Restaurantul Lacrimi şi Sfinţi: tradiţii într-o scenografie contemporană cu subtilităţi recuperate

Când aţi fost ultima oară la un restaurant românesc? Recunosc că în ultimii ani le-am evitat programat pentru că, fără excepţie, îmi trezeau amintirile unor popasuri în care ciorba de perişoare avea aproape acelaşi gust cu cea de văcuţă şi a unor decoruri în care ştiuleţii concurau cu usturoiul şi şiragurile de ardei iuţi pe fundalul unor carpete de oaie “atent” plasate.

Ce se întâmplă însă când intri într-un restaurant românesc cu valenţe nordice, unde până şi meniul este creaţia unui artist român, solniţa are design, iar pe perete stau brâuri şi figurine tradiţionale din… lego? Îţi spui entuziasmat şi uşor copleşit că nu ai crezut niciodată degeaba că se poate şi altfel, că în sfârşit s-a întâmplat, iar amintirile urâte cu vampiri carpatini demonetizaţi dispar ca un fum.

Autorul acestui proiect este arhitectul Corvin Cristian, care a lucrat cot la cot cu managerii Mihai Chiper, Claudiu şi Denise Leonte (foarte implicată în conceptul amenajării) pentru a găsi împreună formula unui stil românesc pe măsura melanjurilor tradiţional contemporane gătite de poetul Dinescu. Ne place să-l numim un stil neoromânesc distilat, esenţializat, la polul diametral opus românismului conformist (cu carpete şi ştergare). Ne aminteşte de elementele grafice şi pattern-urile filtrate până acum doar de fashionul de la noi, care în sfârşit şi-au găsit formula unei scenografii de interior etno contemporane, cu iz nordic.

Despre povestea Lacrimi şi Sfinţi, de la începuturi şi până în prezent, am stat de vorbă cu Mihai Chiper, care, spre încântarea mea, mi-a vorbit entuziast de fiecare colţişor al spaţiului, rememorând aventuri, experienţe, obstacole: mi-am dat seama că acest proiect este impecabil în primul rând datorită unei echipe de colaboratori ideali, pentru care implicarea de a face cu orice preţ altceva a fost prioritatea numărul unu: “Trebuia să facem ceva, trebuia făcut altceva”, îmi repeta Mihai.

Aşa am aflat că în mod oficial pregătirile pentru restaurant au început în iunie 2011, iar şantierul propriu-zis a debutat în septembrie. Înainte de Lacrimi şi Sfinţi, aici a fost un pub, iar odată preluat spaţiul s-au impus multe modificări. În sala de la intrare au fost date jos toate compartimentările (din gips-carton) şi, deşi nu aţi fi ghicit, au fost create boltele actuale, inexistente în spaţiul iniţial. În partea de jos (de la subsol), tencuiala a fost curăţată, iar în locurile în care cărămida era foarte deteriorată a fost refăcută, dar şi, pe zonele cele mai afectate, acoperită de un brâu decorativ de var alb.

Tot la nivelul de la intrare, pe bolta creată au intervenit şi grinzi, care vin tocmai din judeţul Dolj, recuperate din vechi  hambare. Din cele 20 de grinzi recuperate, doar 6 s-au calificat după recondiţionare să stea la înălţime. Şi pentru că am atins acest subiect, tot din Dolj vin şi uşa de la intrarea în bucătărie şi ferestrele care o separă de sală: ferestrele sunt dintr-o casă părăsita din comuna Perişorul, iar uşa de la bucătărie este cea a fostului dispensar din Cioroiaşi.

Poate aţi fost deja aici şi aţi observat că geamul acestor ferestre, care separă bucătăria, este unul semitransparent, ceţos, ce-ţi lasă senzaţia aburului permanent de deasupra maşinii de gătit. Au căutat exact acest tip de geam, dar au aflat că nu se mai fabrică în România, aşa că soluţia s-a dovedit aplicarea neglijentă, cu pensula, a unui lac mat pe suprafaţa vitrată.

Cu siguranţă ferestrele încărcate cu mere roşii, ceramică şi căni tradiţionale atrag privirile. Sunt piese autentice, recuperate din zona Sighişoarei, de firma care s-a ocupat de tot ce înseamnă mobilier tradiţional şi restaurat din acest restaurant – Suto Elek, din Sighişoara. Tot ei au venit şi cu uşa de la intrare, o piesă de la 1800.

Ferestrele au însă şi ele o poveste: iniţial formau un întreg, cu două feţe la fel de frumoase, încât nu s-au îndurat să renunţe la nici una dintre ele. Astfel, întregul a fost înjumătăţit, iar din cele două jumătăţi secţionate a ieşit ce vedem pe perete: patru mici ferestre deschise.

Cuierul nordic, de la Swedese (prin Intro), punctează scandinav atmosfera.

Figurinele decorative sunt de la European Heritage, practic vecinii restaurantului Lacrimi şi Sfinţi.

Imediat ce treci pragul restaurantului, cel mai probabil privirile se opresc pe capacele roşii ce stau de perete. Este zona cu impact garantat, dublat de brâul de lego care se desenează simplu şi grafic în toată reţeaua sa.

“Nu eram foarte convinşi la început”, îşi aminteşte amuzat Mihai. Astfel că au cumpărat câteva capace, le-au pus pe perete şi şi-au zis asta e! Povestea prinderii lor e şi mai cu tâlc: nu sunt găurite, nu s-a folosit nici un fel de silicon, care nici nu le-ar  fi putut susţine şi ar fi atacat emailul. Aşa că au folosit magneţi! Aproape ajunseseră pe un site din Germania să-i comande, când pontul a venit de la unul dintre colaboratori: Euromagnet, o firmă din Cluj, produce magneţi industriali foarte mici, care pot susţine până la 30 de kg. Au urmat, în această ordine: un holşurub în perete, magnetul în capăt, şi apoi capacul!

Pernuţele şi ţesăturile de pe laviţele de aproape 80 de ani, restaurate, au fost croite de Maria Popistaşu. Tot ea a creat perdelele de pânză cu motive tradiţionale româneşti de la ferestre.

 Să vorbim despre lego! Iniţial ne-am dus cu gândul la un posibil parteneriat cu Lego România, însă nici vorbă de aşa ceva. Mai degrabă putem vorbi de un parteneriat cu Lego Copenhaga, pentru că tocmai de acolo vin cele 16.000 de piese asamblate de Ionel Brânzoi, colaboratorul arhitectului Corvin Cristian. Au căutat foarte mult în România, însă dimensiunile pieselor lego găsite nu îi ajutau deloc la realizarea brâurilor şi figurinelor dorite.

Una dintre laviţe a fost recuperată chiar dintr-o biserică veche.

Într-o vizită în Danemarca, Corvin a ajuns la Copenhaga Lego Store, a luat câteva piese, s-a întors cu ele în Bucureşti, cu toţii au căzut de acord că sunt exact ce căutau. Însă magazinul respectiv nu făcea livrări, aşa că au rezolvat problema in house: avionul spre Copenhaga decola într-o zi de vineri, pe seară, din Bucureşti. Iar duminică seara, la aterizarea în Bucureşti, s-au întors cu un bagaj de 16.000 de piese de lego – problemă rezolvată! Stocul magazinului din Copenhaga a avut clar de suferit, ca să nu mai vorbim de uimirea vânzătorilor de acolo.

Mix de rudimentar şi contemporan: un banc de lucru tradiţional “accesorizat” cu scaune Slab, by Tom Dixon, la noi prin Intro. Lămpile metalice verzi sunt un design vintage, de prin anii ’50. O parte au fost găsite în State, altele în Anglia. Toate becurile lor au o intensitate de 110 v, ca să puncteze ambiental discret mesele pe care le luminează (ceea ce e a presupus comandarea lor în State).

Decorul este creat cu piese în marea lor majoritate recuperate, autentice. Este şi cazul mesei de tâmplărie şi a instrumentarului de lucru acum expus în dreptul ei. De recuperarea şi recondiţionarea lor s-a ocupat firma Suto Elek, din Sighişoara, care a înţeles perfect cerinţele proiectului, profilul pieselor, detaliile ce trebuiau accentuate. În continuarea mobilierul autentic recondiţinat vin piese noi, din lemn, lucrate de aceeaşi firmă, dar şi câteva design-uri contemporane.

Într-un interviu recent, cu ocazia finalizării unui nou proiect despre care vei auzi în curând pe Designist, arhitectul Corvin Cristian se declară adeptul unui “rudimentar sofisticat”, a unei simplităţi posibile tocmai prin complexitatea ei, redusă la esenţă. Ce ne-a fascinat la Lacrimi şi Sfinţi a fost tocmai această subtilitate dezarmantă a scenografiei: aparent atât de simplă şi curată, dar cu atâtea straturi şi trimiteri sintetizate în spatele aparenţei. Tradiţia sau bagajul spiritual reprezintă întotdeauna o sinteză, o esenţă care transpare. Iar a reuşi să imprimi o moştenire profundă şi să o tratezi actual în decorul unui spaţiu se apropie deja de artă.

În dreptul scării, pe un fundal de scânduri vechi şi noi, toate tratate, ne revedem cu Moose, trofeul nostru preferat, creaţia belgienilor de la Big Game. Lui Moose i s-a alăturat masca unui tractor din Mureş, cadoul firmei din Sighişoara la final de amenajare, special pentru Lacrimi şi Sfinţi. 

Vizavi de masa tâmplarului sau, cum îi spune Mihai şucar “masa sfinţilor apostoli”, stă un dulap-colaj: un mix de corpuri recondiţionate de la dulapuri vechi din zona Sighişoarei. Aici e frumos ordonată vesela, toată creată de artizani români: vase de cupru din Mureş; ceramică de la Harghita, de Judit Szasz, farfurii de la Cesiro Sighişoara şi vase tradiţionale de la Horezu, lucrate de Eugen Pătru. Tot aici poţi vedea pe raft şi meniurile sau cărţile de vizită, din hârtie reciclată manual de Răzvan Supuran, de la Atelierul de Carte.

De la fineţuri artistice la spontan: de la creativitate made in Ro, la ingeniozitate specifică. Iată un exemplu că din spontan se poate face design!

Înainte de a coborî la subsol, un separeu flancat de stiva tradiţională de lemne din curtea oricărui gospodar.

Ultimele trepte masive ale scării ce duce la subsol au fost lucrate din grinzile recuperate pentru plafonul sălii de sus.

Cărămida lăsată aparentă este în acord perfect cu pardoseala: şi ea din cărămidă de exterior lucrată manual, în Sighişoara. A fost montată după tehnici tradiţionale, apoi a fost curăţată, aspirată şi periodic dată cu o ceară şi o soluţie de protecţie, pentru a nu se deteriora, păta etc. 

Barul de jos arată ca un bar lego: mostră a ingeniozităţii şi spontaneităţii specifice. Construcţia sa din scânduri suprapuse contribuie la impresia unei constucţii nesfârşite, continue – work in progress. Ca un banc nelipsit unei crame, unde mereu mai e nevoie de un butoi sau o reparaţie.

La subsol, se face simţită atmosfera unei crame rustice, cu damigene, stive, bolte de cărămidă, zăvoare antice, lumină difuză şi sticle vechi.

Scaune noi din lemn, cu design tradiţional, lucrate de echipa Suto Elek.

Dacă ar mânca aici într-o seară, Emil Cioran ar fi mândru. Este românismul în care credea, curăţat, pur, nu naţionalismul ieftin, învechit. Şi poate, aşa cum i s-a întâmplat în viaţa reală cu ocazia unei cine foarte reuşite, ar fi atât de vesel încât ar interzice să fie publicată vreo fotografie cu el râzând fericit (să nu i se stice faima de filosof al lacrimilor). Pentru că, îmi mai spune Mihai, oamenii care vin pe strada Şepcari din Centrul vechi al Bucureştilor reuşesc să nu fie trişti, “pentru două ore într-o seară intră într-un alt film, nu în România pe care o ştim cu toţii”. 

Colecţia de oglinzi vechi, de la baie. O completează pe cea de lămpi vechi, cu fitil, aparţinând doamnei Dinescu (expusă acum deasupra scărilor înspre subsol).

Povestea numelui acestui loc trebuie să rămână deschisă. Şi lacrimile, şi sfinţii fac parte din viaţa şi cultura noastră. Pentru mine, acest nume s-ar traduce aşa: Te bucuri până îţi dau lacrimile şi totul ţi se pare divin. Guşti şi deguşti de ţi se înalţă spiritul mai presus de cele sfinte. Aşteptăm însă şi variantele voastre 🙂

Oglinzile din baia fetelor îmi amintesc de “oglinda miresei”, un obicei din sud, unde episodul punerii voalului vine cu multe oglinzi aduse în faţa miresei.

Dar la Lacrimi şi Sfinţi trebuie musai să mâncaţi. Dacă vă întrebaţi cum arată totuşi bucătăria românească tradiţională, o veţi (re)descoperi aici sub forma melanjurilor multiculturale, pe care poetul Dinescu le reînvie. Ce a mai gătit Dinescu, vorba tăbliţei de lângă bucătărie? Mixuri curajoase, revoluţionare, cu gust şi arome care se dezvăluie natural în asocieri de o simplitate sofisticată. Nu ne-am putut sătura de salată de iarnă (oare cum va fi cea de primăvară?), salată revoluţionară şi, recunoaştem, vinul bun de la Cetate. Însă nu e de sărit nici peste sărmăluţele cu carne de gâscă ori deserturile care ne ameţesc cu mirosuri de vin fiert, nuci şi scorţişoară.

Fotografii de Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designist.ro.
Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru.

All rights reserved.

12 Comments

  1. absolut fenomenaaal!!!!

  2. Mădălina Georgescu

    Este 🙂 Iar mancarea nu e mai prejos!

  3. Pingback: RESTAURANT: Lacrimi și Sfinți | Romanian Itineraries

  4. Pingback: Energiea spune povestea unei foste tipografii de la începutul secolului | Designist

  5. Pingback: Un tur de Designist pentru Noaptea Agenţiilor | Designist

  6. diana

    Genial!

  7. Pingback: LACRIMI SI SFINTI – A CONTEMPORARY TAKE ON TRADITIONAL ROMANIA « Lilaesthete's Blog

  8. Mirel B.

    Ce se intampla cand moare complet Traditia? Iaca..

  9. Pingback: LACRIMI SI SFINTI - A CONTEMPORARY TAKE - little aesthete's blog

  10. Pingback: Cum văd designerii de obiect trofeele de vânătoare - Designist

  11. Pingback: Unde ieșim vara asta în Centrul Vechi: recapitularea DESIGNIST

  12. Camelia

    Frumos cu o exceptie – tot neoromaneasca- afara langa usa de la intrare nu se putea amenaja? Adica sidi crapatura din perete, reparat pavajul si eventual adaugat un vas de lut?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog