Prima ediție Ceramik. | Concentrat de ceramică contemporană vine weekendul acesta, pe 25 și 26 mai!

Diafană, colorată, glazurată sau mată – ceramica vorbește!

Ceramik., cadrul în care se întâlnesc anual unele dintre cele mai valoroase proiecte de ceramică contemporană, are loc weekendul acesta, pe 25 și 26 mai, la Palatul Universul, în spațiul AWE – Str. Ion Brezoianu nr. 23-25, București. Ediția #01 pune sub lupă lucrări din aproape fiecare ramură a ceramicii: utilitară, decorativă, bijuterie, accesorii, design de obiect sau artă ceramică.

Ceramik. Ceramik., festivalul-concentrat de ceramică contemporană, își propune de la bun început să devină un eveniment-reper în acest domeniu și va funcționa ca un târg-concept exclusivist care va include cele mai semnificative și închegate creații ale artiștilor ceramiști români și internaționali. Evenimentul este deschis și designerilor care activează în alte domenii (design de obiect, design textil etc.), dar care au în lucru proiecte colaborative pe zona de ceramică sau includ ceramica, într-o proporție de minimum 50%, în creațiile lor.

Ceramik.

Andrei Pandea Ceramics

În acest an, Ceramik. face parte din Creative Quarter Design Festival, în cadrul Romanian Design Week, și va avea loc în weekendul 25-26 mai, în spațiul AWE | Adaptive Work Environment – la parterul Palatului Universul (str. Ion Brezoianu nr. 23-25). Firește, inițiativa va continua, pe măsură ce produsele artei ceramice vor continua să cucerească noi adepți.

Ceramik.Design Neaoș

Ceramik.

Poemi

“Ne doream de mult timp să dezvoltăm un eveniment dedicat ceramicii contemporane, iar Palatul Universul, acest pol cultural al Bucureștiului, era deja pe radarul nostru. Ceramica contemporană nu mai este la început de drum, domeniul a reușit să coaguleze și la noi o comunitate de artiști cu proiecte valoroase. Ne bucură să vedem că apar din ce în ce mai multe ateliere în această zonă de exprimare artistică, dar și proiecte de ceramică digitală, nu doar în București și Cluj, ci și la Sibiu, Arad sau Timișoara”, spune Elis Popescu, inițiatoarea
Ceramik.

Ceramik.

Ground Digitalia – ceramică digitală printată 3D

Ceramik.

Joined by Fire Studios

Ceramik.

Ceramic Sparrow, Coloratum set

Ceramik.

Ceramic Sparrow – abajur de lampă în timpul finisării. 

Vor expune la prima ediție a concentratului de ceramică contemporană Ceramik.: Andreea Badragan, Andrei Pandea Ceramics, Atelierul de porțelan (Mihaela Cherciu), Becheru Art, Ceramic Sparrow, Corina Marină, Design Neaoș, Em Chang Ceramics, Ground Digitalia, Joined by Fire Studios, Mădălina Ion, MellonCollie Ceramics, Poemi, Sandra Berghianu Ceramics, Tom Crew.

Ceramik.

Tom Crew Ceramics

Creațiile de pe vizualul Ceramik. sunt semnate de designerul londonez Tom Crew, ale cărui lucrări le vei putea vedea în cadrul evenimentului.

Ceramik.Atelierul de Porțelan – inele la stadiul de biscuit

Spațiul AWE| Adaptive Work Environment se află la parterul Palatului Universul (Str. Ion Brezoianu nr. 23-25) și reprezintă, așa cum îi spune și numele, o demonstrație a ceea ce înseamnă un mediu adaptiv de lucru. Își propune să stimuleze creativitatea și imaginația celor care îl folosesc prin soluții de design și tehnologice prietenoase cu mediul înconjurător, care se integrează natural în viața și activitatea utilizatorilor. Prin proiectele sale, Designist.ro se aliniază acelorași obiective, așadar alegerea acestui spațiu pentru a găzdui prima ediție Ceramik. a venit firesc.

Ceramik.

Când?
Sâmbătă, 25 mai (orele 11.00 – 19.00)
Duminică, 26 mai (orele 11.00 – 19.00)
Unde?
AWE | Palatul Universul, parter, intrarea principală
Str. Ion Brezoianu nr. 23-25, București.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/2320324628075074/

Bilet intrare: 15 lei (Copiii sub 12 ani au acces gratuit)

Ne vedem la Ceramik. !
Detalii și poveștile designerilor participanți pe www.designist.ro.
Un eveniment marca Designist.ro.

Ceramik. este un eveniment conceput și curatoriat de platforma editorială Designist.ro, care susține și promovează prin articole de conținut designerii români de produs și industriile creative din România. Prin proiectele sale, Designist.ro îi aduce laolaltă pe cei mai talentați designeri români, creează oportunități de vizibilitate, atât online, cât și offline, și este, de peste opt ani, o rampă de lansare pentru multe branduri de design românesc.

2 Comments

  1. […] Mai multe detalii aici. […]

  2. […] Neaos a participat pe 25-26 mai, la prima ediție Ceramik. | Concentrat de ceramică contemporană de la Palatul Universul, în spațiul AWE – Str. Ion Brezoianu nr. 23-25.Evenimentul este parte […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed