O casă din Cluj superb articulată la capitolul design, în care deviza pare a fi: totul sau nimic

Arhitecții de la studioul de arhitectură Atelier Mass au transformat radical interiorul unei case pe pământ, în Cluj. Spațiul generos, de 350 mp, dispus pe patru niveluri, precum și receptivitatea proprietarilor le-au permis să experimenteze cu designul interior, soluțiile funcționale, materialele și texturile. A rezultat un interior cu o viziune contemporană, cu mult lemn și accente de culoare, marcat de influențe de stil scandinave, dar și de originalitatea soluțiilor de design.

nordic contemporan

La parter, delimitarea dintre interior și exterior este parcă anulată datorită pereților vitrați, cu uși de sticlă glisante, ce se deschid către grădină. 

Nimic nu a fost convențional în acest proiect, nici măcar etapele amenajării. Surprinzător, totul a pornit de la dorința de a crea un loc de joacă pentru copii. Lucrările au început în 2013, când proprietarii, o familie cu doi copii, au decis să modernizeze interiorul locuinței. Intenția lor era de a transforma mansarda, nefolosită până atunci, într-un spațiu de joacă pentru copii și o zonă pentru oaspeți. Tot în această fază doreau să mai reconfigureze câteva spații de la etajul întâi – biblioteca și cele două băi – și subsolul, unde, pe lângă bucătărie și baie, sunt amplasate câteva spații anexe și de depozitare. Alegerea biroului de arhitectură Atelier Mass a fost una inspirată, proprietarul și arhitecții implicați – Camelia Sisak, Marius Cătălin Moga, Cătălin Iliescu, descoperindu-și o viziune asemănătoare în ceea ce privește designul interior.

„Eram la început cu biroul și a fost primul proiect la care am fost solicitați de cineva care nu ne cunoștea deloc și care a venit la noi după ce a văzut câteva proiecte pe site. S-a creat în timp o relație bazată pe încredere și ceea ce e interesant e că, în urma acestui proces mai lung în care am lucrat împreună, beneficiarul a descoperit și a ajuns să dezvolte o pasiune pentru designul nordic, care s-a transformat într-un magazin online de produse scandinave (Nordashop).” (Atelier Mass)

nordic contemporan

Primul lucru care te întâmpină la intrarea în casă este o structură din lemn care se prelungește de pe perete pe tavan. O imagine puternică, ca un copac stilizat, ce susține și protejează în mod simbolic spațiul de locuit.

Mansarda a dat doar tonul pentru lucrările care urmau să se deruleze. Propunerile arhitecților s-au materializat în spații atrăgătoare, neconvenționale, astfel încât proiectul de renovare a cuprins treptat întreaga casă. În următoarea fază au fost transformate dormitorul matrimonial și cel al unuia dintre copii, tot la etaj. Ultima etapă a cuprins parterul, respectiv holul de acces, camera de zi, locul de luat masa, o baie și, o restanță de la etaj, celălalt dormitor de copii. Un parcurs atipic, ca un puzzle, după mărturisirea arhitecților, care a durat trei ani, având în vedere și faptul că proprietarii nu s-au mutat din locuință în decursul acestei perioade.

nordic contemporan

Corpurile de iluminat în formă de piramidă preiau volumetria plafonului. Cu o zonă de canapele orientată către grădină și un șemineu pentru zile friguroase, găsești aici o sursă de echilibru și relaxare. 

nordic contemporan

“Corpurile de iluminat sunt importante într-o amenajare, pot schimba esențial totul. În general, am optat pentru forme geometrice simple, nu lămpi complicate: sfere, cilindri, piramide, în culori de alb sau negru, combinate uneori cu lemn. Am lucrat cu corpuri achiziționate de la Intro şi de la Luxline (brand Flos)”, adaugă arhitecții de la Atelier Mass.

nordic contemporan nordic contemporan

Locul de luat masa, cu acces liber din living, se deschide către o mică chicinetă. Lemnul este prezent în diferite ipostaze: parchet masiv cu lamele montate pe diagonală, piese de mobilier – masa cu blatul brut, care expune fibra lemnoasă, sau nișele contrastante cromatic ale corpurilor de depozitare multifuncționale.

nordic contemporan

Arhitecții nu au adus modificări majore schemei funcționale a casei, doar la mansardă au fost schimbate câteva compartimentări, pentru a rezulta un spațiu amplu, cu o perspectivă contemporană. Arhitecții ne povestesc modul în care identitatea întregii amenajări a luat naștere de la un element ludic, un dulap multifuncțional care este vedeta camerei de joacă și totodată visul oricărei familii cu copii, zicem noi, și pe care îl puteți vedea dând scroll down către finalul articolului:

“Ni s-a părut important să concepem un spațiu pe care copiii să îl folosească indiferent de vârstă. Am vrut sa creăm practic fundalul pentru jocul lor. De aici a venit ideea să includem într-un singur obiect tot ce era nevoie – dulap, scară, “căsuță”. După mai multe idei, am decis să alegem varianta cu decupaje rotunde, pentru că am considerat că cercul este elementul geometric cel mai reprezentativ pentru universul unui copil. Acest leitmotiv se regăsește în tot spațiul de la mansardă, de la desenul de pe perete realizat de Alina Bradu, la rafturi cilindrice și la corpurile de iluminat. Pe măsură ce proiectul a avansat în celelalte spații, am păstrat ideea de a avea forme geometrice care să genereze texturi din diferite materiale.”

Panourile traforate aduc o tușă de fantezie și au fost folosite de arhitecți ca o emblemă ludică a designului interior.

“Am început la mansardă cu decupaje rotunde, pentru că voiam ca scara ce duce la “căsuță” să aibă un trafor. Apoi ne-am gândit ca mânerele pentru dulapuri să fie și ele tot decupate, la fel și locul care adăpostește pufurile. La parter am reluat aceeași metodă, dar am decis sa folosim triunghiuri. Aproape nicăieri nu am folosit mânere, ci decupaje.”

nordic contemporan

Spațiul de la parter capătă consistență datorită pardoselilor unitare, din plăci de ciment cu motiv geometric. Întâlnim același material și în baie, unde îmbracă și unul dintre pereți. Mobilierul realizat pe comandă și corpurile sanitare cu design geometric creează o simplitate minimalistă.

nordic contemporan

Subsolul găzduiește câteva spații tehnice și bucătăria principală, restructurată pentru a avea o mobilare cât mai eficientă. Mobilierul cu linii geometrice simple, accentele de culoare perfect asortate de verde olive și portocaliu, accesoriile ultramoderne și prezența lemnului natur compun o ambianță scandinavă.

nordic contemporan nordic contemporan

La etaj, biblioteca îmbracă un întreg perete, iar colțul pentru lectură este cât se poate de original, ca o capsulă protectoare și confortabilă. Ne-au plăcut și corpurile de iluminat.

nordic contemporan nordic contemporan

Iar dacă arhitecții au adoptat perspectiva copiilor pentru a le crea acestora un spațiu pe măsura așteptărilor, nu e de mirare că regăsim în acest proiect o altă tendință proprie vârstei copilăriei: experimentul. Dorința de a experimenta se reflectă mai ales în alegerea materialelor:

“Am mizat pe câteva materiale pe care nu le-am mai folosit înainte, cum e covorul PVC de la Bolon și mozaicul de la Sicis. Important a fost și faptul că beneficiarii au fost deschiși la experimente. Am încercat să ieșim din tipare, fiecare încăpere având o suprafață texturată – fie pardoseala, fie un perete sau tavanul. Toată amenajarea e subordonată ideii de textură din diferite materiale: de la mocheta din mansardă, care s-a făcut la comandă după desenul nostru, la covorul PVC din fire împletite, de la subsol, la plăcile de ciment cu desen geometric de la parter, la tavanele din șipci de lemn, la traforurile din lemn sau decupajele în MDF, la tapetul pus pe tavan, la mozaicul și gresia colorată din băi sau la suprafețele acoperite cu licheni”, ne povestesc arhitecții de la Atelier Mass.

nordic contemporan

“Topografia din spatele patului a fost executată din 612 piese de 6 înălțimi diferite și 6 nuanțe de gri. Au fost desenate cel puțin 3 aranjamente. Am vrut să avem un fundal puternic, cu o trecere graduală de la albul de sus la griul închis al noptierelor și al covorului. Bineînțeles că marele merit e al executantului, care a acceptat să îl realizeze așa cum era desenat.” ne explică arh. Camelia Sisak.

nordic contemporan nordic contemporan

Camerele copiilor au fost tratate ca dormitoare și locuri de studiu, dat fiind că locul de joacă este situat la mansardă. Constrângerile legate de structura primei camere au determinat folosirea tavanului ca element decorativ, îmbrăcat în tapet realizat de Cai verzi pe pereți. Camera avea inițial un perete curb, acum pare dreptunghiulară deoarece dulapul din spatele patului ascunde de fapt în lateral un mic dressing.

nordic contemporan

nordic contemporan

Bine ați venit în camera unui băiețel pasionat de cosmos și geografie! Dulapul de lângă pat are lumină în interior și decupaje rotunde așezate după constelații.  

nordic contemporan

O contribuție importantă a avut-o colaborarea cu firma Terminus, care a tratat unele dintre propunerile arhitecților, dificil de executat, ca niște provocări personale, de exemplu peretele din spatele patului matrimonial sau structura de lemn de la parter.  Mobilierul ready made (canapeau, paturi, scaune) provine de la magazinele Intro, Boconcept, Lago.

nordic contemporan

Baia capătă o dimensiune contemporană prin jocul subtil dintre mozaicul cu pattern grafic, ce reinterpretează motive orientale, asemănător unui tapet, corpurile sanitare albe cu forme curbe și panourile transparente, din sticlă.

nordic contemporan nordic contemporan

Doi copii, deci două lavoare și un spațiu generos la dispoziție, precum și o cromatică veselă, afișată de mozaicul din plăci ceramice. 

nordic contemporan

La mansardă, este amenajată o bucătărie adiacentă camerei copiilor, perfectă în cazul unor petreceri. Mobilierul și accesoriile sunt adaptate vârstei celor mici, prin design și accentele tonice de portocaliu. 

nordic contemporan

Te afli în casa cuiva sau într-un loc de joacă public? Arhitecții au tratat cu seriozitate, dar și creativitate maximă proiectul dedicat micilor beneficiari și iată ce a ieșit! Un loc de joacă atractiv, cu spațiu de depozitare a jucăriilor la îndemâna copiilor, nișe numai bune de ascunzătoare și scară către “căsuța din copac. La interior culorile sunt fresh, ca pofta de joacă a copiilor!

nordic contemporan

În capătul încăperii, un perete vopsit transformat în tablă de scris este decorat cu o pictură inspirată de lumea copilăriei, realizată de artista Alina Bradu.

nordic contemporan

Lemnul, element prezent în toată casa, se regăsește la mansardă sub forma placajului din șipci de lemn, care îmbracă pereții și plafonul, accentuând perspectiva încăperii. 

nordic contemporan

“Ne plac elementele continue, ne spun arhitecții, pardoseala care se urcă pe perete, banchete care se transformă în jardiniere, placaje care se transformă în mobilier, dulapul care se transformă în scară.”

Prin astfel de elemente-cheie, arhitecții au reușit să creeze un spațiu unic. De multe ori, provocarea pe care o lansează spațiile mari este cea mai dificilă. Cum animi un interior, cum îl dinamizezi și, totodată, cum îl apropii de cei care îl vor locui? Răspunsul cu care vin arhitecții de la Atelier Mass la această provocare stă în cursivitatea demersului de design și, pe de altă parte, în curajul de a explora noi posibilități pentru a articula o viziune.

Colaboratori proiect:

Contractor general – Policonstrucţii
Mobilier, panouri, scări – Terminus
Covoare – Dacca
Corpuri de iluminat – Lux Line
Pictură murală – Alina Bradu

Fotografii: arh. Silviu Aldea (Atelier Mass)

4 Comments

  1. Maria Ionescu

    OMG! Ce casă frumoasă! Utilizarea lemnului e spectaculoasă! Lumină peste tot și nimic în plus… Dacă trăiești acolo, cred că ai non-stop senzația că plutești. Felicitări tuturor celor care s-au ocupat de design și amenajare!

  2. Delia

    La locul de joaca ce pardoseala este? Linoleum sau pvc?

    • Designist

      Credem ca e mochetă. Însă cel mai bine este să-i contactezi pe arhitecții de la Atelier Mass.

  3. Atelier MASS

    Pardoseala de la locul de joaca este mocheta personalizata după desenul nostru.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog