Cum ai amenaja un spațiu mic? Dar o bucătărie de 1,32 mp?
Spațiile mici reprezintă realitatea vieții cotidiene a celor mai mulți oameni. De-a lungul deceniilor, viața la bloc i-a constrâns atât pe părinții noștri, cât și pe noi să facem destule compromisuri de funcționalitate și confort și să învățăm să trăim cu ele sau să le găsim, în timp, rezolvări. Am aflat însă că există undeva în București o bucătărie de 1,32 mp (!!!), amenajată astfel încât să aibă funcțiunile absolut necesare și, în final, arată chiar destul de bine. În bucătăria Cristinei Breaban nu existau înainte decât un aragaz și o chiuvetă mică. Nici vorbă de spații de depozitare. Schimbarea în bine a început însă în momentul în care a aflat că este unul dintre câștigătorii concursului organizat de IKEA, care a provocat toți locuitorii din București și din împrejurimi la un concurs prin care au fost premiate cele mai mici bucătării, băi, dormitoare, camere de zi, garsoniere şi camere de cămin. Din fiecare dintre acestea, au fost selectate cele mai mici 3 spaţii pe care echipa magazinului IKEA le-a reamenajat complet. Din cele 1.859 de înscrieri, cele mai multe spaţii înscrise în concurs au fost bucătăriile şi băile. Cei 18 câştigători s-au bucurat de renovarea şi remobilarea completă a spaţiului înscris în concurs, în valoare totală de 75.000 euro. „Am o bucătărie foarte mică, despre care nimeni nu credea că ar putea ajunge vreodată sufletul casei. Cu ajutorul echipei magazinului IKEA, bucătăria mea s-a transformat într-un spaţiu multifuncţional, în care a încăput tot ce aş fi putut avea nevoie, iar acum am şansa să-mi pun în valoare talentul de bucătar”, povesteşte Cristina Breaban, proprietara bucătăriei de 1,32 mp, cel mai mic spațiu reamenajat în cadrul concursului. Așa arăta înainte bucătăria Cristinei. Bucătăria Vladiei are 1,57 mp. Era singura problemă a micului apartament în care locuiește și a fost înlocuită cu o bucătărie complet utilată, care are suficient spațiu pentru depozitare, o chiuvetă și loc pentru pregătirea mesei. Toate ustensilele din bucătăria Vladiei își au locul lor, pe perete. „A trăi într-o continuă dezordine, acasă sau la locul de muncă, ne afectează modul în care gândim, în care trăim şi exprimăm emoţiile sau interacţionăm cu familia ori colegii. Acestea devin la rândul lor dezordonate şi adesea confuze”, explică sociologul Dan Petre. Acasă avem nevoie să simțim o stare de bine, iar o amenajare înghesuită, dezordonată, nefuncțională poate fi un factor de stres în viaţa noastră. După cel puțin 8 ore de muncă, de telefoane, mailuri și agitația străzii în drum spre casă, oricine își dorește să găsească acasă exact opusul acestor factori de stres. Camera de cămin înseamnă acasă pentru mulți studenți. Giorgiana locuiește împreună cu colega sa de cameră într-o cameră de cămin de 11 mp, în care înainte totul era sufocant. Acum, sub paturile supraetajate, au fiecare câte un spațiu de lucru și o mică zonă de conversație și de citit. În cei 11 mp, a încăput și o mică bucătărie, cu oglindă și un raft pentru cosmetice, dar și pentru veselă. Dar privește fotografia de mai jos: câte diferențe sunt între before și after? Camera de cămin a Giorgianei înainte de marea provocare a spațiilor mici. Există o legătură strânsă între spaţiul locuit, formele acestuia, designul interior, felul în care este mobilat şi stările emoţionale ale oamenilor care îl locuiesc. „Pe de-o parte, spaţiul de locuit reprezintă o expresie directă a sentimentului de identitate de sine al individului şi al personalităţii acestuia. El reflectă în acelaşi timp identitatea unui spaţiu cultural şi mentalităţile dominante ale acestuia. Pe de altă parte, el ne influenţează major stările emoţionale şi felul în care interacţionăm cu lumea. Un spaţiu de locuit bine organizat, în care predomină formele rotunjite, ocupat de obiectele de mobilier în culori luminoase care ocupă puţin spaţiu, determină stări emoţionale pozitive şi relaxante, în timp ce unul dezorganizat, încărcat cu obiecte de mobilier disparate, dominat de culori închise şi apăsătoare va determina stări emoţionale negative”, continuă sociologul Dan Petre. Așa arăta înainte camera de cămin a unui cuplu format din doi viitori doctori. Oricât de greu ar părea, Emin și Roxana au în 11,23 mp o adevărată locuinţă: pat dublu la etaj și o canapea dedesubt, masă de studiu, dulapuri pentru îmbrăcăminte, bibliotecă suspendată pentru manuale, cărţi, cursuri şi tratate de medicină, spaţii de depozitare pentru diverse obiecte şi câteva plante de interior. Camera de cămin a lui Emin și a Roxanei after. Garsoniera lui Catalin Stanciu este cea mai mică dintre cele câștigătoare și are doar 6.02 mp. Un spațiu mic și înghesuit pentru un arhitect pasionat de motociclism, chitară și IT. Corpuri suspendate au rezolvat problema depozitării, o canapea extensibilă este și loc de conversație, și dormitor, sertarele și cutiile mai ascund diverse obiecte și le țin în ordine, o bibliotecă găzduiește zecile de cărți de IT, iar un cuier îngust cu pantofar îi susține echipamentul de motociclism. A încăput chiar și un birou de lucru pentru proiectele dezvoltate de Cătălin. Mult alb, tocmai pentru a nu aglomera spațiul oricum mic. Camera de zi a Olimpiei Volintiru, de doar 5,74 mp, îi oferă acum și fiului său un spațiu de lucru, de socializare cu prietenii și de dormit. În dormitorul lui Tiberiu Dumitru (4,35 mp) încăpea doar un pat și atât (vezi foto sus). După amenajare lucrurile stau altfel: are spațiu de depozitare pentru așternuturi, birou ca să poată lucra seara, corpuri de iluminat pentru citit, un tablou frumos, câteva elemente decorative și câteva rafturi (vezi foto jos). Ne place foarte mult această inițiativă, foarte inteligent aplicată la particularitățile modului de locuit de la noi, care ne arată că, și pentru un spațiu foarte mic, indiferent de câte funcțiuni trebuie să aibă, se pot adopta și adapta soluții pentru a avea o locuință confortabilă și mulțumitoare. „Ghidaţi de dorinţa de a realiza o viaţă de zi cu zi mai bună pentru cei mai mulţi oameni, am iniţiat acest concurs prin care am reuşit să îndeplinim visurile a 18 familii. Am reuşit să transformăm spaţii care la prima vedere pot părea greu de utilizat, în spaţii plăcute, atractive şi utile. Mai mult, prin aceste exemple încercăm să aducem inspiraţie tuturor celor care locuiesc în astfel de spaţii”, ne spune Cornel Oprişan, Director General IKEA România. O baie mică, înghesuită și anostă a devenit o baie care ne face poftă să plecăm în Grecia, la mare. Este noua baie a lui Victor Stanciu, care are 1,48 mp. Mai întâi a fost izolat dușul, printr-o ușă din sticlă, astfel încât să nu mai fie totul ud în baie. Au fost adăugate câteva spații de depozitare pentru prosoape și cosmetice, o chiuvetă mai mare și un duș încorporat în perete. Pentru mai multe exemple de amenajare, filmulețele care arată pas cu pas modul în care au fost transformate aceste încăperi și produsele folosite, intră pe www.spatiimici.ro. |
Wow, superb! Baia arata splendid – si nu numai. Iti e mai mare dragul sa stai in ea. :))
Felicitari IKEA pentru initiativa.
PS: Ideal ar fi ca toate camerele de camin sa fie regandite, reamenajate…
Interesant subiect. Dar un pic obositor de urmarit ”the before’ ‘and the after” in fotografii. Imi plac mai mult posturile voastre despre obiecte de design. Abia astept pe urmatorul.
Asa este, Ioana! O camera de camin potrivită îți stimulează și creativitatea…
Stay tuned, Diana! Urmează… 🙂
Hey!Ikea mai lanseaza provocari?Si daca da,si in Iasi?Am o bucatarie foarte mica…cred ca 1.40 mp.
Intr-adevar frumos!
Si pe mine m-a “incurcat” putin acest “before/ after”. Spre exemplu poza care apare dupa “Camera de camin a Giorgianei” (mai exact poza fara titlu si care are patul acoperit cu rosu) nu am stiut unde sa o incadrez.
In rest, foarte interesant articolul si util!!! Chiar urmeaza sa ma mut intr-un apartament destul de mic, cu dormitor de 10mp, asa ca voi tine cont de sfaturile de aici.
Mda frumoase toate,dar pacat ca nu a fost un concurs 100% corect.Camera inscrisa la garsoniera nu intra in categoria garsoniera!Sa stai la vila si sa inscrii in concurs o dependinta nu e tocmai corect.Pacat ca cei de la Ikea nu s-au ocupat de amenajarea unei garsoniere.
vreau o amenajare de bucatarie 1.62
[…] se poate și într-o garsonieră de 6,02 mp. Important este să îți stabilești prioritățile! Spațiile mici sunt adevărate […]
Superbe schimbari! Am si eu nevoie de sfatul vostru pentru o garsoniera de 20 mp..:)
Eu am cautat si intr-un final am gasit o firma in Buzau care mi-a facut o mobila de bucatarie de vis. MDF cu blat Corian si incorporabile Pyramis. Dupa ce au montat mobila mi-au cerut acceptul sa o fotografieze si sa o puna pe site. Este prima poza http://bucatariicomanda.ro
îi recomand cu caldura
wow… ma puteti ajuta si pe mine cu reamenajarea unei bucatarii sub 4mp?
multumesc
Am nevoie de amenajare pt o garsoniera confort 3 camera /baie și unghi de gătit 17mpatrati total, ma interesează costurile amenajării complecte mobilier inclus evident