Încep înscrierile la concursul Can Art&Design Festival

Concursul Can Art&Design Festival vă provoacă la creații din doze metalice reciclate, într-o competiție în care creativitatea are și grija mediului înconjurător.

Conceptul Can Art&Design Festival a luat naştere anul trecut, prin îmbinarea protejarea mediului cu pasiunea pentru arta refolosirii dozelor din aluminiu şi altor materiale reciclabile. Cea de-a doua ediție a Concursului Can Design Festival tocmai a fost lansată, iar în perioada 21 septembrie – 31octombrie 2015, pe platforma www.candesignfestival.ro sunt aşteptate formularele de înscriere în competiţie, la secţiunea Înregistrare.

Foto Can Design Festival Editia I, 2014

Noutatea acestei ediţii o reprezintă lansarea mai multor categorii şi teme de concurs. Un astfel de exemplu este lansarea categoriei „Can Bag Design”, care presupune crearea unui design de sacoşă care să ilustreze sloganul „colectare, reciclare, protejare”. Prin această categorie organizatorii doresc să îi determine pe participanţi să reflecteze asupra importanţei reciclării.

În acelaşi spirit al reciclării, Asociaţia Alucro – EveryCanCounts Romania şi Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul UNARTE au creat o categorie special destinată studenţilor la facultăţile de profil – Secțiunea Design. Pentru această categorie organizatorii propun proiectarea şi construcţia unui sistem de reciclare sau refolosire a dozelor din aluminiu. Obiectivul acestui sistem este să ajute utilizatorii individuali să producă mai puţine deşeuri şi să le refolosească pe cele deja produse.

JDZCanbag

A doua ediţie a concursului Can Design Festival păstrează şi categoriile prin care a debutat în anul 2014. Prin tema „Can City” (un oraş din doze de aluminiu) participanţii sunt invitaţi să realizeze lucrări care să redea un obiect sau un loc pe care îl consideră a fi reprezentativ pentru mediul urban. Cei care doresc să creeze o lucrare pentru această temă se pot înscrie în una dintre cele două subcategorii dedicate, respectiv Hand-made Copii (elevi clasele I-XII) sau Hand-made Adulţi.

Membrii juriului, compus din reprezentaţi ai organizatorilor, parteneri ai evenimentului, specialişti în domeniu şi jurnalişti, vor aprecia lucrările înscrise în cele trei categorii”- Can Bag Design; Secțiunea Design; Can City, în funcţie de originalitate, încadrarea în tema fiecărei categorii şi respectarea cerinţelor din regulamentul disponibil pe site-ul proiectului.

Poza Can Design Festival, Editia I, 2014În plus, lucrarea cea mai apreciată de public va fi recompensată printr-un premiu de popularitate, care va fi acordat în funcţie de numărul de voturi pe care fotografia lucrării le va primi pe pagina de Facebook a concursului, în perioada 15-30 noiembrie. Afli despre valoarea premiilor și regulament aici. Gala de premiere va avea loc in luna decembrie.

Vezi aici lucrările înscrise în prima ediţie a concurslui.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed