Pe strada Doamnei din București, spectaculosul The Marmorosch Hotel este pe harta afectivă a orașului
Cu toții ne dorim la un moment dat să retrăim povești care revizitează amintiri plăcute. Jinduim după ele. 😊 Se spune că nu e bine să trăiești în trecut, dar melancolicii nu prea au încotro… Fie că simți un parfum care îți era drag demult, fie că guști ceva care îți intrase în obișnuință, fie că – mai ales! – ajungi într-un spațiu care te duce departe, în vremuri de care îți e dor, chiar dacă nici nu erai conștient de asta… Noul The Marmorosch Bucharest (strada Doamnei nr. 2), vechea bancă Marmorosch Blank, are acest efect de care vorbeam mai sus. Povestim astăzi despre o clădire monument istoric, cu o valoare stilistică unică și o istorie de 110 ani, pe care arhitecții CUMULUS și alți 57 de specialiști au restaurat-o și au redat-o orașului, într-un demers arhitectural efervescent: este suficient să intri în ea ca să te simți cu un picior în perioada interbelică și altul în 2022. Ne poți crede pe cuvânt: am experimentat această senzație vara anului trecut, când am participat la un tur de presă The Marmorosch Bucharest realizat de echipa CUMULUS, prin arh. Adrian Soare. A ajuns în fruntea listei de experiențe spectaculoase ale anului, așa că l-am lăsat la decantat o vreme. În plus, am vrut să stăm de vorbă și cu arhitecții CUMULUS , ceea ce a necesitat un pic de timp și sincronizare. Între timp, arhitecții ne-au dat mai multe informații din culise despre lungul și anevoiosul proces de restaurare, recondiționare, refuncționalizare și reamenajare a clădirii ❤️. Mai jos, ți-am pregătit și ție un scurt tur virtual al clădirii, cu poveste inclusă. Strălucirea unei clădiri emblematice Te introducem în poveste cu un pic de context: The Marmorosch Bucharest, monument de clasa A, este primul hotel deschis sub brandul Autograph Collection în România. Clădirea a fost proiectată de inginerul Anghel Saligny, în 1912, și aici a funcționat Marmorosch Blank, banca privată care a susținut dezvoltarea României moderne.
Grandoarea Art Deco-ului interbelic în inima Bucureștiului Întregul proces de conversie, restaurare și schimbare a funcțiunii clădirii a durat mai bine de 3 ani și s-a realizat cu ajutorul unei ample investiții și intervenții: fiecare centimetru este restaurat sau recondiționat, totul cu o atentă responsabilitate față de moștenirea arhitecturală tradițională pentru prima jumătare a secolului al XX-lea. Tehnologia a avut un aport hotărâtor și copleșitor.
Cristina Popescu, arhitect și Project Leader al proiectului The Marmorosch își amintește că, încă din 2018, de la începutul proiectului, intenția a fost de a readuce grandoarea Art Deco-ului interbelic în inima Bucureștiului.
Detalii surprinse în timpul turului. Întregul proiect de design interior a fost realizat de echipa lituaniană de design interior YES DESIGN. După recompartimentare, rezultatul a meritat toate eforturile: 217 camere concepute ca experiențe unice și grupate în 45 de tipologii diferite – de la noul corp de clădire cu camere reinterpretate într-o notă contemporană, la cele 7 camere cu încărcătura istorică și apartamentul prezidențial spectaculos amenajat pe locul fostului birou directorial.
La finalul plimbării noastre, te invităm să îți programezi și tu o vizită la The Marmorosch Bucharest, fie ca oaspete, fie ca simplu iubitor de istorie: te așteaptă acolo pictura murală “Agricultura, Industria și Comerțul” realizată de pictorița Cecilia Cuțescu – Storck, aflată în holul de onoare al băncii, precum și medalioanele realizate pe coridorul de acces în sala de Consiliu și fostele birouri ale directorilor, de la etajul I ❤️.
Și dacă tot ai ajuns pe strada Doamnei, mergi și la numărul 17-19 ⬇️ ⬆️să bei o cafea la barul hotelului Moxy Bucharest Downtown, amenajat tot de echipa Cumulus: este un mix de stil industrial șic, spirit ludic exprimat prin piesele de mobilier contemporan-urbane, texturi, culori și materiale care cu siguranță te vor energiza 😊. Fotografii: The Marmorosch Bucharest – Laurian Ghinițoiu, Mihai Georgiadi , Elis Popescu (designist.ro) / Moxy Bucharest Downtown – prin CUMULUS |