Weekend-ul începe cu o degustare cu arome de vară

Veți ști imediat ce am făcut weekend-ul trecut: cum planurile de plimbare ne-au cam intrat la apă, am trecut pe programul de răsfăț. O comandă de noutăți a rezolvat “tristețea” zilelor petrecute 70% indoor, cu certitudinea că tratația va fi “arsă” cu ocazia turului Romanian Design Week.

Am degustat câteva bunătăți de la prietenii La Folie, mai ales că, auzindu-ne că avem poftă de ceva de vară, ca măcar gustul să păcălească vremea de afară, ne-au ademenit cu noutățile lor de sezon, încă nedegustate. Le-am gustat noi pe îndelete, le-am făcut câteva fotografii în pauzele dintre stropii de ploaie și vă povestim mai jos cum vă pot face weekend-ul mai împlinit – și la propriu, și la figurat – fie el cât de capricios. 🙂

5La Folie - noutati - Designist

Avem un fetiș pentru caise, iar când le simțim textura într-un Clafoutis cu fructe, alături de vișine proaspete, declarăm desertul – învingător. 🙂 Suntem siguri că de asta ne-a și ieșit atât de bine fotografia – a fost făcută cu dragoste! E light și super răcoritor, nu am sta pe gânduri în a ni-l mai comanda și e de pus pe lista deserturilor de caniculă.

“Clafoutis cu fructe e un desert rustic franțuzesc, pe bază de smântână și vanilie, pe care îl pregătim atunci când apar caisele sau vișinele cu gust”, ne-au spus cei de la La Folie.
(confirmăm că aveau un gust divin)

8La Folie - noutati - Designist

Un alt desert foarte răcoritor, care vă trece prin savoarea fructelor proaspete, este Vanilla Tart – tartă cu cremă de vanilie de Madagascar, de cultură bio, și fructe de pădure (afine sau coacăze). Nu o veți găsi încă pe site-ul La Folie, dar vă așteaptă în cafeneaua de pe strada Franceză nr. 13, din Centrul Vechi – București. Blatul crunchy + crema de vanilie atât de fină + aroma intensă a fructelor de pădure = Extaz.

1La Folie - noutati - Designist

Cu ce am începe ziua? Cu fursecuri cu Magiun de Topoloveni (fără zahăr). Vă spunem sincer că au fost o surpriză, nu prea te astepți ca un fursec să fie așa gustos. Nucile crocante și aroma magiunului peste cea a aluatului le fac prea bune, prea ca la bunica. 🙂 E acea simplitate rafinată a gustului, adaptată light –  cu un fursec la cafea, duminica trecută chiar a avut o aură de vacanță, ca atunci când eram invitați să degustăm prima lingură din tuciul cu magiun pe o un colț de pâine sănătoasă.

2La Folie - noutati - Designist 3La Folie - noutati - Designist

Am zis cafea? Au creat și un desert cu ness și nuci – energie la pahar! Ness Mess e tot o prăjitură de inspirație tradițională, un pahar cu cremă de ness și bezea cu nucă. Nu e light, dar îți stăpânește instant pofta de dulce și te energizează. Ni se pare fix desertul de după-amiază – dulcele îmbinat cu gura de cafea care te ține fresh seara.

4La Folie - noutati - Designist

Am păstrat cireașa de pe tort la final… și am transformat-o în prună. 😉 Plum Cake e un tort cu Magiun de Topoloveni și cremă de cacao. Inițial, când l-am văzut și tăiat, eram siguri că vom lua o mare gură de ciocolată. Ei bine, primul strat de “ciocolată” era, de fapt, magiun! E un mix inedit, care ne-a făcut să descoperim cât de bine merg prunele uscate cu ciocolata și blaturile de “negresă”. Mai ales că mai mereu vezi asortate torturile de ciocolată cu fructe de pădure sau căpșune. Iar un alt punct forte, pe lângă surpriza gustului, e că e și mult mai light.

6La Folie - noutati - Designist 7La Folie - noutati - Designist 9La Folie - noutati - DesignistI-am pus noi două căpșune, dar tot cu pruna lui arată mai bine. 🙂

Cum vă spuneam, nu veți vedea chiar astăzi noile produse pe site-ul La Folie, însă le puteți deja comanda în cafenea. Că tot vine un alt weekend capricios, programul nostru ar suna cam așa: un fursec cu magiun de Topoloveni dimineața; o felie de Clafoutis cu fructe la prânz și un Ness Mess pe după-amiază. Asta în prima zi. Duminica am rezerva-o pentru Vanilla Tart și Plum Cake. Chemați și prietenii și mai vorbim după. 🙂

Atât preparatele dulci, cât și cele sărate vă așteaptă și pe Foodpanda.ro și Oliviera.ro.

Fotografii: Designist.ro

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog