Masa Leaf este din tablă de oțel subțire și curbată ca o frunză în vânt. A câștigat premiul I la Concursul de mobilier de avangardă 2012, organizat de Asociația Producătorilor de Mobilă din România, în cadrul Salonului Internațional de Mobilă. Atunci am notat în agendă numele Alina Turdean și Anca Trestian, cu care aveam să stăm de vorbă pe îndelete ceva mai târziu. Le leagă o prietenie de un deceniu, dar și multe proiecte comune realizate sau aflate încă pe masa de lucru.

Masa Leaf este produsă împreună cu Vertigo Metal Design, este din tablă de oțel de 3 mm grosime, tăiată la plasmă și curbată prin roluire. Ulterior e vopsită în câmp electrostatic.

La un moment dat, Anca și Alina nu au mai împărțit același spațiu geografic. În timp ce Alina licita piese de bicicletă pe net și făcea multe drumuri în Centrul Vechi din București, la Barul Bicicleta, pe care îl amenaja și îl pregătea pentru inaugurare, la Anca era cu o oră mai devreme și pleca la birou cu un Mille-Feuille sau un Macaron la pachet.

A fost suficient un interviu pe Skype pentru ca o săptămână mai târziu să lucreze ca arhitect la Paris, pentru ora-ito. Anca ne spune că, după experiența ora-ito, va adăuga la CV, pe lângă proiectele realizate, organizare și multă răbdare. Unul dintre proiectele de care se ocupă este restaurantul Nano, care se va deschide în curând. Vă ținem la curent.

Arhitect Anca Trestian

Cum s-a creat echipa Alina Turdean și Anca Trestian? Ce v-a adus împreună? O idee comună de proiect? O prietenie? 🙂

Alina: Noi am fost colege de facultate și ne știm deja de 10 ani. În tot timpul ăsta am lucrat la mai multe concursuri și proiecte împreuna și mixăm foarte bine. Pe lângă asta, suntem și prietene de 10 ani și am facut toate prostiile posibile împreună, cred că și asta contribuie. 🙂

Arhitect Alina Turdean

Un duo la lucru funcționează în complementaritate. Voi cum credeți că vă completați reciproc?

Alina: În mod sigur și la noi se bazează pe complementaritate. Anca e foarte conceptuală si meticuloasă, e mai mult înclinată către partea de modelare 3D. Mie îmi place mai mult partea de execuţie, sunt aplicată și foarte nerăbdătoare să le văd pe toate realizate tehnic, în atelier sau pe șantier. Ne echilibrăm așa și până acum am lucrat foarte eficient împreună.

Anca: Cred că un duo funcționează la fel în orice context. Ce am învățat de-a lungul colaborărilor este că nu întotdeauna volumul de muncă e împărțit perfect egal, dar faci echipă bună cu cineva care știe și poate să echilibreze situația.

Când și cum s-a născut ideea Masa Leaf? A venit așa ca o frunză în vânt, ca o superidee care te lovește într-o secundă?

Alina: Ideea ne-a venit foarte repede. Am decis că trebuia să fie ceva organic (fluture sau frunză), ceva foarte fluid de transpus în metal. Voiam să începem să lucrăm cu metalul și am hotărât că o producem indiferent de concurs. Punerea în aplicare a proiectului tehnic a durat cam 3 zile de muncă intensă.

Nu ne așteptam să câștigăm la prima etapă cu atât mai mult cu cât atunci când am depus proiectul cineva m-a întrebat ce anume reprezintă obiectul. Deci tot ceea ce a urmat a fost o surpriză extrem de placută.

Anca: Leaf a venit ca un răspuns la rigiditatea și greutatea materialului pe care l-am folosit. Nu știu dacă din imagini se înțelege, dar masa e din tablă perforată și nu cântărește cât o frunză, deși așa pare.

Ce a însemnat pentru voi câștigarea premiului I al Concursului de mobilier de avangardă 2012 ? 

Alina: Pentru noi a însemnat în primul rând publicitate și expunere. Am intrat ușor și timid în lumea asta a designului de produs, pentru că am obținut vizibilitate și de aici am stabilit tot felul de contacte și am întâlnit tot felul de oameni uimitor de frumoși.

Anca: E foarte încurajator ca tânăr designer să câștigi un premiu. Ne-a determinat să avem mai multă încredere în ideile noastre și să mergem mai departe.

Ați participat, din câte știu, la mai multe astfel de concursuri. Ce vă ține în priză să tot participați?

Alina: Noi participăm pentru experiență, pentru a ne diversifica portofoliul și pentru oportunități de expunere. Iar eu, recunosc, cel mai mult pentru a evada puțin din cotidianul proiectelor strict bugetate și al beneficiarilor dornici de franjuri.

Anca: Concursurile îți dau mai multă libertate, nu au atâtea constrângeri ca un proiect cerut de un beneficiar. E câteodată mai greu să vii cu o idee nouă când ai prea multă libertate. Pentru noi contează ca experimente, sutem la început de drum și avem multe de învățat atât din reușite, cât și din eșecuri. Eu personal am o artilerie greu de egalat în site-uri cu concursuri în domeniul nostru și în alte domenii conexe. Îmi informez frecvent prietenii când găsesc ceva de care ar fi interesați. Cred că e foarte util să aducem idei noi și nu doar în design. Suntem printre primele generații după comunism și trebuie să avem un cuvânt de spus.

Cum percepeți designul românesc de produs? Cum e să fii designer în România?

Alina: Designul de produs românesc e o piață care abia acum se dezvoltă, ceea ce pentru noi e destul de benefic, pentru că suntem abia la început și o să creștem cumva împreuna. E destul de greu să fii designer în România, pentru că lumea nu e încă complet deschisă la așa ceva, dar suntem pe drumul cel bun și la acest capitol. Totuși e cel mai frumos lucru la care m-aș putea gândi și nu cred că mi-ar plăcea să fac altceva. Să fii designer e frumos,  indiferent de țară.

Anca: E experimental, poate mai mult decât în altă parte. Încă lumea nu e deschisă spre acest sector, deci o să ne străduim mai mult să-i convingem că merită!

Cum e cu producătorii locali? De ce probleme vă loviți?

Alina: Situația noastră e una fericită, pentru că lucrăm cu niște prieteni foarte vechi, cu destul de multă experiență în domeniu, și o mare disponibilitate către experiment, care găsesc mereu cele mai bune soluții tehnice ca să iasă ceea ce ne propunem cât mai aproape de conceptul inițial.

Anca: Cred că producătorii sunt și ei la început în colaborarea cu designerii, puțini sunt cei interesați să încerce rețete noi.

Masa Leaf e disponibilă în marea majoritate a culorilor din RAL (designerii își rezervă dreptul de a selecta culorile). Sunt posibile și diferite tratamente chimice de corodare a oțelului: brunare (neagră) sau corodare controlată cu piatră vânătă (aspect ruginit, antichizat).

Vă gândiți să realizați Masa Leaf și din alt material? Este posibil din punctul de vedere al posibilităților de producție locale?

Alina: Ne-am gândit la un moment dat să o producem din corian, doar că sunt foarte ridicate costurile de producție și nu ne avantajează asta. Posibilitatea există, dar ar trebui să aibă și niște avantaje tehnice de stabilitate sau dimensionare, care sunt mult prea puține comparativ cu costul de producție, așa că momentan, ne rezumăm la tablă de oțel roluita.

Cât costă masă și ce clienți ați avut până acum pentru ea? 

Anca: Masa costă 450 euro. Până acum am vândut două bucăți din 3 produse. Clienții aş zice că au fost tineri și preocupați de design, lucru care ne bucură. Sperăm să continuăm tot așa.

Proiectul sustenabil cu care Anca a concurat pentru competiția Solar Decathlon Europe 2012 în cadrul echipei de studenți de la London Metropolitan University. Proiectul se numește Sunbloc și este gândit pentru acoperișurile tip terasă nefolosite din Londra. A câștigat în 2012 premiul II RIBA (The Royal Institute of British Architects).

Anca, cum e să fii designer la Paris? Te-ai mai întoarce în România?

Anca: Parisul e un oraș frumos și foarte activ cultural. Magazinele sunt foarte dichisite aici și e o plăcere să vezi design de calitate la fiecare pas. Dar, ca peste tot, ai mult de lucru ca arhitect. Poate și pentru că apetitul pentru frumos aici e mult mai mare.

Cred că voi alege țara care îmi oferă ceva interesant de lucru, ador partea cu piața liberă care ne e oferită de Uniunea Europeană, chiar dacă încă nu funcționează corect pentru români, și aștept cu nerăbdare să se regleze situația.

Cum se desfășoară o zi a ta la lucru la Paris?

Anca: E la fel că în orice alt birou cu oameni tineri. Atmosfera e destul de relaxată, avem mână liberă de cele mai multe ori la ora-ito, dar odată cu asta vine și multă responsabilitate.

Ce ai învățat acolo, ce nu ai fi putut să înveți aici?

Anca: Am învățat multe, dar nu e just să fac comparație cu firmele din România pentru că nu le cunosc pe toate. Cred că problema se pune un pic altfel, aici am găsit ceva de lucru interesant în condițiile în care piața este moartă cam peste tot pentru noi.

Un alt proiect comun realizat de Alina și Anca: un șezlong din fibră de carbon, cu o mini jardinieră pentru plante aromatice.

Ce îți place la Paris? Dar ce nu îți place?

Anca: Parisul îmi place mult și ador buticurile cu design vestimentar, sunt peste tot! Iar despre mâncare nu îmi ajung cuvintele să o laud, e atât de variată și frumos prezentată! Poate prețurile piperate și vremea ar fi partea mai puțin plăcută a acestui oraș pentru mine, dar în curând vine primăvară!