Poartă povești! Capsula de design În Țara Emoțiilor, semnată Irina Neacșu, aduce zâmbetul în ținută și decor

Când vine vorba de emoții și trăirile copilăriei, fața ni se luminează instant, fie că realizăm sau nu. Ne destindem, zâmbim, parcă aripi mici cresc pe sub armura zilei și ne ridică spre visuri uitate. A fost sentimentul pe care l-am experimentat la vernisajul expoziției și instalației În Țara Emoțiilor.

23In Tara Emotiilor - vernisaj - Designist

Așa cum vă povesteam săptămânile trecute, expoziția și instalația au fost inspirate de povestea scrisă de Gabriela Mărginean, și ilustrată de arhitectul & designerul Irina Neacșu. Cartea, imaginată ca o călătorie în lumea celor 8 emoții – Surpriza, Bucuria, Tristeţea, Fericirea, Furia, Frica, Dezamăgirea, Încrederea – , va fi lansată în septembrie. Însă până atunci poți face o precomandă la galerie@galateca.ro, iar la începutul toamnei povestea ilustrată va ajunge la tine.

38In Tara Emotiilor - vernisaj - Designist

Designerul Irina Neacșu nu ne-a surprins doar prin ilustrațiile atât de expresive, pe care le poți vedea și aduce la tine acasă de la Galeria Galateca, dar și prin dezvoltarea unei capsule de design inspirată de ilustrațiile În Țara Emoțiilor: fotolii, abajururi, pernuțe și tricouri ce spun povești. Garantăm că vor schimba starea zilei și mood-ul decorului tău. 🙂

Proiectul editorial, dar și cel de design a fost dezvoltat împreună cu Galeria Galateca, care se află, alături de Asociația Culturală NeoArt România, la al patrulea proiect editorial pe care îl susține.

10In Tara Emotiilor - vernisaj - Designist

scaun-emotia-1Scaunul În Țara Emoțiilor. Este pur și simplu minunat: bleul său chiar te poartă spre  cer.

scaun-emotia-4

setup-emotiaCu toții ne dorim să construim acasă povestea care ne inspiră, căutăm acele alegeri ce reflectă elementele la care visăm, tocmai pentru a imprima spațiului… aspirațiile noastre. Capsula de design semnată thecraft lab by Irina Neacșu aduce povestea în casa ta și o face să se integreze atât de firesc, tocmai pentru că redă puritatea, candoarea și savoarea copilăriei, acest golden age la care ne raportăm cu bucurie și dor.

fotoliu-bucuria-1Fotoliul Bucuria

fotoliu-bucuria-3fotoliu-bucuria-4

setup-bucuria-5Printurile inspirate de ilustrațiile cărții vor personaliza curând și alte piese deco, colecția  va fi cu siguranță îmbogățită în septembrie, odată cu lansarea cărții. Însă, dacă visezi la un astfel de print pe canapeaua sau fotoliul tău, ce au nevoie de un facelift, echipa thecraft lab te poate ajuta cu transformarea.

abajur-bucuria-1Abajur Bucuria (sus) și abajur Emoția (jos)

abajur-emotia-1 abajur-emotia-2Piesele capsulei de design pot fi comandate prin Galeria Galateca, galerie@galateca.ro. Iar Luni, pe 22 iunie, vino la finisaj, unde toată colecția, inclusiv ilustrațiile înrămate din spațiul galeriei, vor fi vândute la prețuri speciale!

grup-perne-dezamagirePernuțele Dezamăgire (sus) și Emoție (jos)

grup-perne-emotia perna-emotie,-60x60cmȘi, pentru că e vară și nu doar reamenajăm, ci purtăm tricouri, introducem câteva dintre tricourile personalizate cu ilustrațiile În Țara Emoțiilor, ce vin în perechi: pentru cei mari și cei mici. 🙂 Dar care pot fi, bineînțeles, cumpărate și separat. Te așteaptă să le probezi tot la Galateca. Iar dacă te inspiră o altă ilustrație a cărții, aceasta va fi imprimată, la comandă, pentru tricoul tău.

tricou fericire-dama tricou furia copil, 5-6 ani Tricouri la feminin pentru cei mari și cei mici. 🙂 Pot fi imprimate, la comandă, și cu alte ilustrații ale proiectului. Prețurile încep de la 118 lei.tricou furia dama, spate tricou supriza-dama

Nu uita, Luni, pe 22 iunie, cu ocazia finisajului expoziției, de la ora 17:30 are loc un workshop dedicat celor mici, susținut de Gabriela Mărginean, iar de la 19:00, toate piesele expoziției vor fi vândute la prețuri speciale celor ce iubesc poveștile frumos create și dezvoltate în România.

tricou incredere siteIlustrație din În Țara Emoțiilor

Fotografii: prin Galeria Galateca, thecraft lab

One Comment

  1. Fabulos de frumos! O ocazie care nu trebuie ratata!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog