Ruxandra Sacaliş ne povesteşte despre .tri.foi., scaunul ei tradiţional cu 3 picioare
Pe .tri.foi. l-am descoperit la ROD, nu chiar de la lansare, ci în timpul unei plimbări prin Cărtureşti. Cum se întâmplă cu formele şi motivele tradiţionale, ne-a atras instant: acea scânteie care se aprinde ori de câte ori vorbim de o moştenire culturală reactivată. Pe căluţul explicativ care-l însoţea era scris numele creatoarei: Ruxandra Sacaliş. Am găsit-o pe Ruxandra… pe facebook, iar de aici la povestea lui .tri.foi. pentru orice designist interesat de designul românesc de produs nu a mai fost decât un pas. Ruxandra a absolvit Facultatea de Arhitectură Ion Mincu (Bucureşti), iar timp de un an (în 2007) a fost la un schimb de studii tot la o Facultate de Arhitectură, în cadrul Universităţii din Eindhoven (Olanda). În 2011-2012 a avut o bursă de master la Oxford Brookes University (Anglia), pe conservarea patrimoniului. Când a apărut ideea pentru .tri.foi.? Are legătură cu perioada de la Arhitectură din România, de la Ion Mincu, sau mai degrabă cu perioada în care ai studiat în Olanda și Anglia? Tema scaunului tradiţional cu trei picioare este o temă mai veche pe care am început să o explorez imediat după terminarea studiilor din Bucureşti. După absolvire, ca o completare a pregătirii academice, interesele mele au luat o direcţie mai specifică. Am avut curiozitatea de a lucra direct cu diferite materiale tradiţionale, de a le înţelege proprietăţile şi tehnicile constructive specifice şi de a crea obiecte noi. În plus, lucrând la scara mult mai mică a detaliului, am avut posibilitatea să trec mult mai uşor de la idee la produs. În paralel eram şi sunt în continuare interesată de tradiţia şi cultura românească. Pot să zic că aceste două preocupări m-au îndreptat, în mod firesc, către tema scaunulului cu trei picioare. Am căutat expresii contemporane ale acestui arhetip prin schiţe de idee şi chiar prin câteva modele cam timp de 3 ani, cu diverse întreruperi. Şi indiferent dacă am fost în ţară sau nu, caietul de schiţe m-a însoţit peste tot. În cele din urmă, .tri.foi. a căpătat viaţă anul trecut şi s-a materializat la expoziţia ROD, unde a ieşit în lume. Îmbinările sunt din lemn şi, asemenea scaunului tradiţional, vizibile decorativ la suprafaţa şezutului.
Schiţe de studiu pentru .tri.foi. Ce a însemnat pentru ceea ce faci tu masterul la Universitatea din Eindhoven și bursa din Anglia, de la Oxford Brookes University? Dacă la Eindhoven am avut posibilitatea să înţeleg ce înseamnă arhitectura ca ambient uman, general şi istoric, la Oxford Brookes University am abordat conservarea patrimoniului. Am făcut restaurare cu accent pe conservarea materialelor de construcţie tradiţionale, iar lemnul în special a făcut parte din tema mea de dizertaţie. Aşa că studiile legate de tradiţie şi materialitate pe care, în mod incipient, le-am descoperit după facultate, în Anglia au ajuns la maturitate. De asemenea, experienţa în Olanda şi în Anglia m-a ajutat să cresc ca arhitect şi designer. Cum vezi tu, ca designer, integrarea materialelor și tehnicilor tradiționale în designul contemporan de la noi? Cred că avem foarte mult de învăţat din cultura noastră populară. Este o sursă continuă de inspiratie, de la modul în care sunt realizate obiectele până la ceea ce ne transmit. Este ceva foarte viu, simplu si frumos în poveştile pe care obiectele tradiţionale ni le spun. Şi asemeni poveştilor, cred că materialele şi tehnicile tradiţionale aşteaptă să fie puse în valoare de un nou „povestitor”, să fie redescoperite si „spuse” mai departe în modalităţi noi, contemporane de expresie. Prin varietatea texturilor şi a culorilor „calde”, materialele tradiţionale pot îmbogăţi spaţiul în care trăim, iar tehnicile tradiţionale ne pot învaţa principii simple de construcţie care pot raspunde provocării în designul contemporan de a crea obiecte frumoase care să răspundă nevoilor moderne de viaţă. Este .tri.foi. (doar) un scaun care vorbește frumos, deștept și la zi despre tradiționalul taburet cu 3 picioare sau este și începutul unui proiect al tău? Iniţial, .tri.foi. a pornit ca un proiect personal de reinterpretare a scaunului tradiţional. Dar feed-back-ul pozitiv pe care l-a primit cu ocazia ROD şi a Bienalei de Arhitectură mă încurajează să continui şi să tranform acest obiect într-o colecţie. Aştept şi eu curioasă să văd ce se va întâmpla, dacă .tri.foi. va rodi 🙂 . .tri.foi. a primit o nominalizare din partea juriului la Bienala de Arhitectură Bucuresti 2012, la secţiunea “Arhitectura spaţiului interior, design de produs şi scenografie”. Şi tot în cadrul Bienalei va fi expus în mai multe oraşe din ţară în lunile ce urmează. Unde ai reușit să-l produci? Povestește-ne un pic despre conceptul său și ce a implicat procesul tehnologic, de producție. Am colaborat şi colaborez în continuare cu un meşter tâmplar local pentru realizarea scaunului. Odată stabilită ideea scaunului, a urmat o perioadă de încercări: realizarea unor modele şi prototipuri, pentru a defini detaliile si proporţiile finale ale obiectului. Desenele de execuţie au fost realizate de mine şi discutate cu meşterul, iar procesul tehnologic a implicat prelucrarea pieselor individual şi îmbinarea lor în tehnici simple, clasice. Ce faci acum, la ce mai lucrezi? În prezent lucrez şi caut să dau formă unui alt obiect cu o funcţiune diferită, dar mai multe după ce va fi realizat şi va prinde viaţă. Dacă am comanda chiar acum un .tri.foi., în cât timp ar fi gata și ce preț ne-ai da? 🙂 Realizarea unui .tri.foi. durează între 7 şi 14 zile. Preţ: 400 RON. Ar mai fi nevoie, adăugăm noi, de un e-mail la ruxisacalis@gmail.com. Fotografii: Ruxandra Sacaliş |
[…] de la Arhidot Design, colecția Marco semnată de Dragoș Motica, scaunul .tri.foi. de Ruxandra Sacaliș […]
[…] frumoase au fost doi designeri despre care ne-ar plăcea să se vorbească mai mult. E vorba despre Ruxandra Sacaliş, cu taburetul .tri.foi., şi de ania on martina, un studio de design jumătate românesc, jumătate […]
[…] Lidia Puică, Mădălina Teler, Mihai Stamati, Monotremu, Oana Coarfă – Cabinet, Prototip, Ruxandra Sacalis, Valentina Vidrașcu, Vlad Nancă, The Awesome […]
[…] a mers la Milano și acolo a întâlnit-o, printre alți designeri români, pe Ruxandra Sacaliș. Ruxi și-a prezentat, în cadrul Salone Satellite, noua colecție Stories of […]