Răspunde repede: pentru tine cum “arată” cuvintele “pur și diafan”?
Dar nu în general, ci în termeni designist, firește. De fapt, nici nu-i nevoie să răspunzi. Am putea să pariem că te gândești la transparențe și fluiditate, la forme rotunjite, la multă lumină și alb. Da, și noi la fel. Iar săptămâna trecută, când am ajuns la Pure Salon Slim & Spa de pe Bulevardul Dacia 130 din București, ne-a întâmpinat confirmarea că nu suntem singurii care avem această imagine asupra cuvintelor pur și diafan 🙂 . Am aflat mai multe de la arhitecții Alexandru Ofrim și Otilia Sorete-Arbore de la Ateliero, cei care au semnat întreaga amenajare și despre care ți-am mai povestit aici. Apartamentul de trei camere și 130 mp în care se află salonul-spa este parte a unui bloc relativ nou și a fost bine întreținut de foștii proprietari, așa că echipa Ateliero s-a putut concentra direct pe componenta de design – apropo, proiectul a fost selectat și poate fi văzut la ediția 2018 a Anualei de Arhitectură București, secțiunea Amenajări de Interior. Rezultatul este o sală de așteptare menită să te facă să te simți la fel de confortabil ca în livingul de acasă și două săli pentru tratament cu funcțiuni diverse, care să adauge relaxarea și înfrumusețarea în ecuație. Plantele, pe care o să le observi în toate imaginile, și contururile fluide ale mobilierului dau mai multă concretețe amenajării păstrând pure touch-ul. Arh. Otilia Sorete-Arbore și Alexandru Ofrim
Moodboard-ul materialelor din amenajare Când i-am întrebat despre lucrările de amenajare propriu-zise, arhitecții ne-au răspuns mucalit: “a fost o acțiune de guerrillă!” – Pure Salon Slim & Spa este un proiect înscris în programul de finanțare Start UP Nation România, așa că, înainte de design, și-au spus cuvântul birocrația, aprobările, termenele de implementare și listele de achiziții. Chiar dacă amenajarea interioară nu a fost o cheltuială eligibilă, proprietarul a știut exact că fără touch-ul unui designer, nu va putea oferi clienților săi o experiență completă. Primul pas: la fel ca în cazul winebar-ului din Obor, arhitecții Ateliero au pus la punct o prezentare VR 360grade, ca să transpună proprietarul spațiului direct în interiorul viitorului salon. O poți vedea și tu aici.
Câteva dintre obiectele de mobilier au fost alese și cumpărate înainte de definitivarea designului, însă și-au ocupat perfect locul în întreaga amenajare. De exemplu, pentru sala de așteptare, Alex și Otilia au ales obiecte de mobilier minimale, cu linii organice și femine, transparențe și nuanțe cuminți, care să nu estompeze lumina naturală care intră prin balcon. Paravanul din bambus pe care îl vezi în fundal este una dintre piesele cumpărate pe ultima sută de metri, ultima din magazin, chiar înainte de vacanța de iarnă. Multiplele șine pentru perdele au ridicat una dintre problemele proiectului: erau mult prea lungi și rigide ca să fie urcate pe scări. Soluția a fost la îndemână luând în considerare că salonul-spa se află la etajul 1: echipa de meșteri le-a ridicat din exteriorul clădirii și le-a preluat pe geam 🙂 . Sala principală de tratament este exact imaginea pură și diafană de care îți spuneam la început. Mai că am început și noi să medităm și să ne relaxăm încă de la intrare 🙂 .
De altfel, tot arhitecții de la Ateliero s-au ocupat și de partea de iluminare: au înlocuit ledurile cu lumină foarte caldă din amenajarea inițială cu cele cu lumină neutră, care dau seara un efect liniștitor și întregesc zen-ul spațiului. Piesa principală a camerei este etajera din lemn KVH custom made, desenată de Ateliero, cu inserții de spoturi led și cutii de depozitare albe dispuse aleatoriu. Pentru că etajera funcționează mai ales ca zonă de expunere a plantelor, nu a fost lipită de perete, ca să permită vegetației să se întindă și în spatele ghivecelor. Tot plantele sunt in the spotlight: ledurile sunt montate chiar deasupra lor, ca să le amplifice nuanțele de verde fără să le supraîncălzească. Și grinzile mari din care e compusă etajera au trecut prin aventura ridicării pe fereastră. Totuși, acest aspect a fost luat din start în calcul: arhitecții au observat de la prima vizită la spațiu că scara blocului nu permite transportarea obiectelor voluminoase. Good to know atunci când vrei să reamenajezi. Cea de-a doua sală de tratament, împărțită simetric (tot prin perdele translucide!) în zona pentru cosmetică și cea pentru masaj, a primit o completare custom made la capitolul vegetație: tapetul compus de arh. Alexandru Ofrim dintr-o imagine vectorială cumpărată de pe net, aranjată și printată special pentru bucata aceea de perete, pe un canvas mat. O altă soluție isteață care salvează bugetul și aduce un aer relaxat, la fel cum îți spuneam și în cealaltă poveste Ateliero 🙂 . Încheiem turul Pure Salon Slim & Spa la recepția formată din volume casetate cu inserții de leduri. Îți spunem de-acum să te pregătești pentru un (multi)selfie scenografic când o să ajungi acolo: vizavi de biroul de recepție o să vezi o oglindă imensă și casetată, numai bună pentru asta 🙂 . Relaxare plăcută! Fotografii: Alexandru Cosma și Alexandru Ofrim |