Atmosferă relaxată & mix fin de stiluri și tonuri într-un apartament din București!

Un living care face lumina să plutească peste obiecte, o bucătărie care pare să absoarbă albul şi apoi să îl radieze, un dormitor personalizat prin folosirea patului din fier forjat şi multă, multă ingeniozitate!

Acestea sunt elementele prin care designerul Constantin Alupoaei a ales să se exprime atunci când şi-a amenajat propria locuință, un apartament cu două camere dintr-un cartier bucureştean.amenajare apartament Designist (9)Provocarea a constat în gasirea câte unui stil specific fiecarei funcțiuni,  înca de la început designerul axându-se pe conceptul de „unitate în diversitate”. amenajare apartament Designist (6)Spaţiile sunt deschise şi primitoare, valorificând din plin lumina naturală. Trecerile dintr-o cameră în alta sunt realizate abil, prin fineţea detaliilor (mobilier, pardoseală) şi prin controlul judicios din punct de vedere cromatic. amenajare apartament Designist (5)

“Pentru fiecare zonă am preferat o dominantă de culoare, regasită în diverse detalii.”

amenajare apartament Designist (3)Designerul a ales să accentueze importanţa livingului prin folosirea unui tapet mai închis pe unul dintre pereţi, menit să dialogheze cu nuanţele neutre care detaşează canapeaua şi covorul de pe fondul încăperii (obiecte-reper). Ne place verdele plantelor pentru că înviorează încăperea, aducând un plus de farmec şi vitalitate. amenajare apartament Designist (8) amenajare apartament Designist (14)

“Amenajarea a fost definitivată în decurs de o lună  și, după cum se vede, mobilierul este eclectic.”

Dormitorul ne oferă o supriză placută prin contrastul aparent dintre tapetul floral, delicat, şi masivitatea patului din fier forjat. Întreaga atmosferă degajată este una vintage, “ajutată” şi de  colajul de fotografii înrămat, aşezat deasupra servantei. amenajare apartament Designist (1) Accentele de roşu emană o căldură specifică, foarte personală, iar lumina filtrată de lămpile înalte “îmbracă” spaţiul, invitându-ne parcă la relaxare şi citit. Designerul nu numai că mobilează un interior, dar reuşeşte în acelaşi timp să spuna o poveste. Si o face foarte bine, spunem noi, de vreme ce acest interior a devenit unul dintre preferatele noastre. amenajare apartament Designist (15) amenajare apartament Designist (2)Toata lumea ştie că spaţiile dedicate bucătăriei în apartamentele din România nu sunt foarte generoase. Însă în această bucătărie, pariul pus cu dimensiunea camerei pare să fie unul câştigat.  amenajare apartament Designist (11)Primul lucru care ne suprinde este predominanţa albului; interiorul devine dintr-o dată mai amplu, mai aerisit, dând impresia de eleganţă şi “dichis”. amenajare apartament Designist (10)

Locul de luat masa oferă un plus de culoare bucătăriei prin tonul jucăuş de un orange intens al scaunelor.  amenajare apartament Designist (12) amenajare apartament Designist (13)Mobilierul a fost achiziţionat din IKEA, diverse magazine din Italia, iar dulapurile din bucătărie au fost realizate pe dimensiuni în atelierul cu care designerul colaborează.

Ne-am dori şi noi să locuim într-un astfel de apartament măcar o zi, pentru a ne bucura de livingul luminos, de cafeaua aburindă servită în bucătăria spaţioasă sau de o carte citită în tihnă, întinşi pe patul din fier forjat care mobilează dormitorul.

Fotografii: prin IZZI Design

6 Comments

  1. omniprezenta fotografie cu Flatiron Building de la Ikea ):-

  2. oltea

    asta e advertorial, nu? ca altfel e un apartament banal, cum sunt mii…

  3. Da, cam banal. Iar combinaţia dintre culorile din bucătărie – zid, scaune, gresie – mi se pare nefericită. La fel şi tapetul maro din camera de zi, care ia mult din lumină, micşorând camera, şi care nici nu merge cu peretele opus…

  4. Eugenia

    Mie sincer mi se pare un spatiu primitor, care are acel ceva ce te face sa te simti bine. Cred ca asta e rolul unei amenajari reusite! Foarte frumos :))

  5. anonimul

    eee, nu e chiar asa de frumos cum zice Eugenia. dar e oricum mai bine ca multe apartamente de 2 camere. chiar si decat al meu.

  6. Emy Freedom

    Extrem de primitor, modern si ingenious. Chiar superb! Bravo 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog