. Este un amalgam de senzații, temeri, tristețe, bucurie, speranță. Dacă ar fi să le pun, totuși, pe două coloane, ar fi așa: multă incertitudine și lipsa libertății de mișcare la minusuri, în schimb, oportunitatea revenirii la normal, firesc, simplu și lecțiile pe care ni le dă viața în aceste condiții, la plusuri”, ne spune Rareș.

Am putea spune că activitatea Atelierului Mari și Mici este un exemplu clar de adaptabilitate: chiar dacă schimbările i-au dezorientat inițial și primul gând a fost de amânare a unui nou proiect deja organizat, au ales să continue. Și bine au făcut 🙂 .

“E adevărat, doream să participăm la câteva evenimente în primăvară, unde să lansăm un produs nou. Inițial, am simțit că proiectul se blochează pentru că nu-l putem desfășura în etapele planificate. Apoi, pe măsură ce ne-am adaptat la mersul lucrurilor, am înțeles că putem continua, chiar dacă într-o altă înlănțuire de evenimente, însă cu același produs și cu aceiași parteneri”.

Mai concret, este vorba despre un obiect nou, tot din zona de joacă, aflat acum în etapa de design și prototipare: Transformo va deveni familia Transformo, compusă din Transformo Playtable – masa de joacă și noutatea Transformo Playbox – cubul de joacă mobil, un scăunel rabatabil, câteva accesorii și poate opțiuni de culoare.

“Practic, acum nu mai avem doar un produs, ci o familie de produse, iar asta vine la pachet cu o serie de provocări, cum ar fi coerența informațiilor, a fotografiilor, a prețurilor (foarte important), poziționarea echilibrată a fiecărui produs astfel încât să acoperim un spectru cât mai larg al nevoilor și al puterii de cumpărare”, adaugă Rareș.

La final, un îndemn: haideți să continuăm să susținem micile business-uri locale din industriile creative! Dincolo de răbdarea și adaptabilitatea despre care îți spuneam la început, pentru noi, cei de acasă, și bucuriile, mai mici sau mai mari, joacă rol de colac de salvare, de motivație pentru a crede că vom depăși această perioadă dificilă cu bine. 🙂

Fotografii: prin designerii menționați; foto deschidere (foto 1) – Photo by Alev Takil on Unsplash; foto încheiere – Photo by Branimir Balogović on Unsplash.