Un apartament de 123 de metri pătrați, din Ardeal, emană prin toți porii design, armonie și un stil atât de personal

Pentru noi toate drumurile duc la… Cluj! 😉 Lansăm cursurile Creative Learning, în iunie, încercăm cele mai stylish locuri urbane, iar astăzi ne bucurăm în voie de un apartament cu adevărat minunat, de 123 de metri pătrați, cu terasă, design retro-contemporan cu accente nordice și eclectice, mobilier designish, un stil 100% personal, cald, creativ, jucăuș și, în multe locuri, îndrăzneț. Un loc de care ne-am îndrăgostit într-o clipită! Suntem siguri că și pe tine te paște același coup de foudre legat de tot ce are mai cosy de oferit designul contemporan. 😉

Casa-N&I_Designist61O primă privire asupra livingului ne duce cu gândul la stilul Frank Lloyd Wright, din anii ’50-’60.

Îți facem cunoștință cu N. & I., tinerii proprietari entuziaști, care, ghidându-se după Mid Century Modernism și cuvântul danez “hygge” (cozy warmth), s-au hotărât să-și dedice timpul, bugetul, inspirația și pasiunea pentru a crea acel ceva cu adevărat al lor, în care să se regăsească permanent și care să-i inspire, mereu altfel, în fiecare zi.

Pentru că rareori se întâmplă ca proprietarii să coincidă cu designerii, am hotărât să aflăm, direct de la ei, toate etapele și aventurile din culisele amenajării, și, crede-ne pe cuvânt, că sunt la fel de savuroase precum vizita în acest apartament cu etaj, unde fiecare colț vorbește despre o pasiune, o stare și o poveste de design.

Casa-N&I_Designist93

Casa-N&I_Designist64 Casa-N&I_Designist28

Doi-zece, doi-zece, probă de microfon! Îl invităm pe N. să preia legătura. 🙂

Cum și când a apărut căsuța în viața voastră? Este nouă, ați putut să-i alegeți încă din faza de proiect finisajele și compartimentarea?

Imobilul în care se află apartamentul a fost dat în folosință în februarie 2015, însă lucrările de construcție au început în anul 2013. Cred că în acea vară am decis ca unul dintre cele cinci apartamente care compun această clădire să devină căsuța noastră. Totul este nou și da, am avut oportunitatea să modificăm, după nevoile și dorința noastră, compartimentarea inițială a spațiului.

Casa-N&I_Designist60

Canapeaua minimalistă Rolf Benz a fost găsită întâmplător într-un depozit de mobilă din Cluj. Cele două scaune Diamond sunt desenate de Harry Bertoia pentru Knoll și vin de pe e-Bay, ținându-le companie măsuțele de cafea Fergana și “Around the roses”, ambele achiziționate de la Moroso, prin intermediul Artelier.Casa-N&I_Designist85

Casa-N&I_Designist43

Casa-N&I_Designist46

“Proiectul și execuția mobilierului la comandă au fost cele mai anevoioase procese. Arhitectul Voicu Bozac a desenat “podiumul” pe care se află televizorul în living, iar restul a plecat de la sugestiile noastre date lui Călin Bora, de la Cub Furniture, designerul de mobilier cu care am mai colaborat și în alte proiecte. Am ales furnirul de tec în mare parte a casei deoarece are o culoare caldă, deloc comună, precum comoda de inspirație retro,” ne spun gazdele.

Casa-N&I_Designist90

Toate obiectele din bibliotecă sunt fie găsite în târguri, casa bunicii, călătorii, fie realizate manual de I. și sora ei. O notă mai personală de atât nici că se poate. 🙂Casa-N&I_Designist82

Casa-N&I_Designist87

Casa-N&I_Designist63

“Vederea de ansamblu, potrivirea obiectelor în scenă pe dimensiuni, forme și culori am controlat-o cu ajutorul bunului nostru prieten Gelu Cristian Pușcaș, arhitect și el. Ședințele creative constau în seri cu vin roșu și mult modelaj 3D. Noi veneam cu un set de obiecte pe care inițial le puneam în mood-board-uri, iar el le insera în scenă. Astfel, am trecut prin câteva faze sensibil diferite de amenajare a livingului, din care am rămas cu un singur obiect: fotoliul Bohemian din piele, galben spre ocru, semnat Patricia Urquiola, pentru Moroso, ca obiect central al dorinței și al amenajării,” ne povestește N.

Casa-N&I_Designist88O luăm cu începutul: prin câte etape a trebuit să treceți și cât ați așteptat până a vă muta aici?

Așteptarea a fost luuuuuungă! Însă, deși cauzatoare de reacții sangvine mai ceva ca cele ale unui suporter înfocat atunci când îi pierde echipa, prelungirea anumitor etape ale amenajării ne-a dat ocazia să explorăm infinita lume a designului de obiect, să descoperim că banalul este pentru oameni neatenți și că imaginația își poate spune povestea prin cele mai umile obiecte.

Etapele au fost nenumărate, mai ales că am fost martori la ridicarea de la zero a întregului edificiu. Ne-am implicat complet, în toate procesele de construcție și amenajare deoarece e important să ai certitudinea că spațiul este 100% funcțional și pregătit să facă față timpului.

Casa-N&I_Designist29

“Pe măsură ce căutările noastre scoateau la iveală tot mai multe piese ale puzzle-ului, se întâmplau aceste brainstorming-uri faine la Voicu în birou sau la telefon, și în urma lor rămâneau “învingătorii”. Cam așa s-au petrecut lucrurile: noi (soția mea și cu mine) am căutat să înțelegem cine suntem din această nouă perspectivă și apoi să putem exprima asta prin intermediul obiectelor, a culorilor și a texturilor alese,” aflăm de la proprietari.

Casa-N&I_Designist30

Canapeaua albastră Innovation vine de la Bo Concept și este perfectă pentru serile de film sau pentru prietenii “căzuți la datorie.” 😉

Casa-N&I_Designist73Lampa Lego a fost realizată de Creative Brick.Casa-N&I_Designist84

“Living-ul și bucătăria se află în același plan, la etaj. Accesul aici se face folosind o scară interioară. În partea inferioară a apartamentului se află holul de intrare, din care se face accesul către livingul și bucătăria aflate la etaj, baia de oaspeți (cea cu mozaicul din ceramică pătrată, colorată verde fistic & turcoaz), către camera de lucru sau biblioteca și zona de dormit, ce înglobează baia mare și dormitorul,” ne explică N.

Casa-N&I_Designist56 Casa-N&I_Designist58

“În bucătarie am ales deja celebrul frigider hip-vintage Smeg și scaunele de bar Masters de la Kartell, pentru că sunt comode și cele cinci culori se potrivesc atât de bine cu paleta folosită în plăcile Manolo Manufaktura. Merită menționate aici și minunatele obiecte de la Alessi: de la ceainic la lingurița de miere, și de la Juicy Salif la Max le Chinois, toate reușesc să facă gătitul și toate operațiunile din bucătărie mai plăcute, mai sexy,” povestesc tinerii proprietari.

Casa-N&I_Designist21

Casa-N&I_Designist57

Cum a decurs amenajarea? Era prima voastră experiență într-ale designului interior?

Procesul amenajării a fost savuros și, oricând aș avea ocazia, mi-ar plăcea să mai pot rezolva puzzle-ul complex și provocator al unui task similar. Când am început să ne imaginăm cum ar arăta locuința noastră, ne-am dat seama că pornim de la premise total diferite: ei îi plăceau lucrurile vechi, vintage, do it yourself, creative. Eu eram pătruns de cel mai auster minimalism. Am început să ne punem întrebări, să înțelegem procesul, să identificăm lucruri care ne plac amândorura, să ne dorim, să visăm, să căutăm. Uneori e dificil să vezi întregul, să formulezi ideea conceptului și de aceea nu am fost singuri în toată povestea. L-am avut alături de noi pe arhitectul Voicu Bozac, omul care a proiectat întregul imobil.

Despre experiența noastră într-ale designului de interior nu ne putem lăuda decât cu un alt mic proiect care a constat în amenajarea a două spații rezidențiale destinate închirierii, deci, încă o dată, am avut control total, însă cu un buget mai restrâns.

Casa-N&I_Designist52

Casa-N&I_Designist50

Casa-N&I_Designist6De cum intri în casă ai parte de un stil art-deco și design cu renume: lampa Chapeau a lui Starck luminează holul, iar cuierul Servomanto este creat de Achille Castiglioni, pentru Zanotta. Casa-N&I_Designist7

Casa-N&I_Designist4

Ce vi s-a părut mai dificil: conturarea fundalului (finisaje, compartimentări etc.) sau scenografia pe care o construiesc piesele de mobilier?

Compartimentarea a plecat de la idei clare: baie principală mare și foarte luminoasă, cu un parapet de fereastră coborât astfel încât din cadă să poți privi pe geam, cabină de duș mare (are 140/95 de centimetri), zonă distinctă, destinată dormitorului și băii matrimoniale, suficiente spații de depozitare, însă rezolvate inteligent și discret, folosind nișe zidite, bucătărie cu insulă centrală. Proiectul propus de Voicu a fost acceptat de amândoi fără rezerve. Partea mai complicată a fost realizarea scenografiei pentru fiecare încăpere.

Casa-N&I_Designist10

În baia principală găsim elegantul scăunel Butterfly Stool, al lui Sori Yanagi, proiectat pe fundalul mozaicului puzzle în trei culori, desenat de Gio Ponti.Casa-N&I_Designist13

Casa-N&I_Designist12

“În cele două băi am ales obiecte din colecția Axor, Hans Grohe: mai exact, lavoarul și bateria absoult senzaționale create de Jean-Marie Massaud pentru baia principală și, din aceeași colecție, lavoarul desenat de Patricia Urquiola, în tandem cu bateria Starck X,” aflăm de la N.

Casa-N&I_Designist33

Casa-N&I_Designist34

O baie cu panoramă, ca-n… filme.

E ceva ce ați vrea să schimbați sau să fi abordat altfel de la bun început?

Nu, chiar deloc. Ce a fost de schimbat am schimbat la momentul oportun sau aproape. No regrets, vorba cântecului.

Casa-N&I_Designist17

“În dormitor avem ca piesă centrală patul Up de la Saba, flancat de măsuța cu placă din marmura neagră susținută de un corp metalic handmade, la Henge, cu veioza Total Black (Fontana Arte) pe partea masculină și veioza-noptieră Biblioteque Nationale (Flos) pe partea feminină a patului,” povestește N.

Casa-N&I_Designist36

Scaunul Barcelona al lui Mies van der Rohe este piesa de rezistență din zona de citit și visare a dormitorului matrimonial.
Casa-N&I_Designist15

Măsuța de toaletă este completată de un cap de coloană versatil, negru, găsit la Moroso, cu rol inedit de scaun.Casa-N&I_Designist8

Ați reușit să găsiți la furnizori locali toate piesele de design și finisajele care personalizează casa? Sau ați recurs la comanda direct de la sursă?

Mare parte a obiectelor de mobilier, a corpurilor de iluminat și cea a obiectelor sanitare a fost comandată prin dealeri locali. Comanda direct la sursă nu prea funcționează. De regulă, niciun producător nu va vinde direct unui client interesat de o comandă cuantificabilă ca “vânzare cu amănuntul” sau retail.

Dacă vrei să le captezi atenția, faci ca noi, când am ținut morțiș, fiind în zonă, să vedem showroom-ul de fabrică al producătorului italian Moroso. Am pretins că suntem dezvoltatori imobiliari deoarece accesul era permis doar cu programare și un scop clar declarat: creativ sau business. Ce voiam noi era doar să avem norocul de-a putea găsi și “încerca” fotoliul Bohemian înainte de a investi o mică avere într-un ceva ce unii ar numi “un scaun galben”. Asta a fost una dintre probleme pe tot parcursul amenajării: “ok, ok, sunt frumoase, dar comode sunt?”. Ca să poți încerca orice obiect de mobilier îți place și pe care ți-l dorești, ai nevoie de noroc să-l găsești în București sau de o mini-vacanță prin Europa, făcând un tur de showroom-uri.

Casa-N&I_Designist19

Casa-N&I_Designist20

Colțul de lectură din birou are în centru Egg Chair-ul semnat Arne Jacobsen, care se întreține cu Orange Slice-ul lui Pierre Paulin.
Casa-N&I_Designist53 Baia de oaspeți cu finisaje geometrice și o mică parte din cele 77 de plante expuse în tot apartamentul.Casa-N&I_Designist54

Care ar fi sfatul vostru pentru cei care pornesc de la zero în amenajarea căsuței lor, sunt pasionați de design, dar nu știu exact de unde să apuce întregul proces? Știm că atunci când îți plac multe lucruri, selecția personală poate fi grea. 🙂

Să nu se grăbească. Să nu se limiteze la funcție. Avem nevoie de stil. Să știe ce vor și să ceară asta. Să fie informați. Să lucreze cu profesioniști (proiectare, construcții, finisaje, instalații). Să caute inspirație dincolo de zona de confort. Selecția poate fi dificilă însă, când ne permitem, ideal e să alegem originalul, nu copia, obiectul investit cu potențial estetic, nu doar funcțional. Noi ne-am atașat de anumite obiecte din start. De exemplu, eu îmi doresc foarte mult Lounge Chair-ul semnat de Charles și Ray Eames, însă nu a venit momentul să-l am. 🙂

Casa-N&I_Designist27

Terasa de 88 de metri pătrați, cu priveliștea ei magică asupra dealurilor Ardealului.Casa-N&I_Designist23

Cum arată, pentru voi, o zi liberă petrecută acasă? Și ce simțiți că s-a schimbat, odată cu noul “acasă”, în felul în care petreceți timpul împreună sau cu prietenii?

Pentru mine casa asta e locul unde mă pot uita pe pereți sau în jur, oriunde, fără să mă plictisesc. E o scenă vie, în perfectare continuă. Când sunt acasă, citesc, uneori cânt, mă mai uit la filme sau seriale, urmăresc diverse bloguri de design și scormonesc internetul ori de câte ori avem impresia că ne-ar mai lipsi un mic “ceva.” Am conversații delicate cu plantele (avem peste 70 de plante de interior plus încă o mulțime în jardinierele de pe terasă și în curte) săptămânal, de regulă când le ud sau le hrănesc. Avem mulți prieteni și de cele mai multe ori preferăm să invităm oameni la noi pentru că, da, casa noastră e cel mai fain bar din oraș. Acestea fiind spuse, cred că aș fi un casnic de succes. 🙂

Casa-N&I_Designist25

Casa-N&I_Designist26

Ni se întâmplă rar, dar la finalul vizitei am cam rămas fără cuvinte. Am păstrat însă un mic secret de final: N. & I. au fost inspirați, în căutările lor, și de noi. Ne-am topit când am aflat asta.

Și, pentru că tot restul ce merita menționat a fost povestit cu drag și pasiune de ei, te invităm doar mai să visezi alături de noi la dealurile Ardealului, în deplina armonie a unei case de design(ist). 🙂

Fotografii: de N.&I.

15 Comments

  1. Cristian

    Absolut senzațional!!! De mult nu am mai văzut o casă atât de frumoasă! Fotografiile m-au lăsat, efectiv, fără cuvinte!

  2. Anamaria

    vaiiiiii ce frumos!

  3. Suzana

    Buna ziua,

    Covoarele de unde au fost cumparate?

  4. carmen

    exceptional bunul gust si inspiratia cu care a fost decorat acest apartament… nu vreau insa sa stiu care a fost bugetul, cred ca m-as infiora si intrista in acelasi timp… nu orice muritor si-ar permite astfel de design interior…

  5. ioana

    De pe site-ul carpetvista sectiunea patchwork/vintage-> colored vintage.

  6. S

    M-ar interesa de unde este achizitionat dulapul alb cu roti din baie:)
    Multumesc

  7. George

    Frank Lloyd Right ? serios? is this ”Right” written? nu-i frumos sa-i pociti numele

  8. tdr

    God, ce bazar! se vede ca nu a fost un sef de proiect responsabil ci doar niste beneficiari care au inghesuit acolo 100 de obiecte din filme diferite.

  9. Superb !

  10. Mulțumim, George, pentru atenționare! Într-adevăr, ne-a scăpat și am rectificat.

  11. Elena

    Foarte frumos! Imi puteti spune de unde este desenul/posterul?
    Multumesc!

  12. Alexandra

    Superb. Faianta din Baia de oaspeți cu finisaje geometrice de unde a fost cumparata?

  13. Anca

    In ce zona a Clujului e apartamentul ? Privelistea e superba!!! De apartament nici nu mai zic 🙂

  14. Anda K

    Apartamentul are camere mari si spatiile largi sunt cel mai greu de amenajat. Apartemnatul acesta are ceva piese mid-century modern, dar e mai degraba decorat cu foarte multe ghivece cu plante, toate diferite si ghivece si palntele. Holul este din alta poveste cu podelele alb si negru (gen tabla de sah) era la moda in anii 1920. In final, nu are stil, nu are unitate, nu are…

  15. MM

    Pare a fi de la Marazzi, bucati de 10x 10. Noi avem ceva similar si de acolo am luat, dar pe alte culori.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed