Lia Pfeiffer nu creează doar jucării pentru copii (mici și mari), ci și personaje și povești

Știi sentimentul acela pe care îl ai atunci când persoana din fața ta, probabil una dintre cele mai dragi, îți oferă un cadou despre care ai putea să juri că e croit numai și numai pentru tine, că numai voi îl înțelegeți, un fel de inside joke, în care tu ești personajul principal? 🙂 Atunci trebuie să-ți spunem că exact acesta este efectul jucăriilor pe care le meșterește designerul timișorean Lia Pfeiffer.

Și asta pentru că personajele ei, create în Atelierul de Pufoșenii, nu sunt doar niște jucării nostime, cusute cu atenție, ci sunt povești. Ba mai mult, sunt niște mici lecții de armonie și bună înțelegere. Cât despre Lia… ei bine, Lia este nu doar unul dintre cei mai talentați designeri de jucării de la noi, ci și un spectacol de entuziasm și energie, ale cărei povești nu am putut și nici n-am vrut să le scurtăm. Distracție plăcută! 🙂

Lia PfeifferLia – portret de Cătălin Georgescu

Cum a început povestea pufoșeniilor create de tine? Cum a continuat? 🙂

Sinceră să fiu… nu știu. A fost un punct ce a luat-o la vale și se face din ce în ce mai mare. Ce pot să îți spun cu siguranță e că nu am crezut niciodată că am să ajung să mă înțeleg așa de bine cu acele și ațele. Meșteresc de când mă știu. Lemn, piatră, metal… în toate mi-am băgat mâinile. Spun de mâini pentru că, deși am terminat arte “vizuale”, tactilul e unul dintre simțurile pe care le prețuiesc cel mai mult.

În clasa a 7-a visam să fac sculptură sau bijuterie. Atunci m-am și dus hotărâtă la ai mei și i-am anunțat că al lor copil (pe care îl visau politehnist) vrea să se facă artist. Știu că i-am lăsat cu bărbia în podea, dar m-au susținut cum au putut ei mai bine. Ai mei sunt oameni practici: mama contabil, tata electronist. Am învățat multe de la ei și cred că au fost și cele mai importante. M-am angajat în web design din anul 2 de facultate și jobul m-a ținut cu picioarele pe pământ. Ar fi fost și culmea să fie altfel între atâția ingineri. 🙂

Lia Pfeiffer

Invizibilicescu

În 2012 mi-am dat demisia. Am plecat ca Van Damme, fără să mă uit înapoi. Mă săturasem tare de jobul care mi-a plăcut atât de mult. Concretul și aplicabilitatea vizualului în proiectele practice de la început se transformase într-un “yes, sir!” servit clientului și apoi mutilarea designului până la varză murată. Păcat și de asta.

Am lucrat ca freelancer tot pe web. Foarte fain! Sunt genul de om care se documentează bine și face lucrurile în cunoștință de cauză. Asta s-a vazut și în proiectele pe care le făceam de una singură. Mi-a plăcut tare și încă îmi place. Mai iau câte un proiect de web… așa, de poftă. 🙂 Faptul că m-am organizat singură mi-a dat timpul necesar să încerc și alte lucrușoare pe lângă. Am început să meșteresc pentru prieteni diverse cadouri. Când te saturi de oferit cărți și ceaiuri și ceainice și CD-uri, cauți ceva diferit. Îs nebună, știu, dar e foarte greu să găsești acel ceva fain și potrivit. Și de multe ori, când l-ai gasit, îți dai seama că nu e de calitate.

Lia Pfeiffer

Insomnilă-Pijama

Și uite așa, cu mentalitatea românului inventiv, am zis că “las că fac io”… și am făcut. Timid! Foarte timid. Dar acum nici nu îmi dau seama cum a fugit timpul. O bâzâiam pe mama la început. Ea e cea care are abilități în mânuirea textilelor din familion. Eu eram designerul care schița proiectul și ea, săraca, mă suporta cu toate criticile și sugestiile până când ieșea ba un norișor, ba o cârtiță, o pernă sau te miri ce. Apăi, într-o seară s-a săturat, mi-a arătat mașina de cusut și m-a sfătuit să încerc să cos în linie dreaptă la început. “Asta e pentru amatori”, mă gândeam eu. Îmi și aduc aminte cum am pufăit cu aroganță: “Las’ că știu eu! Cât poate fi de greu?”Patru ore mai târziu și după multe înjurături șuierate… terminasem. Un norișor amărât, strâmb și șifonat. Pfuai, dar ce m-a ambiționat asta! Într-un an am umplut canapeaua de la ai mei cu materiale. Stăm în aceeași curte și bucătăria lor devenise locul meu de joacă. Până când a devenit neîncăpătoare.

Lia PfeifferMarty Dugong

Tot în aceeasi curte am rămas, dar acum am un apartament dedicat pufoșeniilor. Foarfeci aliniate pe perete, rafturi pentru materiale, masa de croit, masa de cusut, un “peron” pentru pachete și punguțe gata de plecare. Ah! The sweet fluffy life :))) . E un megamix de haos colorat cu ordine obsedantă. Lucrurile pe care le folosesc zilnic sunt aliniate la dungă (altfel nu mai găsesc nimic), iar în rest, e libertate maximă. Cred că fac petrecere jucăriile noaptea și uită să facă curat.

Lia Pfeiffer

Dar ziua? O zi obișnuită din viața ta cum arată? 

E colorată tare. Încep de la un gri matinal (poate matinal nu e cel mai bun cuvânt pentru că încep undeva la 10, 11) și termin curcubeu în miez de noapte. O iau cu administrativele și organizarea proiectelor. Ce fac, ce e urgent… must have, nice to have… și încep lucrul efectiv. Unele zile sunt pentru croit, altele pentru cusut la mașină. Altele pentru îmbinat elemente și bibilit detalii. Faptul că le pot organiza eu singură și dacă azi nu am chef să croiesc, doar să îi pun fire în barbă unui omuleț, un nas roz de pisic, o pereche de aripioare… face ca rutina să nu prea existe. Fiecare proiect e nou, fiecare personaj îți zâmbește diferit și fiecare are provocările lui. Mi se pare fantastic și apreciez fiecare zi în care trebuie să îmi storc mintea să găsesc câte o soluție pentru eu știu ce buzunărel ascuns.

Lia Pfeiffer

Poate un designer de jucării să se întrețină în România numai din ce creează? 

Da, cred că te poți întreține, dar nu cred că startul ar fi unul ok fără venituri din alte surse. Nu poți să fugi la magazin pentru orice petec. Trebuie să ai câte ceva. Nu le găsești constant și nu ai diversitate așa mare. Plus că multe din materiale mi le cumpăr din alte țări, unde legislația e un strop mai bine pusă la punct și ai, oarecum, siguranța lucrului cumpărat. Mă refer la compoziție, depozitare, coloranți. Atunci când nu faci compromisuri e puțin mai greu. Și luxul de a refuza comenzi sclipicioase sau pe care nu le puteam face la nivelul pe care îl voiam eu, mi l-am permis cu buzunarele goale. Doar că refuzul de atunci și principiile la care am ținut m-au ajutat să nici nu mai vină nimeni să mi le ceară. Cred că pe 98% din cei care vin sa îmi ceară o pufoșenie nici nu-i interesează (vorba unei prietene) ce se întâmplă după prima discuție. Asta nu pentru că nu le pasă ce primesc, ci pentru că au încredere că vor primi ceva fain. Iar compliment mai mare ca ăsta nu cred că există. 🙂

Lia PfeifferHipster

Care este procesul tău de lucru? Începi cu ideea și continui cu… 

Nu e un proces de lucru bine definit, pe pași, coerent. Oamenii îmi scriu și îmi explică în câteva cuvinte cam ce și-ar dori sau că și-ar dori “ceva”. După ce lămurim ideea în mare, lucruri pe care le întreb invariabil sunt deadline și buget. Am refuzat proiecte din pricina deadline-ului, dar nu cred că am refuzat proiecte din pricina bugetului (poate nu ar trebui sa zic asta asa… public :)). Am găsit mereu variante. Desigur, dacă plătești o feliuță de măr, nu am cum să fac o tartă, dar o bombonică gustoasă iese negreșit. 🙂 Am niște metafore… mă uimesc singură. 🙂

Lia Pfeiffer

Nu prea arăt nimic înainte să fie coerent. Nu arăt schițe, decât în cazuri aparte. Trimit fotografii cu materiale, dau exemple din ce am mai meșterit, discut să înțeleg cât pot de bine proiectul și destinatarul. De cele mai multe ori, îmi place să țin surpriza până la final. Cred că pentru luminița aia din ochi în momentul întâlnirii. Spun de la început că dacă nu e ok ce iese, nu e niciun bai. Pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori am rămas cu orfani în 4 ani, dar niciunul nu a stat mai mult de o săptămână în atelier pentru că a fost adoptat de altcineva.

Lia Pfeiffer

Lia, un Flaming și o Flamingă

Ai materiale preferate, tehnici preferate?

M-ai încuiat! Nu am. De fapt, preferințele mele se schimbă săptămânal. Îmi plac materialele de calitate, materialele care nu se schimbă în timp, sau cele care se transformă frumos. E interesant să vezi o jucărie schimbându-se de-a lungul anilor. Dar nu mă refer aici la descusut sau la pierdut forma. Vorbesc de mici semne de uzură, poate la mâna dreaptă, pentru că a cărat-o (să-i zicem) Marcel peste tot cu el prin excursii sau ciufuleala pe care o capătă blănița cu păr lung după o vreme, etc.

Mai nou, îmi place să le pun sprâncene, încerc diverse blănițe pufoase tare. Fugisem de ele pentru că sunt un coșmar când vine vorba de curățenie, dar și rezultatul poate să merite tot efortul și aspiratul de după.

Lia Pfeiffer

Cifrel

Dacă ar trebui să te caracterizez foarte pe scurt după ce impresie mi-ai lăsat când ne-am cunoscut, eu aș spune “strălucitoare” 🙂 – atâta voie și energie bune rar găsești. Tu cum te-ai caracteriza ca designer? 

Ha ha! Rază de soare mi-s! 🙂 Cred că sunt simplă și pretențioasă. Cred în constanță și în modestie profesională, pe de altă parte, cred că trebuie să fiu foarte sinceră eu cu mine. Să fiu conștientă de ce știu, ce pot și să mă poziționez corect.

Sunt un om mediocru și un designer la fel. Cred că ăsta e un lucru foarte bun. Sunt mulți designeri cam ca 4 Non Blondes (să mă ierte postrevoluționarii). Un fel de one hit wonder, apoi scufundare în necunoscut. Mediocru înseamnă că sunt oameni mai buni în treaba asta, dar sunt și alții care nu sunt așa de buni. Mi se pare o poziționare sănătoasă, ce te ține în priză, cu privirea înainte.

Lia Pfeiffer

Toate personajele pe care le creezi sunt imperfecte, toate au defecte și dificultăți de adaptare și mi se pare că funcționează ca un fel de încurajare pentru micii și marii lor prieteni umani – “stai liniștit, nu ești singurul” :). Ce ar trebui să învățăm de la pufoșenii? 

Poveștile se conturează în timpul meșterelii și cred că îmi sunt un fel de oglindă. Etichetele m-au deranjat dintotdeauna. Și cele fizice la jucării, haine și diverse (primul lucru era să tai eticheta, poate de asta eu nu le pun etichete textile alor mele), cât și cele puse oamenilor în necunoștință de cauză. Culmea e că eu nu prea am trecut prin experiențe de genul ăsta.

Lia PfeifferPatrocle

Mi se pare că orice experiență are două părți. Depinde ce alegi să vezi mai pregnant și cum reușești să te ridici după ce ai picat în genunchii deja juliți. Uite… Căpitanul Febrilă, cu povestea lui, a fost făcut pentru soțul meu, iar ăsta a fost modul meu de încurajare (printre altele). Cercănilă, de exemplu, are buzunare accentuate sub ochi pentru că în ele strânge lacrimi. Lacrimi care sunt experiențe, iar lacrimile nu sunt mereu triste. Exact ce ziceam mai sus… depinde ce alegi să pui ca fiind mai important.

Lia PfeifferCăpitanul Chiloțilă Febrilă

Lia PfeifferCercănilă

Fili Vulpescu are și el o poveste cu miez educativ – să nu ai prejudecăți și să nu marginalizezi. Cum a apărut Fili și cum a decurs colaborarea cu Dan Ungureanu, ilustratorul poveștii lui Fili?

Fili! Dragul de el. Fili s-a născut tare fain. Pe Dan îl știu de multă vreme de la Street Delivery și Plai. Ne-am împrietenit și într-o zi a văzut un vulpoi meșterit în atelier. I-a plăcut tare mult de el și a apărut ideea că ar trebui să facem ceva mai mult cu el decât să rămână doar un vulpoi. Hai! Și i-am dat bătaie! Am început să îl caracterizăm. Fili a fost hipster înainte chiar să fie Fili (adică înainte chiar să aibă nume). E cool, cu atitudine de chitarist rock, cu zâmbet șiret… Și caracterizând vulpoiul, ne-am dat seama că poate el nu e chiar așa, îl judecăm doar prin prisma părerilor altor oameni despre vulpoi în general. Chiar etichetele de care povesteam… 🙂

Lia PfeifferLia Pfeiffer, Fili Vulpescu și Dan Ungureanu la Made in RO 2016

Am hotărât să facem noi altfel. Și uite că s-a născut Fili cu povestea lui. A fost incredibil de bine primit. L-am scos în lume la Made in RO înainte de Crăciun, iar la început de martie dădeam ultimul pachet din seria de 50. În afară de Antarctica și Africa, avem cel puțin câte un Fili pe fiecare continent. L-am trimis cu poșta cu nasul învelit în bule de protecție până în Auckland, Singapore, New York, Londra, Madrid, Paris, București, Timișoara. Am primit scrisori la atelier adresate Vulpescului și le-am citit pe nerăsuflate. Fili are mulți prieteni, iar asta înseamnă că lumea nu e așa de încrâncenată cum pare uneori.

Dan e un om fantastic, un buchet de raze colorate și un ilustraToT cu suflet :))) Ne-am bucurat împreună și încă ne bucurăm când ne trimit oamenii fotografii cu aventurile lui Fili din diverse colțuri de lume. Am învățat multe unul de la altul, dar mai ales cum să lucrăm unul cu celălalt. De la Fili încoace colaborăm des pe proiecte diverse și sunt sigură că vom face asta și de acum încolo.

Lia Pfeiffer

Ce urmează pentru Lia Pfeiffer? Colecții, proiecte, povești noi?  

Pfuuuu… dacă aș avea timp pentru toate. Dar cred că nu ar fi așa de interesant. :))) Idei sunt multe. Încerc să cresc eu ca om, ca designer. Încerc să îmbunătățesc ce fac și să găsesc abordări și tehnici noi. Deocamdată, am să rămân pe proiecte mărunțele, dar în oală sunt colaborări pe mai multe planuri. Astea au nevoie de timp și multă muncă, dar vorbim de piese hibrid de mobilier, decorațiuni interactive și alte idei ce sunt abia la nivel de punctuleț. 🙂

Lia PfeifferFotografii: prin Lia Pfeiffer

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog