Cum amenajezi o casă în stil scandinav, la Eforie Nord
Chiar dacă suntem înconjurați de nămeți în stil scandinav, nouă ne este gândul tot mai mult la vacanță, la o plajă aurie și la valuri line. Nu te ducem în Zanzibar, ci ne aventurăm aproape, până pe faleza din Eforie Nord, să privim direct spre mare, să păstrăm aerul scandinav de acasă și să ne refugiem în Kuma Nordic House, o amenajare care poartă semnătura designerilor Bogdan Ciocodeică și Diana Roșu, despre care ți-am mai povestit aici și aici. Ne-am îndrăgostit de terasă – nimic nu spune mai răspicat “Vară la mareeeee!” ca o masă simplă pe o terasă însorită. Bine, bine, nu chiar acum, mai așteptăm câteva luni pentru asta :), dar e bine să “dream big” de acum. Povestea e simplă: compania daneză Kuma, care creează concepte de amenajare pentru băi și bucătării, și-a propus să combine latinitatea agitată a malului Mării Negre cu liniile simple, și albul (dar și accentele de culoare, atunci când se cere) al Peninsulei Scandinave. Totul a luat formă într-un proiect al companiei, care se vrea a fi o oază de creativitate, relaxare și activități de team-building pentru parteneri și angajați. Pe noi, mobilierul impecabil realizat, decorurile simple și spațiile aerisite ne-au inspirat să punem la punct o listă de tips and tricks de design care te inspire să faci iarna car și… vara sanie 🙂 1. Contrast în două nuanțe strong Ne-a plăcut mult simplitatea amenajării casei Kuma, dar și mai mult ne-a plăcut faptul că designerii au folosit culori electrizante și contraste ici-colo. În living, de exemplu, albastrul puternic al canapelei și fotoliului se completează cu bejul-auriu al mobilierului, ba chiar și cu grilajul care maschează aparatul de aer condiționat – idee de notat în caiet sau, și mai bine, în Pinterest. 🙂 Nu te rezuma la o singură cameră cu repetarea culorilor: arhitecții Bogdan Ciocodeică și Diana Roșu au repetat bejul-auriu și în zona de birou. 2. Din dormitoare adunate Kuma Nordic House include la etajul superior nu mai puțin de patru dormitoare de oaspeți, spații intime și decorate diferit, după modelul camerelor din boutique hoteluri. Prin urmare, am extras din fiecare dintre ele câte un pont simpatic – le găsești sub imaginile de mai jos. #Lampa de deasupra patului are brațul flexibil, așa că poți să-l întorci dintr-o parte în alta a patului, cât să vă ajute dacă doar unul dintre voi citește în acel moment. Sau poate sta pe mijloc, dacă citiți simultan. Oricum ar fi, e de superfect! Găsești o lampă asemănătoare sau chiar identică la cei de la thehome.ro, despre care noi ți-am mai povestit aici. #În spiritul funcțional al casei, s-a folosit fiecare spațiu disponibil. Astfel, în cel de-al doilea dormitor au fost gândite corpuri de depozitare și în nișele aflate de o parte și de cealaltă a intrării în cameră. Poți să le folosești pentru accesorii, mici obiecte de artă sau cărți. #Tot din seria “Ce facem cu peretele cu patul?” este și amenajarea celui de-al treilea dormitor. Rafturile metalice de deasupra patului sunt numai bune dacă vrei să-ți faci o mică bibliotecă nocturnă :). Le știi? Sunt model Botkyrka, de la IKEA. #Biblioteca de mică înălțime din ultimul dormitor creează o zonă decorativă, ba chiar și un mic spațiu de “refugiu”. Masca de calorifer continuă linia bibliotecii și formează pe toată lungimea peretelui exterior un glaf, de care te poți folosi pentru a așeza obiecte de decor. 3. Investești într-un calorifer cu design sau mai degrabă într-o mască altfel? La demisolul casei, găsim Creative Lab-ul, un hub destinat activităților de team-building. Din zona denumită de designeri “un adevărat laborator de distilare a ideilor”, ceva mai simplă și sobră, noi am împrumutat ideea folosirii unor materiale, care vorbesc nu doar prin culoare, ci și prin textură și formă – blatul mesei de lucru este din plută (găsești masa la IKEA), de exemplu. Ideea grilajelor care maschează caloriferul se repetă și aici și ne place efectul creat. 4. Combină pattern-uri și alternează finisajele. În hol, pluta strikes again. În plus, pardoseala formată din două tipuri de gresie creează un traseu care ne-a făcut curioși și scoate în evidență bancheta pe care poți să o folosești ca să te încalți mai ușor. Pe scurt, proiectul Kuma Nordic House ne-a reamintit să punem reflectorul (chiar dacă de mici dimensiuni, ca mai sus 🙂 ) pe obiectele vedetă ale casei, să folosim bine spațiul și să îndrăznim câteva combinații tari. A, și să învățăm din simplitatea altora fără să ne pierdem spiritul exuberant și pur latin. 🙂 Fotografii: Andrei Mărgulescu |
Personal imi place maxim tot. Canapeaua aia e yummy<3 ! De unde au fost achizitionate canapeaua si plafoniera din dining? 🙂
Dacă nu sunt menționate in articol, nu avem aceste informații. Puteți lua legătura cu biroul de arhitectură care a amenajat apartamentul.