Drumul dintre antecontract și o amenajare ca la brief, într-un apartament din Aviației.

La ce te gândești imediat după ce semnezi antecontractul de cumpărare a noului tău apartament? Să desfaci sticla aia de prosecco pe care o păstrezi de atâta timp? Să pleci în vacanță? Bine, să începi să te inspiri de ici-colo? Noii proprietari ai unui apartament dintr-un ansamblu rezidențial din cartierul Aviației, în nordul Bucureștiului, au avut o altă variantă: le-au dat un telefon unor necunoscuți. Reluăm, pentru corectitudine: le-au dat un telefon unor arhitecți pe care nu îi cunoșteau, dar cu care își doreau să colaboreze pentru amenajarea casei lor. Ba mai mult, cărora își doreau să le lase suficient timp ca să pună la punct proiectul de amenajare înainte să vină momentul de a alege finisajele puse la dispoziție de dezvoltator.

Nici nu mai e nevoie să spunem că ne place mult decizia lor și că ne bucurăm că tot mai mulți dintre noi își dau seama ce important e să cerem ajutorul unor specialiști pentru reamenajările noastre. În cazul apartamentului despre care vorbim acum, este cu atât mai clar că decizia a fost corectă: proiectul, semnat de arh. Elena Ștefănescu Marcu, Andrei Ștefănescu, arh. Liviu-Vlad Moraru (Studio AE) a intrat în selecția Anualei de Arhitectură București 2018, secțiunea “Amenajări de interior”.

Aviației

Următorul pas al proprietarilor: un brief amănunțit. Dacă ne urmărești de ceva timp sau poate chiar ai participat deja la cursurile noastre de design interior, ai văzut cât e de important pentru arhitecți și designeri să cunoască toate nuanțele nevoilor și gusturilor celor pentru care lucrează. Iar când spunem “nuanțe” nu e doar o metaforă.

“Beneficiarii ne-au comunicat de la început că își doresc o amenajare contemporană, cu elemente din designul scandinav, o atmosferă caldă, un spațiu cât mai luminos și deschis, iar integrarea culorii albastre a fost parte din tema de proiectare. În plus, o parte importantă din dialogul nostru, încă de la începutul proiectului, au reprezentat-o imaginile-referință pe care beneficiarii ni le-au trimis, cele cu care rezonau. Pe scurt, ne-au explicat de la început ce le place, ce își doresc, iar apoi ne-au lăsat libertatea să propunem soluțiile”, ne-au povestit arhitecții.  

Aviației

Ca rezultat, planul apartamentului este un puzzle atent compus de pereți albi, pentru accentuarea luminii naturale, și de materiale și nuanțe naturale dinamizate de accente de culoare și de texturi ca elemente de decor.

Aviației

Canapeaua din living vine de la MaisonDeco.

Și pentru că “luminos și deschis” sunt cuvintele de ordine ale planului, piesele de mobilier au fost reduse la minimum, cât să împace și esteticul, și funcționalitatea, dar să lase cei 80 mp ai apartamentului să respire cu lejeritate. Ca urmare, mobilierul a fost realizat pe comandă, cu linii suple și spații de depozitare grafice, din lemn de fag și mdf în nuanțe de alb și gri și cu accente de culoare sporadice.

AviațieiDiningul inclus în living are un mobilier minimal, așa că arhitecții au simțit nevoia să energizeze zona și au folosit o textură de accent pe peretele din spate: cărămidă aparentă. Spațiile de depozitare casetate, la îndemâna mesei de dining, se întind mai ales pe lățime, așa încât să păstreze liberă adâncimea spațiului deschis.

Aviației

Vopseaua living coral vine de la Benjamin Moore.

Nu știm dacă să spunem că dormitorul matrimonial al apartamentului din Aviației arată ca un ecler de la care ar trebui să ne abținem, dar nu ne dorim deloc sau ca o cameră în care ne-ar fi plăcut să ne petrecem adolescența, dar combinația cromatică foarte fresh și senină ne-a cucerit de la prima vedere :). Dacă ne-am avânta spre un pic de obiectivitate, ar trebui să spunem că ne-ar fi plăcut ceva mai multe accesorii și că doza de feminitate pe care o sugerează peretele living coral (chiar culoarea anului 2019, aleasă de Pantone, așa cum ne-au spus arhitecții) ne-a luat un pic prin surprindere într-un dormitor matrimonial. Dar efectul e prea plăcut ca să îi găsim dezavantaje 🙂 .

Aviației

Vopseaua de pe peretele de accent vine tot de la Benjamin Moore. Gresia cu o textură asemănătoare cu a lemnului vine din gama propusă de dezvoltatorul complexului rezidențial.  

Pentru că proprietarii au o pasiune pentru gătit, blatul de lucru a primit rolul principal în bucătărie, iar arhitecții și-au propus să găsească soluții ca să-i lase cât mai mult loc de desfășurare. Ca urmare, au ascuns frigiderul într-o zonă aparte, separat de restul bucătăriei printr-un placaj de fag dispus pe întreaga lungime, iar glaful ferestrei a devenit suportul pentru o nouă secțiune a blatului.

Aviației

Gresia patchwork porțelanată e scoasă în evidență de o bandă led încastrată în partea de sus – un trick simplu pe care îl poți reține. 

Aviației

Cabina și rigola vin de la Geberit. Faianța. albastru azul, de la Delta Studio.

Montarea rigolei încastrate pentru cabina de duș a fost una dintre dificultățile proiectului, așa cum ne-au spus arhitecții – dacă îți surâde varianta aceasta, reține că vei avea nevoie de niște meseriași familiarizați cu procedurile de montaj și componentele rigolei.

Luminos –  ✓

Deschis –  ✓

Accente de albastru –  ✓

—> Drumul dintre antecontract și o amenajare ca la brief nu e atât de lung, nu? 🙂

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plusvaloare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Amenajări de interior” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: Sabin Prodan

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed