Form Function: frumusețea texturilor în armonie

De pernele Hatch ne-am îndrăgostit la prima vedere. Sentimentele au devenit și mai substanțiale la prima atingere: bumbac satinat pe care au fost aplicați manual bumbi din fetru – alb!  Pattern-ul e puternic, grafic, curat. Iar obiectele decorative marca Form Function traduc minimalismul pentru cadourile noastre de Crăciun!

Form Function Designist  6Perne Hatch, design Magda Vieriu. Inserții din fetru pe bumbac, realizate manual.

Carolina Comșa, Magda Vieru și Octavian Hrebenciuc au creat acum câteva luni Form Function. Am stat de vorbă cu ei…virtual, pentru că acum lucreaza de zor, în Brașov, la colecția pentru  Made in RO – târg de design românesc. Îi vei cunoaște pe 21 și 22 decembrie, la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

Vizual final Made in RO III variantaVizualul este un concept semnat de Alexandru Nimurad (www.behance.net/Nimurad)

Cine este Form Function? Când a apărut pe scena designului de la noi?

Suntem trei tineri arhitecți cu experiență dobândită în birouri locale renumite, pasionați de arhitectură și design. Împreună am creat platforma colaborativă Form Function în vara anului 2013.

Carolina a fost mereu interesată de tot ce ține de design la scarムmică (design de produs, graphic design). Magda este preocupată de detalii și în prezent cercetează metode și tehnici tradiționale. Octavian proiectează eficient și sustenabil. În cadrul platformei fiecare activează individual, apoi totul este filtrat în discuții împreună. În felul ăsta ne perfecționăm ideile și în același timp păstrăm o autonomie benefică.

Form Function Designist  5Magda, Octavian și Carolina = Form Function

Ce obiecte pregătiţi pentru Made in RO – târg de design românesc?

Accesorii confortabile și călduroase: câteva perne Hatch și o serie de obiecte speciale pentru Crăciun.

Form Function Designist  1Accesorii pentru brad, din lemn natur, netratat

Care sunt materialele cu care vă place cel mai mult să lucraţi?

Alegerile legate de materiale sunt subordonate ideii care generează un obiect anume. Fiecare dintre noi are afinități personle și preocupări specifice: Magda lucrează cu materiale naturale, Carolina este atrasă de  inovație, iar lui Oti îi place să experimenteze și cercetează în special aspectele funcționale ale obiectelor pe care le propune. Lucrăm responsabil și cu cea mai mare atenție pentru detalii.

Form Function Designist  4Căsuță calendar, design Carolina Comșa. Este un obiect multifuncțional: calendar & notes. 

Form Function Designist  2

Obiectele voastre sunt minimaliste. Veţi merge în continuare pe acest concept, “less is more”?

Fiind arhitecți, presupunem că cea mai mare influență o avem tocmai din meseria noastră. În sensul ăsta, minimalismul de acolo vine. În același timp, nu am merge până acolo încât să ne asumăm categoric o anumită imagine. Susținem economia de mijloace și în același timp credem că lucrurile trebuie să se potrivească în context.

Form Function Designist  7Căsuță lanternă pentru lumânare + lumânare căsuță. Suport din lemn natur, netratat.

Form Function Designist  8

Care ar fi sursele voastre de inspiraţie (designeri, arhitecţi, stiluri etc.)?

Sursele noastre de inspirație sunt peste tot. Suntem foarte activi și când lucrăm filtrăm tot ce ne inspiră: imagini, locuri, oameni. O serie de influențe actuale ar fi arhitectura, Brașovul, Japonia, anatomia păsărilor și Saul Bass.

Form Function Designist  3

Dar locul preferat din Braşov…

Locul preferat din Brașov e secret, mergem acolo să privim apusul de la înălțime.

Form Function Designist  9Perne, design Magda Vieriu. Imprimate manual cu vopsea aurie pe bază de apă, pe suport din bumbac și lână.

Obiectele Form Function vă așteaptă la Made in RO – târg de design românesc, pe 21 și 22 decembrie, la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

cover foto Made in RO IIISusține designul Made in RO și uploadează acest cover photo pe profilul tău de facebook!  

Facebook event aici.

Fotografii prin: Alexandru Dan si Form Function

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed