Nifon 9 sau cât de greu și frumos e să faci dintr-o veche casă negustorească una nouă și modernă!

Când restaurezi o casă bucureșteană cu un trecut complicat, construită în secolul XIX și “supraviețuitoare” a cutremurului din 1940, lucrurile nu sunt deloc simple. Ai nevoie de un munte de răbdare. Șantierul e greu, proiectul provocator, dar și foarte frumos. Grație rezultatului, amenajarea a fost inclusă în secțiunea “Arhitectură, conversie și restaurare” a Anualei de Arhitectură București 2018. Și cum nimic nu e întâmplător, eu am vizitat casa Nifon 9 cu mult înainte să știu că va fi pe lista noastră de subiecte. Transformată într-un apart-hotel șic, în primăvară, am petrecut câteva ore în mansardă, alături de amicii mei francezi cazați acolo pentru o noapte. 🙂

casa_nifon 9_restaurare

Privește imaginile before&after, urcă într-o mașină a timpului și hai să depistăm, împreună, toate detaliile și poveștile clădirii. Recompunem puzzle-ul cu ajutorul Ioanei Pădure și Simonei Sterca, arhitectele care au redat locului viață. Așadar, pornim!renovare_nifon 9

Vedem inscripția „ANNO 1897”! Suntem în Micul Paris, pe Strada Mitropolit Nifon 9. Bine ai venit în casa unei familii numeroase, de origine burgheză. Stă mărturie mascaronul care imită capul Zeului Mercur, postat fix deasupra intrării principale. Lasă-te purtat de imaginație, pășește înăuntru și minunează-te! Casa e ca-n filmele de odinioară. Are camere la demisol, unde locuiau menajerele, bucătăresele, spălătoresele, fochiști, are anexe și are pod. Primul la cadru, însă, apare holul central, care leagă spațiile destinate locuirii și baie.

reabilitare_casa_nifon9

“E genul de casă negustorească pe care ne-am obișnuit să o vedem în București fie părăsită, degradată sau îmbrăcată în polistiren și „rasă” de orice urmă de decorațiuni. Însă noi, prin dorința proprietarului pasionat de istorie și profesionalismul unor meșteri buni, am reușit una dintre prea puținele povești cu final fericit din patrimoniul construit”, începe povestea Ioana Pădure.

Dar până la finalul fericit mai e mult. O sută și ceva de ani după construcție, în anul 2015, casa de pe Nifon 9 era în picioare, dar își pierduse strălucirea. În același an, Marius și Magda, doi tineri în căutare de casă, au descoperit-o, au hotărât că vor să o salveze și au cumpărat-o. Totuși, până la șantier, au trecut printr-un lung iureș birocratic.

“Dacă pe partea de soluție efectivă s-a ajuns repede la o concluzie, nu am avut la fel de mult noroc și cu partea de avizare. Numai la Ministerul Culturii am așteptat cam 5 luni. Dacă mai punem ISC-ul (Inspectoratul de Stat în Construcții), plimbatul de la Primaria Generală la cea de sector după diverse departamente care se desființaseră, toata povestea s-a întins spre un an, la fel și nervii tuturor”.

Când actele au fost, în sfârșit, gata a reapărut entuziasmul și s-a trecut rapid la treabă.

“Am avut ca “martor” casa vecină, în oglindă; aceasta ne-a completat informațiile lipsă și ne-a dat un reper suficient de clar. Așa am reușit să o apropiem de aspectul ei inițial, restaurând elementele care se puteau recupera (o mică parte, din păcate) și reconstituind după model restul: tâmplării, feronerii, decorații din ipsos sau lemn, scările principale”.

Din fericire, pe partea de consolidare nu au fost multe de făcut: câteva cămășuiri, centuri și grinzi de beton armat. Din greu s-a muncit însă la mansardare: desfacerea integrală a acoperișului vechi și realizarea mansardei de vis.

acoperis_nifon9_renovare

“Pe partea de refacere a decorațiilor și fațadă, am avut mare noroc cu constructorul care avea know-how, dar și meseriași buni. Nu a fost ușor, mai ales ca am optat pentru varianta cu tencuială termoizolantă, mult mai pretențioasă în execuție”, ne mai spune Ioana.

N-a fost ea ușoară avizarea, dar nici transformarea demisolului. Dintr-o anexă umedă și cu înălțime mică, într-un spațiu locuibil si dezirabil a fost o mare provocare. Dar uite ce minunăție de spațiu primitor și luminos a ieșit!

“Când s-a descoperit că stăm „pe apă” și neavând cum să tratăm cauza, singura soluție a fost să facem demisolul să respire, negociind diverse metode de ventilare a pereților și a pardoselii”, își amintește arhitecta.

Arhitecții au schimbat destul de mult organizarea inițială a casei. Ai zice că au făcut magie, dar au avut un plan și viziune – au reușit astfel să integreze demisolul cu parterul, mansarda cu restul casei, să “lege” fain cele două apartamente.

“Pe lângă dorința de a revitaliza imobilul (cu degradare mai avansată în unele zone decât în altele), proprietarii și-au dorit o refuncționalizare și o adaptare a acestuia la nevoile contemporane: în interiorul celor 2 apartamente inițiale, mai multe sub-zone de locuit decomandate; folosirea integrală a spațiului din podul locuibil, care prin înălțarea coamei acoperișului se putea transforma în mansardă. I-am ajutat să obțină un spațiu care să poată servi ca locuință multi-familială, dar care să poată fi închiriat și în regim turistic sau pentru diverse evenimente, păstrând în același timp atmosfera de casă”, ne spune Ioana Pădure.

Lucrările s-au terminat în august 2017. Apoi constructorul a predat ștafeta beneficiarilor, care au continuat cu mobilarea și diverse retușuri încă o vreme. Pentru interior, Marius și Magda și-ar fi dorit o atmosferă mai clasică însă casa a trecut prin multe modificări și păstra foarte puține din elementele originale. Amenajarea au facut-o cei de la Craftr și au mers pe o combinație grozavă – minimalism nordic cu elemente de mobilier de început de secol.

Iar după atâta muncă, zbatere și șantier, vine și răsplata. Sub mica fereastră hublou, din mansardă, își face loc din nou soarele în casa negustorului. Un început de viață nouă pe Nifon 9! 

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plusvaloare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Arhitectură, conversie și restaurare” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: prin Nukleo Studio și Good Living

2 Comments

  1. Patricia

    Canapelele cum se numesc?

  2. Designist

    Bună, Patricia! Echipa Craftr, cei care au semnat amenajarea, îți pot da mai multe detalii, cu siguranță.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed