Sandalandala: locul unde trebuie să fii în Vama Veche!
Nu știm voi cum sunteți, dar noi în ultima vreme am cam ocolit Vama Veche. “V-ați cam băbit”, a venit prompt răspunsul unor prieteni. Sau, “Da, parcă prea e obositor” , al altora. Cert că zgomotoasa petrecere nonstop parcă nu-ți mai pică bine și într-a treia noapte la mare. Poarta, cu uși tip hangar, care promite altceva în Vamă Intri și descoperi un gazon impecabil și o terasă designish Terasa de deasupra porții, cu boltă de mesteceni, de unde vezi marea Să mergi în Vamă rămâne cool și în continuare poate fi fun, dar ce te faci cu noi, cei trecuți de primele petreceri în care nu nu mai distingi ziua de noapte, care vor s-o ardă mai pe chill. Ne amintim și acum, cu zâmbete largi, ultimele sinteze la cald ale atmosferei: “În Vamă agăți și dacă nu exiști” sau “Ah, și tu te-ai trezit că nu mai ai nimic în geantă, se întâmplă”. Paravan din șlapi, doar suntem la mare Unde vrem să ajungem? De fapt, speram să apară un altfel de loc în Vamă, unde e și liniște (măcar din când în când), și un sentiment de siguranță, și un look curat, ingenios – să te simți, pe plajă, ca la terasa preferată din oraș: nu că ne omorâm după orașe, dar tot printr-a treia zi a petrecerii putem simți acut lipsa unor utilități, cum ar fi un duș decent. Genul acesta de loc s-a deschis în Vamă: e Sandalandala și are un cinema în aer liber, o terasă foarte fină, iar dușurile arată genial! Pe terasă au ajuns și scaunele Marco, semnate de designerul Dragoș Motică. Canapelele din paleți, realizate de arhitecții Arhidot Design, vin cu ceva în plus: o tijă metalică ce reglează unghiul spătarului. De amenajare s-au ocupat arhitecții Vlad și Dana Boștină (Arhidot Design). Cum suntem prieteni vechi, de când ne-au spus că lucrează la acest proiect, ne-am entuziasmat: găsisem locul unde am sta și noi mai mult în Vamă. Vlad și Dana au preluat proiectul când construcția era gata și zonele fuseseră deja delimitate. Sarcina lor a fost să creeze o poveste care să lege toate elementele brandului Sandalandala. Și nu spunem degeaba “brand”. De branding-ul Sandalandala s-a ocupat Storience, agenția fondată de Ștefan și Adriana Liuțe. Ștefan Liuțe, expert în branding, este și profesorul Cursului de Strategie de brand la școala Creative Learning. Barul din mesteceni. Arată atât de natural! Zona dușurilor – ușile conturează claviatura unui pian. Ce le-a plăcut arhitecților Dana și Vlad Boștină la acest proiect? Deschiderea beneficiarului, care a rezonat cu toate propunerile lor, ba chiar a ținut de la bun început ca amenajarea să fie una cât mai “verde”, cu materiale naturale și elemente cât se poate de creative. Dar și că au făcut parte dintr-o echipă, incluzându-i aici pe beneficiar (Zorile Store) și agenția de branding, preocupată să construiască un proiect coerent. Au simțit, cum spun ei, că poveștile se leagă perfect, că fiecare element contribuie cu un sens și un rost al lui. Lavoarele din aramă au fost special comandate unor meșteșugari rromi Tot de la Dana și Vlad am aflat că decorul este într-o continuă conturare și că dacă vei ajunge în iunie – iulie aici, vei găsi piese noi pe terasă, finisaje și mesaje noi la Sandalandala. Ce ne-a plăcut nouă? Felul în care a fost promovat acest camping alternativ, totul, de la campanie la identitate, că a lucrat cu profesionști și că te invită la cort, în Vamă, într-o atmosferă designish, în care și-au găsit locul chiar și scaunele unui designer român. Suntem siguri că e doar începutul unei povești minunate! Ceas creat de Arhidot Design (vor urma câteva schimbări care-l vor face și mai de impact) Informații despre prețuri și campare găsești pe site. Fotografii: Arhidot Design |
[…] cei de la Storience, pentru arhitectură cu Dana și Vlad Boștină de la Arhidot Design. Am aflat apoi că aceștia au folosit în design scaunele Marco (create de Dragoș Motică) și lavoare comandate […]