Long Live the Colour! Înscrie-te la concursul internaţional Creations of Nature până pe 10 iunie.
Competiția internațională Creations of Nature, despre care ți-am mai povestit în anii anteriori continuă și a ajuns la cea de-a 5-a ediție! Barlinek, producătorul polonez de vârf în industria parchetului triplu stratificat, lansează din nou arhitecților, designerilor și tuturor celor pasionați de design provocarea de a veni cu o viziune inovatoare în ceea ce privește parchetul în amenajările interioare. Înscrie-te în concurs până pe 10 iunie 2018 și ai ocazia să câștigi nu doar premiul cel mare, în valoare de 2.500 de euro, ci și să participi la workshop-uri specializate și să îți expui proiectul final în cadrul Târgului Warsaw Home. Creations of Nature este mai mult decât un concurs, este și un demers prin care compania Barlinek promovează originalitatea și încurajează colaborarea cu designerii. După succesele edițiilor anterioare și numărul de lucrări depuse, designerii din România, Rusia și Ucraina sunt invitaţi a treia oară să participe la concurs. Tema ediției din acest an este “Long Live the Colour” și vizează cele mai interesante și inovatoare propuneri de proiecte care să dea culori noi parchetului Barlinek, ținând cont de tendințele anului 2018. Așadar, care este, în viziunea ta, culoarea prezentului, nuanța perfectă? Creează, ca un veritabil artist, caută culoarea unică! Apoi transpune-o pe pardoseală și propune o nouă culoare pentru parchetul Barlinek din lemn triplu stratificat! “Parchetul Barlinek, o componentă esențială și definitorie a oricărui interior, este fabricat din lemn veritabil, ceea ce-l face un produs natural și nobil. Datorită periajului, ștanțării sau colorării, obținem o pardoseală din lemn care reuşeşte să satisfacă şi cele mai pretenţioase gusturi. În urma colaborării cu cele patru finaliste ale primei ediții a concursului Creations of Nature, am creat colecţia Tastes of Life, având o gamă de 16 culori unice. În cadrul celei de-a 5-a ediţii a concursului căutăm cele mai actuale culori pentru pardoseala anului 2018!”, ne spun reprezentanții Barlinek. Etapa I – prezentarea conceptului Prima etapă este cea în care te vei înregistra pe site-ul competiției și vei trimite propunerea ta. Conceptul trebuie însoțit de un moodboard – imagini care arată cum vezi integrat într-o amenajare parchetul propus, ce te-a inspirat în alegerea conceptului, a culorii etc. Mai multe despre tematică și cerințele concursului poți afla de aici. Propunerile trebuie trimise până pe data de 10 iunie 2018, iar regulamentul concursului, care conține și calendarul de desfășurare, îl găsești aici. Etapa II – dezvoltarea proiectului Dacă propunerea ta a fost selectată, atunci pregătește-te să participi la workshop-urile care vor avea loc la Fabrica Barlinek din Polonia, pentru a testa, alături de specialiștii Barlinek, dacă propunerile pot fi puse sau nu în practică, cum pot fi adaptate tehnic etc. Aceste ateliere îți vor oferi o experiență concretă, de analiză a produsului, a posibilităților practice de a realiza proiectul – unul dintre câștigurile cele mai importante, dacă alegi să participi la această competiție. Costurile participării la workshop-uri sunt asigurate de compania Barlinek. Rezultatul acestei experiențe va fi proiectul final de concurs, pe care îl vei retrimite, îmbogățit, organizatorilor. Premiile Premiul I – 2.500 euro Juriul competiției este format din personalităţi din domeniul arhitecturii și designului din Polonia: președintele juriului – Przemo Łukasik (Medusa Group), Agnieszka Stefańska (Infinity-Design), Tomasz Błuszkowski (Forma Studio), Szymon Hanczar (Hanczar Studio) și Wojciech Trzcionka (Design Alive). Inițiatorul concursului este directorul de marketing al companiei Barlinek, Dorota Karbowska-Zawadzka. Gala finală a concursului și acordarea premiilor vor avea loc pe 5 octombrie, în cadrul Târgului Warsaw Home. Toate informațiile despre concurs pot fi găsite pe www.kreacjeznatury.pl. Pentru noutăți, aruncă un ochi și pagina de Facebook Barlinek. Aici poti citi mai multe despre parchet stratificat Barlinek. Multă inspirație și nu uita să aplici cu proiectul tău până pe 10 iunie! Fotografii: prin Barlinek |