Biophilic Design Workshop pe 6 octombrie, în București. Câștigă o invitație de la COS & Interface!

Poate suntem primii care folosesc astfel tradus, design biofilic, conceptul de “Biophilic Design”, tocmai de aceea vă vom și provoca în cele ce urmează să ne împărtășiți viziunea voastră asupra acestui concept de design. Știm că este un termen nou, mai ales pentru contextul de la noi, însă cât se poate de important pentru spațiile în care ne ducem viața: de la birou… la dormitor și toate interioarele prin care trecem într-o viață de om.

Primul workshop dedicat acestui subiect – Biophilic Design, dintr-o serie europeană inițiată de Interface și COS, are loc pe 6 octombrie, în București.
Avem 5 invitații pentru voi, iar până la Concurs vă introducem în subiect.

cos-interface-design-biofilic

Ce este Designul Biofilic? Preocuparea nu doar pentru a integra materiale și texturi sustenabile, cât mai naturale, ci și de a imprima spațiului o conexiune cât mai reală cu natura: prin elemente naturale, prin iluminat, culoare, texturile cu care intri in contact etc.

Studiile globale (compania Interface a inițiat un prim studiu în 2014) demonstrează cum, într-un mediu în care te simți conectat naturii exterioare, starea ta de bine se îmbunătățește cu 15 procente, productivitatea cu 6, iar creativitatea tot cu 15 procente. Acum imaginează-ți cum e să trăiești doar în astfel de spații! Pentru că designul, cum bine spune Oliver Heath, profesionistul ce va susține workshop-ul de la București, nu este ceva ce se adaugă, ci acel ceva responsabil de starea ta.

De ce Interface și COS?

În ultimele luni am pus pe tapet câteva subiecte ce ne-au atras atenția legate de producătorul mondial de mochetă modulată sustenabilă – Interface. Aspecte care, pentru noi, au reprezentat o revoluție în domeniu: de la asumarea Mission Zero (misiunea companiei, lansată în 1994 de fondatorul Ray Anderson, ca până în 2020 producția acestei afaceri inițial petrochimice să devină 100% eco), la reciclarea năvoadelor abandonate în apele oceanelor și transformarea lor în fir pentru mochetele modulare Interface.

Preocuparea Interface merge dincolo de calitatea produsului și ajunge la calitatea spațiului. Alături de COS, specialiști internaționali în amenajarea spațiilor de lucru, și-au propus să schimbe modul în care sunt privite și amenjate interioarele în care trăim și lucrăm.

3biophilic-design-workshop 4biophilic-design-workshop

5biophilic-design-workshop

Oliver Heath este profesionistul pe care abia așteptăm să-l cunoaștem: este designer, scriitor și prezentator TV (poate l-ai văzut la BBC Changing Rooms sau BBC DIY SOS), foarte implicat și în tot ce ține de schimbări climatice și energii regenerabile. A fondat Heath Design, studio preocupat de regândirea cât mai sănătoasă, orientată către natură, a spațiilor comerciale și personale.

În cadrul workshop-ului de la București, de pe 6 octombrie, Oliver vă va ajuta pe voi, arhitecți și designeri, să înțelegeți care sunt principiile designului biofilic și cum texturile, culorile, piesele unui spațiu de lucru pot influența pozitiv activitatea celor care-l folosesc.

Be there!

oliver-heath

Cum ajungi la Workshop?

Seria europeană a workshop-urilor inițiate de Interface începe pe 26 septembrie. Workshop-ul de pe 6 octombrie, care va avea loc în superba clădire Point, din București (Str. General Eremia Grigorescu nr.10), este un eveniment privat, adresat specialiștilor. Durata workshop-ului este de 3 ore: de la 15:00 – 18:00.

Echipa COS România a pus deoparte 5 invitații pentru voi: designeri, arhitecți, profesioniști interesați de designul inspirat de natură, ce schimbă în bine viața.

2biophilic-design-workshop

Câștigă-ți invitația!

Spune-ne, printr-un comentariu la acest articol, care este reperul tău pentru “Designul interior al unui spațiu inspirat din natură”. Lasă, în comentariu, link-ul unei amenajări reprezentative sau link-ul unei imagini grăitoare pentru designul unui spațiu în conexiune cu natura. Și argumentează-ți, în câteva rânduri, alegerea (ce-ți inspiră, de ce rezonezi cu acel interior etc.).

Deadline: 30 septembrie, orele 24:00! Fiecare concurent are voie să se înscrie cu un singur răspuns, drept comentariu la acest post, ce conține atât link-ul imaginii sau amenajării reprezentative, dar și argumentarea alegereii.
Cei 5 câștigători vor fi desemnați, începând cu 3 octombrie, de echipele COS & Interface.

Update: Cei 5 câștigători, care vor primi invitația la workshop-ul dedicat Biophilic Design, de Joi – 6 octombrie, sunt: Ioana, Laura Cotoban, Ana-Maria Lungan, Rucsandra și Hanna. Vă felicităm! Și le mulțumim tuturor celor s-au implicat și ne-au arătat ce înseamnă pentru ei designul biofilic.

7biophilic-design-workshop

Abia așteptăm să vă cunoaștem la Workshop! Între noi fie vorba, un astfel de eveniment nu e de ratat.
Pentru mai multe detalii legate de workshop, poți lua legătura cu Alexandra Banu, Marketing & PR Responsible @ COS România – alexandra.banu@cos.ro.

Fotografii: prin COS și Interface

9 Comments

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed