Au început înscrierile la Architecture Conference & Expo, din Cluj-Napoca

Peste 200 de arhitecți și specialiști din domenii conexe sunt invitați să participe în această toamnă la cea de-a III-a ediție Architecture Conference&Expo, ce va avea loc în 2 octombrie la Liberty Technology Park din Cluj-Napoca.

Architecture este cunoscută ca fiind cea mai importantă platformă de întâlnire din Transilvania pentru arhitecți și specialiști din domenii conexe. Cea de-a III-a ediție a evenimentului revine la Cluj-Napoca cu un număr mai mare de speakeri și noi subiecte de discuție. Tematica principală pentru această ediție este Prezervarea Patrimoniului Arhitectural, Restaurări și Reconversii Inovatoare. Tema dorește să readucă în discuție modalități de a integra inovația în tradițional, dar și de a păstra identitatea culturală a fiecărei clădiri așa cum este ea văzută în context național și internațional.

Architecture 2015 - afis 31iul

Un eveniment marca Libero Events, Architecture Conference&Expo va cuprinde dezbateri și prezentări susținute de speakeri de renume la nivel național și internațional precum Bas ten Brinke (Amsterdam) și Charles Phu (Londra). Printre cei 10 speakeri care au confirmat prezența la eveniment se numără și arhitecți români precum Șerban Țigănaș (Dico și Țigănaș), Caroline Fernolend (Fundația Mihai Eminesc), Iulia Stanciu (STARH), Miruna Pavoni (Pavoni Studio), Robert Farczadi (Project A), Niculae Grama (Pictogram) sau Alexandra Stoica (Das Engineering).

Pe lângă prezentări și dezbateri, evenimentul va include un tur al locației Liberty Technology Park (un preview aici), dar și o zonă expozițională deschisă atât participanților, cât și vizitatorilor care doresc să intre în contact direct cu furnizorii de servicii.

Înscrierile la eveniment încep de azi, 10 august. Arhitecţii au acces gratuit cu înscriere în prealabil şi în limita locurilor disponibile, iar pentru toţi ceilalţi participanţi, organizatorii au pregătit o ofertă early bird care poate fi accesată pe site-ul evenimentului www.architectureconf.ro.

Poza Architecture 2014-Libero Events

În 2014, Architecture Conference&Expo a adus pe scena locală din Cluj-Napoca arhitecți de renume precum britanicii Bryan Avery (Avery Associates Architects) și Carlos Luna (Zaha Hadid Architects), dar și speakeri români de renume precum Șerban Țigănaș (Dico și Țigănaș), Alexandra Stoica (Das Engineering) sau Eugen Panescu (Planwerk). Tematica principală discutată în cadrul celei de-a doua ediții a fost Ecosisteme şi Arhitectură Sustenabilă: principii de proiectare bioclimatică şi aplicarea tehnicilor naturale şi inovatoare.

Libero Events este agenția de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture, Software Architecture Day, Digital Travel Forum, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi  târguri: Touristica.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed