Între 22 și 28 august, în cadrul Sibiu International Street Art Festival, artiștii vor colora școlile orașului

Nu am știut până acum câteva zile că anul trecut a avut loc prima ediție a Sibiu International Street Art Festival. Ca să știți și voi, între 22 și 28 august e de mers la Sibiu (nu că nu ar fi și în restul anului) să vedeți orașul colorat în viziunea artiștilor urbani. Anul trecut aceștia au pictat pe zidurile școlilor, iar câteva dintre lucrările care s-au lăsat cu wow îți vor colora seara, mai jos. Și anul acesta vor fi transformați pereții școlilor din oraș – o inițiativă foarte faină, ce face mai creative și prietenoase vizual instituțiile de învățământ, cum ar zice presa. 😉

2Sibiu International Street Art Festival - Designist

Creația Sweet Damage Crew @ Școala 21.1Sibiu International Street Art Festival - Designist

Line-up-ul festivalului cuprinde peste 20 de artiști plastici care și-au confirmat prezența și, totodată, contribuția personală pe care o vor aduce Sibiului. Cele două nume internaționale sunt Fikos, din Grecia, și Francisco Camilo, din Portugalia, iar din România îi vom avea, printre altii, pe: Kitră, Orion, Pisica Pătrată, Saddo, Pren, Sweet Damage Crew, Treipic.

Lista artiștilor street art care însuflețesc zidurile din oraș cu amprenta lor stilistică este completată de Cedry2k și All This Band, cei care vor întreține atmosfera de festival cu muzica lor.

4Sibiu International Street Art Festival - DesignistLucrare semnată de Lavinia Crețu @ Școala Nicolae Iorga

3Sibiu International Street Art Festival - DesignistOrtaku @ Școala Nicolae Iorga Sibiu

Lucrările din această ediție au tema „Învață să zbori” și vor fi realizate în continuare pe școli. Se va picta atât pe cele pe care s-a pictat anul trecut și mai sunt calcane libere, cât și pe câteva noi care vor intra în Primul Tur de Artă Stradală din România. Tot în acest an va fi realizată și o hartă, cu ajutorul căreia acest tur va fi promovat în centrele de informare turistică. Turul de Artă Stradală presupune două ore de mers relaxat cu bicicleta şi reprezintă o ocazie inedită de a vedea și alte zone ale oraşului, nu doar Centrul Istoric.

Pentru a face arta stradală și mai accesibilă sibienilor, în fața Magazinului Dumbrava se va executa o lucrare mare 3D de către artistul român cu domiciliul în Paris, Cristian Truca.

Pe lângă realizarea de picturi murale, în cadrul festivalului vor mai avea loc workshop-uri, conferințe, proiecții şi concerte, ce vor fi anunțate în scurt timp în cadrul unui program oficial.

11898592_1610415362542437_352852804919084930_n“Eliberează-ți mintea”, lucrarea artistului Zed1, din Italia @ Școala Generală nr. 113731737_1708170839433555_6294701335598966546_nCătălin Precup @ Școala Nicolae Iorga

Găsești mai multe informații despre festival pe pagina de facebook.

Sibiu International Street ART Festival este un festival cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

5Sibiu International Street Art Festival - DesignistCY, Lucia Praporgescu, Dandu AlexanDRU @ Școala Gimnazială Nr. 20

6Sibiu International Street Art Festival - Designist

7Sibiu International Street Art Festival - Designist

KITRA & PREN @ Școala Gimnazială „Radu Selejan”

13662146_1705904326326873_777808725073143988_o3PIC – ETNII @ Școala Generală nr. 1

Fotografii: prin Sibiu International Street Art Festival

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed