Eco Art sau cum îți vine să mănânci o cameră foto

Dan Crețu are 31 de ani, locuiește în București, a terminat Facultatea de Arte, iar de vreo 5 ani lucrează în publicitate. Am văzut prima dată sculpturile lui organice, făcute în totalitate din fructe și legume, floricele sau semințe de floarea soarelui și dovleac, pe un website de design din afară și nu mică ne-a fost mirarea când am aflat că e român și că poate, cine știe, ne-am intersectat de multe ori în aceleași cercuri fără să avem habar. 

Am apucat să stăm puțin de vorbă via facebook și am aflat că arta lui eco, prin care dă viață, culoare și miros unor obiecte industriale, create în masă, a început într-un moment în care, pasionat fiind de fotografie, îi era greu să găsească subiecte noi. “Obosisem să tot ies pe străzi și să caut subiecte noi. Așa că într-o zi am deschis frigiderul, am luat două portocale și s-a născut un nou proiect fotografic – bicicleta din portocale. Asta însă a fost acum doi ani, iar de atunci Dan privește altfel fructele și legumele. “De fiecare dată când merg la piață, petrec minute întregi în fața tarabelor încercând să-mi imaginez următoarea mea lucrare.”

Numele artei sale – Eco Art – a venit cumva firesc, în urma comentariilor pe care Dan le primea pe pagina sa de facebook: “Cred că este cea mai bună descriere posibilă pentru ceea ce fac eu, așa că le mulțumesc fanilor mei pentru că au inspirat numele proiectului meu artistic.”

Multă lume îl întreabă de unde se inspiră și cum îi vin ideile. Dan ne-a mărturisit că, oricât de ciudat ar suna, nu prea are nevoie de inspirație, pentru că toate obiectele care ne înconjoară zilnic reprezintă subiecte posibile pentru el. Provocarea este să transforme un obiect comun, cu care ne-am obișnuit să fie acolo și pe care nu-l mai observăm, în ceva inedit, viu și atrăgător.

“Este un privilegiu pentru mine să am materialele perfecte de lucru: mă folosesc de creațiile naturii pentru a da viață unor obiecte artificiale. Oamenilor le place arta mea pentru că este minuțioasă și mă bucur tare mult să vad reacțiile lor – Wow, cum ai făcut asta? E Photoshop? E 3D?. Trebuie să mărturisesc că îmi dă o mare satisfacție faptul că, înainte de avea o fotografie artisică, frumoasă, obiectul acela este creat de mine, este real, viu, în mâna mea.

Lui Dan nu-i ia prea mult timp să-și ducă operele la bun sfârșit pentru că, deși este nevoie de foarte multă răbdare și atenție la detaliu, este nevoit să se miște repede și să taie legumele și fructele cu precizie, pentru că altfel se deshidratează și riscă să piardă frumusețea culorilor și a formelor. În medie, nu îi ia mai mult de 3-4 ore să termine o lucrare.

Dan Crețu încă nu a expus într-o galerie, dar la ce succes are pagina sa de facebook și la câte vizualizări are pe tumblr-ul personal, sperăm ca în curând să vă putem anunța chiar noi când și unde expune. 🙂

Fotografii: Dan Crețu

2 Comments

  1. Iulia

    Care este pagina sa de facebook ?:*

  2. Iulia

    Am gasit gata in articol.. hihihihi

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog