De vorbă cu George Roșu sau cum ne-am ales cu primul interviu desenat!

Chiar suntem curioși dacă și voi vă începeți ziua cu George Roșu. Pentru cine nu-l cunoaște (încă), începem cu una din concluziile, amintirile, teoriile și sfaturile lui care ajung desenate: “Cei care desenează cu pixul vor conduce lumea”. Dar asta e numai una. Noi am zice că George Roșu e un brand, așa cum zicea și el în alt interviu. Genul ăla de brand la care te abonezi de bună voie și îl mai și întrebi (emoționat) dacă se va lăsa vreodată de ce face.

L-am descoperit prin decembrie, la noi pe wall ajungând, cum spuneam, teoriile, amintirile și concluziile lui desenate, la care dădeam de bunăvoie share. Toate acestea, la începutul zilei, pot funcționa ca matinal, o spunem din experineță: știrile de la George Roșu, din care poți afla, spre exemplu, că “Oamenii cu adevărat curajoși își țin telefonul închis”, deși asta poate părea “Prea Micul Prinț pentru zilele noastre”.

Dietă-mea, poate fi și a ta

În cele două luni în care așteptam să vedem ce-i mai trece prin cap și ajunge pe hârtie, nu ne-am întrebat neapărat cine e George Roșu: era de ajuns că desenează… în fiecare zi. Și, așa cum bănuiam, nu desenează de ieri, de azi: desenele i-au fost publicate în revistele Tataia, Love Issue, la rândul lui a creat o revistă virtuală (AField Magazine), i-am descoperit desene ilustrând povești pe Liternet… Și, foarte important, musai citiți pe site-ul lui poveștile și cărțile digitale pe care le-a scris, în sensul de scris și desenat.

Doar anul trecut, în 2012, desenele lui au fost în două expoziții foarte faine: în decembrie, la Aiurart, și tot în decembrie spre ianuarie, la Fabrica de Pensule, din Cluj. Pentru fani, e bine de știut că George este din Brașov.

Lucrări expuse la Lateral Art Space (Fabrica de Pensule, Cluj). Fotografii: le maK

Un interviu cu George sfidează legile scrise ale interviurilor, dar le respectă pe cele nescrise ale desenelor. Ocazie cu care vă prezentăm primul interviu desenat pe Designist.ro, cu și despre George Roșu – pentru o mai bună înțelegere, citiți următoarele două imagini până la capăt 🙂

Iată omul!

În final, nu vă putem lipsi de câteva concluzii și sfaturi de pus în ramă, care fac viața (sau blana, cum ar zice Suzuka, asistentul lui personal) mai frumoasă. Suntem siguri că mocnește un desen și pentru șablonul ăsta 🙂 Altfel, acestea sunt primele desene semnate de el pe care le-am descoperit, să fie două luni de atunci, unde altundeva decât pe facebook.

Ar mai fi de spus că dacă te mulțumești cu o carte poștală pe perete, și nu cu un desen în toată regula, sau vrei să trimiți o ilustrată cu mesaj, găsești cărți poștale cu desenele lui la Vellant.

Mai multe desene pe profilul de facebook al lui George Roșu, cu care dacă nu te împrietenști nu știi ce să mai gândești.

Imagini: George Roșu (site și facebook).

3 Comments

  1. […] Când George e foarte ocupat, în locul lui răspunde pisica Suzuka, așa cum am aflat și noi de aici. Dar să revenim la cărțile noastre, de lângă […]

  2. […] și se pare că îi plac mult lupii – nouă ne amintesc de desenele cu lupi ale lui George Roșu. Mai multe figurine delicate vezi […]

  3. […] George Roșu întotdeauna le zice prea bine, iar mai nou desenele lui au ajuns și ele la Atelierul de Print, uneori imprimate pe sacoșe super simpatice! […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed