Nuanțe diafane + culori tari = love (într-un apartament din București)

Se spune că, adeseori, compromisurile sunt cheia echilibrului într-o relație. Mai ales atunci când trebuie să faceți alegeri importante, caaaa designul noii voastre case, de exemplu. Dar ce-ar fi ca designerul de interior care vă ajută la acest proiect să reușească să vă împace preferințele și să coloreze casa și în nuanțele tale, și în cele ale partenerului? Așa s-a întâmplat în apartamentul bucureștean amenajat de designerul Simona Ungurean, în care pastelurile și culorile tari fac o pereche fericită 🙂 .

“Apartamentul de 120 mp este compus din trei dormitoare, un birou, două băi, un living și o bucătărie și deservește o familie tânără cu doi copii mici (4 și 6 ani). Ea și-a dorit culori diafane, el… culori mai tari. Așa că am îmbinat, într-un mod armonios, sper, cele două preferințe și le-am plasat într-un stil contemporan”, ne-a povestit Simona.

culori tariLivingul este teritoriul luminos și diafan, cu accente de culoare, în care amenajarea a fost polarizată de piesele de mobilier albe aduse din vechiul apartament al familiei. 

culori tariBiroul, teritoriul masculin în culori tari.

Biroul este camera noastră preferată din întregul apartament și asta pentru că pereții în albastru marin și profund par că îmbrățișează piesele de moblier delicate, albe și pastel. Ca într-o adevărată poveste de dragoste cromatică 🙂 . Chiar dacă este cea mai mică încăpere a casei, este locul unde familia se adună cel mai des, cu tot cu musafirii – mai ales că divanul se poate extinde pentru mai mulți oaspeți.

“Este exemplul perfect pentru efectul de cuib pe care îl pot da culorile închise. Și asta pentru că, în ciuda așteptărilor, culoarea închisă a pereților dă profunzime și nu micșorează spațiul”.

culori tariculori tariUnul dintre pereții biroului este zugrăvit cu o vopsea tip tablă de scris, așa că devine ușor terenul de joacă al copiilor. Încă un motiv ca biroul să îi atragă pe toți ai casei.

culori tariȘi dacă te întrebi cum de vezi o casă atât de ordonată chiar dacă e locuită de o familie cu doi copii, nu, nu e doar imaginea pentru poze. Dincolo de dulapurile din fiecare cameră, holul păstrează în jur de 5 metri de spații de depozitare împărțite pe întreaga lui lungime. Numai bune pentru ascuns surprize 🙂 .

Iar pentru că i-am amintit pe copii, trecem acum la dormitoarele lor. Camera fetiței familiei repetă declarația de dragoste cromatică pentru diafan, iar patul mare, de 120 cm lățime, permite păstrarea amenajării până la vârsta adolescenței. Între timp, rămâne un univers seren, princess-like 🙂

culori tariPentru că părinții au respins varianta tapetului în dormitorul băiatului, designerii au apelat la o soluție un pic old style și un pic solicitantă, dar care arată surprinzător de asemănător cu un tapet: dungile de pe pereți au fost zugrăvite cu vopsea lavabilă. În capătul camerei, lângă fereastră, zona patului ne-a dat senzația unei casete de siguranță și datorită culorii, care o separă de restul încăperii, și datorită tavanului ușor coborât, care are scopul să camufleze o grindă.

culori tariGlaful ferestrei, care se continuă cu masca de calorifer, joacă și rol de spațiu de depozitare  /expunere pentru o parte din colecția extinsă de jucării Lego. 

Fotografii: Marian Ovesea

5 Comments

  1. Elisabet

    Unde gasim covorul din living? ?

  2. Designist

    Vă rugăm să luați legătura cu autorii amenajării pentru detalii despre furnizori.

  3. anca
  4. ank

    Buna! Si eu sunt interesata sa stiu de unde sunt 3 piese din dormtorul baiatului – balansoarul, lustra si lampa. multumesc!

  5. Designist

    Bună, Anca! Te rugăm să iei legătura cu autorii amenajării pentru a afla detalii despre furnizori.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed