De vorbă cu designerul de bijuterie David Sandu

Probabil că David Sandu nu mai are nevoie de nici o prezentare. Este furnizor al Casei Regale, o recunoaștere care a venit firesc pentru serviciile de excelență pe care le oferă. Cel mai inedit proiect al său este Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage. I-am făcut o vizită la atelier și am stat de vorbă cu David, care ne-a povestit când jovial, când serios, dar foarte firesc, prietenos și implicat despre viața de designer, despre căutări, transformări, proiecte realizabile, perspective personale și, mai ales, sincere.

Ce înseamnă mai exact că ești furnizor al Casei Regale?
Casa Regală a României recunoaște calitatea și ținuta lucrurilor pe care eu le fac și îmi oferă acest tittlu onorific, care se acordă pe 3 ani de zile. Nu înseamnă nimic altceva decât că apelează la serviciile mele și că a constatat calitatea lor. Multă lume mă întreabă: “Și tu ce le oferi lor în schimbul acestei titulaturi?”. Nimic. Casa Regală este cea care oferă, care își asumă rolul de promovare a unor servicii de excelență, și este un reper care poate genera o imagine de reper pentru alte lucruri. Mă mai sună câte cineva care îmi spune: “Vreau și eu să mă fac furnizor la Casei Regale”. Îi urez succes. 🙂

Când a venit această prestigioasă recunoaștere?
Este un titlu care a venit firesc după o relație de niște ani de zile cu Casa Regală, în cadrul căreia eu am făcut de la lucruri foarte simple până la lucruri foarte complicate, iar Casa Regală a plătit pentru aceste servicii, deși nu am cerut acest lucru. Pentru mine este prima și singura recunoaștere venită din partea unei instituții din România și pe care nu am cerut-o. Eu mă încăpățânez să nu intru în Uniunea Artiștilor Plastici, să nu am legături cu tot ceea ce înseamnă Ministerul Culturii… Este pentru mine o formă de igienă, mai ales că Uniunea Artiștilor Plastici nu mi-ar fi oferit absolut nimic în domeniul meu, la nivel de background legal. A existat un moment când m-am luptat să fie introdus în proiectul de lege din anii ’97-’98, în statutul artistului plastic și lucrul cu metalele prețioase (și aici nu vorbim doar de bijuteri, ci și de restauratori de biserici care folosesc foiță de aur, vorbim de aurul folosit de sticlari etc.). Este vorba de o industrie pe care această breaslă o deservește. Acest lucru nu s-a întâmplat la vremea respectivă. Eu mi-am făcut o firmă, aveam deja atelierul meu, galerie, iar spații de expunere alternative există și apar constant. Practic am o Uniune a mea, fără statutul de a fi recunoscut de ei, o chestiune care de altfel mi se pare un pic vetustă.

Cum a pornit Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage?
Școala a început firesc cumva, dar și cu temeri. În octombire 2010 am ținut primul curs. Până atunci avusesem câțiva ucenici aici, deși ucenic nu este termenul cel mai potrivit, pentru că nu am avut o relație uncenic-maestru cu oamenii care au venit la atelier și și-au propus să învețe de la mine.

Este un curs privat, nu este un curs în urma căruia să primești o diplomă de meșter. Primești un certificat de absolvire a acestui curs, ținut de mine împreună cu Andreia Popescu și semnat de amândoi, care are o valoare în afară schemei ministeriale. Tot ce înseamnă cursuri autorizate înseamnă o relație cu o instituție de tip birocratic. Să vedem ce se va mai întâmpla în viitor. Dacă mă voi îndrepta în această direcție, atunci voi avea nevoie de un alt tip de infrastructură. O parte din cursuri voi dori să le autorizez, o altă parte se va adresa oamenilor creativi care vor să devină independenți. Nu visez să fac 100 de înscrieri pe lună. De exemplu, numărul maxim de cursanți pe care l-am avut a fost de 6 oameni. Acest lucru se reflectă în mod proporțional în timpul și atenția pe care pot să le acord și în faptul că pot să adaptez formula cursului la tipologia fiecărui participant.

Putem vorbi despre un profil al cursantului care urmează Școala ta de bijuterie?
E vorba de oameni cu înclinații către partea creativă mai mult decât către partea tehnică, de execuție la milimetru, de oameni care au nevoie de limbajul tehnic pentru a-și putea comunica ideile. La un moment dat, lipsa de posibilități tehnice de exprimare duce la o limitare în zona handmade, artizanală.

Cum își poate continua un absolvent al școlii munca în domeniu?
După primul curs, fiecare cursant trebuie să poată să continue de unul singur acasă cu un inventar minim de scule și câteva substanțe. Cu acest inventar poate crea piese unice, serii limitate. Apoi se pot adauga și alte lucruri în recuzită. Eu nu îi încurajez să-și cumpere prea multe scule la început. Dacă ai 1.000 de euro, decât să-i investești într-un laminor, mai bine ține-i deocmadată și gândește-te ce e mai bine să faci cu ei. Poate vrei să-ți faci mai întâi un site foarte mișto sau să plătești un fotograf care să-ți facă niște poze de produs de o anumită calitate. Numai când simți că ai depășit ca nivel sculele pe care le ai în dotare, îți mai iei alte jucării. 🙂

Anul trecut au expus la Autor, 7 cursanți de-ai mei, care au început să lucreze în atelierul meu. Atelierul rămâne deschis cursanților după ce își termină cursurile, pentru susținere tehnică. Poate au nevoie de o sârmă mai groasă sau de laminat cu instrumente pe care nu le au în dotare. Nu e vorba doar de o schemă contractuală a cursului, ci de o relație care se stabilește pe parcurs.

Tu cu ce consideri că rămâi după cursurile acestea? Este un schimb până la urmă. Cursanții rămân cu învățăturile pe care tu le dai mai departe, dar tu?
Dacă în lucrurile pe care le faci nu există o parte care îți este adresată ție, în modul cel mai firesc și considerat de marii altruiști egoist, chestia respectivă nu funcționează, e o înșelătorie la mijloc.

Nu te temi că vei fi concurat sau copiat, că cineva va veni cu o superinvestiție și acest lucru te va afecta serios?
În primul rând, eu nu cred că există o piață serioasă, pentru că nu există o ofertă serioasă în momentul ăsta. Am știut clar atunci când am avut galeria pe Calea Victoriei, timp de 6 ani, că dacă erau 10 artiști, designeri, unul lângă altul, fiecare cu galeria lui, am fi avut de 10 ori mai multe vânzări. Pentru că am fi avut de 10 ori mai mult trafic. În al doilea rând, am realizat că lucruri despre care credeam a fi ale mele (fie că erau descoperirile mele despre tehnică sau lucruri pe care le-am învățat) nu au nici o formă de personalitate de fapt, nu înseamnă nimic, că sunt vehicule și că de fapt nu sunt ale mele. Astfel, am decis atunci când am început cursurile să nu am nici un secret. Dând, oferind lucrurile astea și nemaiconsiderându-le ale mele, am făcut loc pentru altele. Și am început să învăț din nou, iar asta este extraordinar.

Există rutină în meseria ta?
Nu prea există rutină, pentru că fac unicate, nu fac două lucruri la fel. Nu folosesc ștanțe, matrițe, e o chestie foarte de la zero de fiecare dată. Însă nu poți să treci peste etape pentru a ajunge la rezultatul final. În sensul ăsta, da, există o formă de monotonie, să spunem. E o formă de lucru care îți cere atenție 100% și nu poți să faci inerțial lucrurile. În timpul lucrului se întâmplă o chestie extraordinară: lucrând la o formă, te confrunți cu toate variantele potențiale ale acelei forme. E un efort la un moment dat să menții proiectul inițial și ajungi să patinezi. Este atât de seducătoare povestea care se întâmplă în tine, încât de multe ori se schimbă pe parcurs lucrurile.

Cu ce pietre îți place să lucrezi?
Cu pietre frumoase. Lucrez constant și cu diamante, dar pentru mine valoarea unei pietre la modul cel mai personal ține de cât de mult îmi place, nu de cât de mult costă.

Ce metale folosesti?
Prefer metalele albe. Tributul plătit aurului galben de-a lungul timpului este o ștampilă proastă. Mi se pare că sunt foarte puține cazurile în care chiar am de ce să folosesc aur galben; trebuie să fie legat clar de idee, de poveste, de compoziție… Materialele m-au cam selectat pe mine. 🙂 Îmi place și platina, aerul pe care îl respiră materialul asta îl leg de un tip de asceză laică, pe care lumea o practică. Nu cred că există materiale frumoase sau urâte, există contexte fericite și nefericite. Am văzut bijuterii din plastic sau croșetate admirabile, superbe.

Cât este rigoare și cât este creație în meseria de designer de bijuterie?
Din 8 ore, 2 ore și jumătate înseamnă măsurat cu șublerul. Așadar, la câteva minute măsor cu șublerul. E un nivel de rigoare foarte mare atunci când mă apuc să lucrez. Până atunci însă lucrul înseamnă foarte multă hârtie folosită: proiectare, proporții, variante, soluții, simplificări, finisaje.

Crezi că există la noi un curent în ceea ce privește bijuteria contemporană?
Cred că se naște acum, iar contribuția școlii Assamblage la acest curent care se formează este majoră. Nu cred că se poate face performanță fără școală. Poți să fii 3 ani pe val și să nici nu știi de ce ai ajuns acolo, iar apoi să nu înțelegi de ce ieși din cărți. Pentru mine a fost foarte important să învăț să desenez, de exemplu. Școala este o formă de exorcizare a temerii că nu vei putea, pentru că nu înțelegi de unde s-o apuci. Mi se pare că în tot ce înseamnă școală de bijuterie până acum, foile manualului au fost lipite cu lipici.

Te-ai gândit să oferi internship-uri, pentru că sunt mulți studenți care nu știu în ce direcție s-o ia? Poate le-ai da un drum…
Este o chestiune pe care o am în plan și m-am gândit s-o fac, însă mai mult legat de partea tehnică a unui altelier de bijuterie. Vreau să mă ocup o perioadă destul de lungă de acum de înainte de tot ce înseamnă tehnică și limbaj tehnic. Nu vreau să-mi ofer șansa să deraiez pe partea de concept și de creație. Îmi propun ca Assamblage să devină cât de curând o școală de tehnică foarte bună. Un modul creativ și conceptual se poate adăuga după aceea foarte ușor. Ideea este că lucrurile se vor întâmpla încetul cu încetul. Intenția mea nu este să fac o școală-caracatița, care să acopere tot. Nu vreau totul de la școala asta, vreau ceva.

Ce persoane poartă bijuteriile David Sandu?
Sunt cele cu discernământ asupra lucrurilor. Sunt oameni care gândesc cu propriul cap și care relaționează într-un mod special cu lumea. Sunt nu numai deschiși către un dialog, ci și dependenți de un dialog cu lumea, cu lucrurile înconjurătoare, cu sine. Nu sunt acei oameni care înghit convențiile de-a gata.

Școala de bijuterie contemporană ți-a pregătit și un concurs, activ până pe 1 Noiembrie. Succes! 🙂

Fotografii: prin David Sandu

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog