Dulapul care-ţi face training
Training Dresser se adresează în primul rând copiilor, dar şi pe noi ne-ar distra şi chiar ajuta un pic la organizarea în spaţiu Este creaţia americanului Peter Bristol, care a intuit tare bine că nu poţi să faci copilul să-şi aranjeze hăinuţele în dulap dacă nu-l atragi printr-un joc. Şi, nu ştiu cum aţi fost voi, dar eu când mă gândeam la câte se puteau face în timp ce trebuia să-mi pun hainele în tenculeţe ordonate şi mai auzeam şi mingea afară, mă amăram cumplit. Acum lucrurile arată atât de bine că nici nu mai e nevoie de vocea părintească pe fundal: “nu le pune acolo, pantalonii sunt în dreapta…”. Astfel pare că e vorba de un joc de puzzle în faţa căruia copiii vor reacţiona ca atare. Cât despre noi, v-am spus deja că ne-ar tenta un astfel de dulăpior – ar fi un icon simpatic în dormitor. Training dresser nu e chiar ieftin: 1.500 dolari, iar comanda se face pe site-ul designerului (nu a intrat în producţia unui brand, e un prototip produs la comandă). Dar ideea lui face toţi banii! |
Super!