De dimineață, venind spre birou, ne-am calculat rapid șansele de confort termic per mijloc de transport și grad al aglomerației. Mașină? Nu-nu, traficul de dimineață. Autobuz/ metrou? Nu-nu, chiar mai rău. Mers pe jos? Nu suntem chiar atât de fit. Moment în care un biciclist a virat pe lângă noi și ne-a făcut să ne gândim nu doar la cea mai ușoară bicicletă din lume, ci și la o serie de accesorii care să-ți facă plimbarea mai designish, dar și mai sigură :).
Pornim la drum cu designerul Corina Nițescu și al ei Pink Zipper pentru bicicliste urbane. După cinci ani de pedalat prin oraș, Corina s-a hotărât să adauge un pic de creativitate handmade plimbărilor ei și a dat drumul unei serii de fuste – suficient de lungi și ample cât să poate fi purtate pe bicicletă – și genți – stil poștaș, pentru mai multă libertate de mișcare – cu elemente reflectorizante, care să îți asigure și siguranța în trafic, și coolness-ul pe bicicletă. Corina este la începutul drumului în ale designului, așa că stați cu ochii pe ea 🙂 .
Știm, e cald tare, dar siguranța vine înainte de toate, așa că îți recomandăm să nu renunți la cască atunci când ești pe bicicletă. Mai ales dacă ia forma unei pălării suficient de designish, așa cum sunt cele create de Yakkay, din Danemarca, bicicliști și minimaliști prin definiție. De pildă, ce vezi în imaginea de mai sus pare a fi o simplă pălărie de paie, însă trebuie să știi că acoperă o cască profesională, din plastic cu memorie, te protejează de razele UV și are o bandă elastică testată dermatologic. În plus, pălăriile sunt handmade!
Specializați și în fashion pentru cicliștii care preferă plimbările prin natură, și în piese pentru cicliștii urbani, care vor să îmbine stilul și funcționalitatea, britanicii Nick și Emmalou Hussey au creat Vulpine în 2012. Nick este fost ciclist profesionist, actual designer de produs, așa că piesele sunt create cu toată atenția la detalii la care te-ai aștepta de la un consumator împătimit. Insirate din clasicul stil vestimentar britanic, pantalonii, jachetele, cămășile și tricourile Vulpine au primit și elemente contemporane: nasturi, fermoare și cusături reflectorizante, materiale impermeabile, manșete din lână ușoară, croite pentru mai multă libertate de mișcare.
Americanii de la Betabrand au gândit o întreagă colecție dedicată acelora dintre noi care vor nu doar să fie stylish pe bicicletă, ci și la birou, după ce au ajuns acolo cu bicicleta. Dintre piesele lor, cel mai mult ne-au plăcut balerinii Flip Slips din neopren, cu talpă din cauciuc și branțuri din piele de oaie, ușori și flexibili. Vin cu două perechi de curele pentru gleznă – una neagră și una reflectorizantă -, care pot fi prinse de tivul pantalonilor așa încât să-i împiedice să se prindă în lanțul bicicletei.
Geanta Escuro, creată de italienii Roberto și Giovanni și românca Alina (project manager),este încă în faza de proiect și încearcă să strângă bani pentru realizare. Este făcută din piele și este suficient de încăpătoare ca să îți poarte laptopul, telefonul și obiectele de care ai neapărat nevoie și se fixează cu ușurință direct de bicicletă. Stai fără grijă, capsele din metal sunt destul de puternice ca să nu-i permită să se desfacă.
Așa-i, pentru ochiul neantrenat, jeanșii Cordura de mai sus pot părea absolut obișnuiți și tocmai în asta stă calitatea lor principală: detaliile cyclist sunt atât de subtile, că nu îți atrag atenția decât la o privire atentă. De pildă, cusăturile sunt dublate de benzi reflectorizante de-a lungul picioarelor și pe marginea de sus a buzunarelor. În plus, banda de pe interiorul pulpei este suficient de fermă cât să nu riști să se desprindă în timpul unui viraj brusc. Ai de ales între varianta indigo și cea neagră.
Britanicii de la LUMO și-au pornit povestea pe Kickstarter acum câțiva ani și între timp și-au diversificat colecțiile cu noi accesorii pentru bicicliști, fără să renunțe la elementul lor reprezentativ: becurile LED pentru mai multă vizibilitate – până la 400 de metri! În plus, toate au calități prietenoase cu ciclismul: sunt create din materiale impermeabile, jachetele sunt mai lungi, așa încât să nu te lase descoperit în timp ce dai la pedale și cusăturile sunt elastice, dar rezistente în timp.
Nu este vorba despre fashion, dar este un accesoriu care îți va face plimbarea nocturnă cu bicicleta ceva mai sigură și mai spectaculoasă: LED-urile HikariBike. Se întind pe întreaga jantă a celor două roți și sunt alimentate de o baterie reîncărcabilă litiu-ion care asigură 30 de ore de viață. Bateria va fi protejată de o cutiuță fixată pe roata din față, iar efectul este cu adevărat impresionant 🙂 .
“Povestea e cea importantă“, ne-a răspuns Alexandra Radu când am întrebat-o cum și-ar descrie piesele pe scurt. Iar noi ne-am imaginat-o spunând asta cu voce caldă și un zâmbet ușor reținut, așa cum am auzit-o și văzut-0 la evenimentul nostru

Există o întrebare pe care Oana Opriș o pune de câțiva ani și care nu sună a întrebare de business: de ce nu luăm în serios ce punem în casele noastre? Nu doar lucruri care să arate frumos, ci lucruri

Joi, 11 iunie de la ora 18.30 și sâmbătă, 13 iunie de la ora 10.00, ARCEN deschide porțile cinematografului Marconi din Calea Griviței 137 pentru o serie de vizite ghidate. Sunt ultimele zile înainte de montarea, de la 1 iulie,

Ce-ar fi ca, măcar din când în când, să avem suficient curaj să fim deschiși? Să nu ne impunem structuri inflexibile, să avem încredere în proces. Dar, în același timp, să credem și în puterea rigorii, cu răbdare. Să nu

Samsung a prezentat noua serie WindFree Première în cadrul unui eveniment dedicat comunității de arhitecți și designeri. În proiectele rezidențiale contemporane, tehnologia nu mai este doar o componentă funcțională a locuirii. Devine parte din experiența spațiului, din estetica interioară și

Anca Fetcu creează obiecte care invită la mici momente de reconectare, cu un limbaj vizual ludic și recognoscibil. O urmărim de când ne-am cunoscut, în 2012 (wow! 😶🌫️). De atunci, cu Anca ne-am tot întâlnit și despre ea am tot

Weekendul acesta, pe 23–24 mai | Kronospan Design Center, Bd. Unirii nr. 45, București Pe 23 și 24 mai, comunitatea designului românesc se reunește pentru prima ediție din acest an a evenimentului-concentrat de design contemporan Made in RO, un eveniment

Sigur, viitorul n-a fost niciodată cu adevărat predictibil. Însă în ultima vreme – știm deja cu toții – s-a întrecut pe sine însuși, așa că orice formă de libertate în nestabilitate a devenit esențială. Bucurii mici și mari, care să

În România, există case care, din păcate, dispar în tăcere. O casă veche, nelocuită și neîngrijită, pierde tencuiala, acoperișul, apoi treptat se șterge din memoria și identitatea locului. În Transilvania, multe din aceste case au supraviețuit și au renăscut. Prin

Suntem în București, într-un apartament de 90 mp, și punem reflectorul pe living. Mai precis, pe planul de mobilare — pentru că de la o singură decizie a pornit întreaga amenajare: canapeaua pe centru sau perimetral, la fereastră? Am discutat

My favorite 🙂
Red dot award 2015 ?