În Brașov, se retrasează linia orizontului. Se ocupă de asta două turnuri de 70 m înălțime.

Luna trecută, într-un weekend cu soare, în care vârful Tâmpei se vedea așa de limpede că parcă puteai să-l atingi, am ajuns la Brașov cu o premieră: o nouă ediție a cursului nostru de design interior, prima din acest oraș. Gazdă ne-a fost biroul dezvoltatorului imobiliar Urban Invest, despre care ți-am mai povestit aici, și care ne-a primit în tot mai cool-ul cartier Tractorul.

A fost, de altfel, și ocazia perfectă să aflăm noutățile pe care le-au pregătit cei de la Urban Invest de când ne-am văzut ultima dată. Și nu sunt puține: începând de anul acesta, dezvoltatorul imobiliar își propune să modifice linia de orizont a orașului prin turnurile  Urban Plaza – două construcții de 70 de metri înălțime și un ansamblu rezidențial întins pe 10 hectare de pe strada Carpaților din Brașov.

“Construim nu doar cel mai înalt proiect imobiliar din Brașov, cu cel mai frumos parc proiectat de renumitul peisagist al Europei Gianfranco Paghera, ci și un complex unic de servicii și facilități integrate. Urban Plaza va demonstra cât de sus putem ridica calitatea vieții prin calitatea muncii”, spun cei de la Urban Invest. 

Păstrând modelul apartamentului pe care dezvoltatorul l-a semnat în ansamblul Urban Residence și pe care ți l-am arătat anul trecut, fiecare apartament din Urban Plaza a fost atent proiectat, maximizându-i-se spațiul și funcționalitatea.

“Am proiectat livingul astfel încât să fie foarte luminos, cu ferestre foarte mari care se deschid cu terase generoase și cu priveliștea captivantă a munților Carpați și a parcului proiectat de Gianfranco Paghera. În plus, noii proprietari vor avea la dispoziție două pachete personalizate de finisaje, standard și premium, pentru care pot opta pentru amenajarea finală”.

Dormitorul are finisaje în culori neutre, amenajarea bucătăriei a pus accentul pe estetică și funcționalitate printr-o gamă variată de plăci ceramice și soluții de depozitare, iar baia oferă luminozitate și spațiu. Vei avea de ales între garsoniere, apartamente de 2, 3 sau chiar 4 camere (open space sau nu) și penthouse-uri. Detalii despre fiecare dintre ele poți vedea pe site-ul Urban Invest.

Imagini: prin Urban Invest

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed